Dulcești, 20 aprilie: o mamă naște acasă și își pierde copilul
De Paști, o familie din Dulcești ar fi trebuit să sărbătorească venirea pe lume a unui copil. În schimb, pregătește o înmormântare. O femeie de 40 de ani a născut acasă, la doar 32 de săptămâni de sarcină. Fetița nu a supraviețuit.
„În momentul în care lehuza a fost adusă la CPU de către ambulanța cu asistent medical, se declarase decesul fetiței. Mama, care a născut la domiciliu, prezenta simptome evidente de gripă. Lehuza este încă internată pe Secția de Ginecologie, unde a primit din partea medicului pneumolog medicație specifică tratării gripei. Urmează a fi externată atunci când se va constata vindecarea ei. Din punct de vedere ginecologic, starea pacientei este stabilă”, a declarat dr. Nicoleta Popescu, director medical la Spitalul Municipal de Urgență Roman. Nou-născutul a fost predat Secției de Anatomie Patologică pentru efectuarea necropsiei.
Este al doilea copil pe care F. A. îl naște la domiciliu, ajutată de soț. Prima dată au avut noroc.
Fenomen periculos: nașterile la domiciliu se înmulțesc în județul Neamț
Județul Neamț se confruntă anual cu zeci de cazuri în care femeile aleg să nască acasă, fie din neîncredere în sistemul medical, fie din lipsă de resurse. Practici riscante, ce se încheie uneori în tragedie.
„Anul trecut, până la 30.06.2024, am avut 22 de nașteri la domiciliu – 7 în urban și 15 în rural. În zona Roman au fost 2 în urban și 3 în rural”, a declarat Elena Șterpu, purtător de cuvânt al DSP Neamț.
Îngrijorător este și faptul că autoritățile au pierdut controlul datelor: „După această dată nu mai avem informații, întrucât nu mai primim buletinele de nou-născut viu de la Statistică”, a mai adăugat Șterpu.
Cifre care dor: mortalitatea infantilă în Neamț
Datele oficiale sunt reci, dar spun o poveste dureroasă. Potrivit Direcției Județene de Statistică Neamț, în ianuarie 2024 au murit 5 copii sub un an. În noiembrie 2023 – 4, iar în decembrie – 2. Cifre seci și reci. Tragedii care trec prin tabele și distrug vieți.
De ce aleg femeile să nască acasă? Sistemul nu oferă alternative reale
Deși legislația le permite femeilor să nască acasă, nicio persoană medicală autorizată – medic, moașă sau asistent – nu are voie să asiste o astfel de naștere. Și totuși, internetul e plin de „moașe” care promit siguranță în afara spitalelor.
Totul ține de bani, de puterea financiară a familiei. Chiar dacă, din punct de vedere legislativ, femeile însărcinate au gratuitate la serviciile medicale, faptic nu este așa.
Viitoarea mamă va scoate bani grei din buzunar pentru analizele lunare, periodice, ecografii, iar dacă sarcina implică și riscuri…totul se complică, și din punct de vedere financiar.
Conform legislației, medicul de familie trebuie să supravegheze evoluția sarcinii, mai mult, trebuie să aibă grijă și de mamă. Dar acolo unde lipsesc medicii de familie, femeile sunt complet pe cont propriu.
Iar în județul Neamț lipsesc 67 de medici de familie. La sate situația e dezastruoasă: Roznov – 3 medici la peste 10.000 de locuitori. Oniceni – 1 medic la 3.707 persoane. Dulcești – 1 medic pentru 2.463 locuitori. Pâncești – zero medici, 1.423 persoane.
Medicul din Dulcești acoperă, de fapt, și comunele Făurei și Ruginoasa – adică 7.912 suflete. Ar trebui să acopere două comune pe zi, dar nu ajunge mereu peste tot. Nu e ubicuu.
Nu trebuie uitate și cazurile care au îngrozit România
Din 2023, în fiecare an a fost înregistrat măcar un caz în care mama a născut acasă, iar viața ei și a copilului au fost în pericol. De fiecare dată, medicii au tras un semnal de alarmă, dar nu s-a întâmplat nimic de fapt. Aparent, au fost tăiate informațiile de la Statistică la DSP.
15 mai 2023, Piatra Neamț – Mamă moartă, fetiță salvată
O femeie de 42 de ani din Piatra-Neamț a decis să nască acasă, asistată de o „moașă” găsită pe Facebook. În ciuda faptului că fusese monitorizată în timpul sarcinii de medici care îi recomandaseră cezariană din cauza unor afecțiuni preexistente, femeia a ales nașterea naturală acasă. După ce a născut, starea ei s-a deteriorat rapid. Familia a chemat ambulanța, dar a fost prea târziu.
„La data de 14 mai, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că o femeie, de 42 de ani, din Piatra-Neamț, în timp ce se afla în imobilul său, ar fi dat naștere unui copil, ulterior starea acesteia înrăutățindu-se, fiind preluată de un echipaj medical și transportată la spital. Din nefericire, la data de 15 mai, femeia a decedat la unitatea medicală din județul Neamț.” Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă. Copilul a supraviețuit. Fără mamă.
18 mai 2023, Târgu-Neamț – Hemoragie severă, supraviețuire la limită
O femeie din Târgu-Neamț, aflată la a cincea naștere, a adus pe lume un copil în apartamentul ei, asistată doar de soț și de mama ei. Ambii părinți sunt asistenți medicali. În timpul nașterii, femeia a suferit o plagă perineală severă, iar hemoragia s-a instalat rapid. Soțul a apelat serviciul 112, iar echipajul de urgență a intervenit prompt.
„Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Târgu-Neamţ s-au sesizat cu privire la faptul că o femeie din Târgu-Neamţ, în timp ce se afla în imobilul său, ar fi dat naştere unui copil, asistată de soţul ei, ambii fiind asistenţi medicali. Ulterior, la aceeaşi dată, femeia a fost transportată la o unitate medicală din judeţul Neamţ, atât ea, cât şi bebeluşul aflându-se în stare bună.” Evoluția a fost favorabilă, dar mama a avut nevoie de internare în Secția de Terapie Intensivă.
11 februarie 2024, Roman – Naștere cu negociator la ușă
O femeie de 32 de ani din Roman a refuzat categoric intervenția echipajului medical sosit la ușă, după ce familia a notificat că a născut acasă. Timp de ore întregi, polițiștii și negociatorul IPJ Neamț au încercat să convingă familia să permită accesul medicilor. Nașterea a fost asistată de soțul femeii.
„Nou-născut, sex masculin, născut la ora 09:50, la domiciliu, asistat de soţul doamnei. Părinţii nou-născutului refuză pensarea cordonului ombilical şi refuză transportul la spital. S-a anunţat Poliţia şi la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie.
La ora 18:50 se decide deplasarea la locul solicitării a unui echipaj cu medic, un negociator şi un echipaj de Poliţie.
Ajunşi la faţa locului, lehuza refuză tăierea cordonului ombilical şi transportul la spital, urmând ca în data de 12.02.2024, medicul de familie să elibereze certificatul constatator al naşterii.”
Doar după patru ore de discuții tensionate, echipele au fost lăsate să verifice starea mamei și a copilului. Din fericire, amândoi erau în afara oricărui pericol.
România, locul 1 în UE la mortalitate infantilă
România conduce clasamentul Uniunii Europene la mortalitatea infantilă. Conform datelor Eurostat, în 2022 România avea o rată de 5,7 decese la 1.000 de născuți-vii – cea mai mare din UE. Urmează Slovacia (5,4) și Malta (5,3), în timp ce media UE este de 3,3.
În 2023, INS a raportat 900 de decese ale copiilor sub un an, în scădere față de 1.020 în 2022. Dar această scădere este înșelătoare: nașterile au scăzut cu 15%, ceea ce înseamnă că rata mortalității a crescut.

În 2024, lucrurile se agravează. INS arată că au fost 942 de decese, în creștere cu 4,7% față de anul anterior. Cu un număr de doar 149.612 nașteri înregistrate, rata mortalității infantile a depășit pragul de 6 la mie.
Nașteri cu noroc sau cu final tragic – sistemul e vinovatul comun
În loc ca aceste cazuri să fie prevenite de sistemul sanitar, ele ajung să fie anunțate de Poliție. Nu sunt accidente. Sunt eșecuri sistemice, repetate.
Când femeile aleg între umilință în spitale, lipsa medicilor și promisiunile de pe rețelele sociale, tragediile devin aproape inevitabile.
Gianina BUFTEA
Flora ORDEAN
Camelia VARVARA
