15.7 C
Neamţ
luni, 23 iunie, 2025

 Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț se redeschide

ULTIMA ORĂ

Autoritățile nemțene anunță că joi, 15 mai, la ora 14:00, în prezența ministrului Culturii, Natalia-Elena Intotero, va redeschide Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra Neamț pentru publicul larg.

Patrimoniul cultural-istoric al județului Neamț, muzeul este un reper fundamental al identității naționale, regionale și locale, cât și un generator de beneficii socio-economice.

Clădirea monument istoric, cunoscută ca fostul Palat Administrativ, a fost reabilitată în cadrul proiectului „Conservarea, protejarea și promovarea Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț”, Cod SMIS 11,6527, proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2O14-2020, Axa de Prioritate de lnvestilii 5.1. –„Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural”, în perioada 2019-2024.

Proiectul a fost derulat în perioada 28.11.2017-15.05.2025 și a avut o valoare totală de de 24.102.508,75 lei, finanțarea nerambursabilă a fost de 18.629.755,32 lei, din care 16.158.461,27 lei din Fondul European de Dezvoltare regională și 2.471.294,05 lei de la Bugetul de Stat, iar contribuția proprie a Consiliului Județean Neamț a fost în valoare de 5.472.753,43 lei.

Clădire emblematică

Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, ctitorie a preotului arheolog Constantin Matasă, personalitate culturală marcantă a muzeologiei românești, este principala unitate a Complexului Muzeal National Neamț, având de-a lungul timpului notabile realizări în domeniul cercetării istoriei.

Actul de naştere al acestei instituţii datează din 1934, funcționând în sediul Casei Naționale„ Regina Maria” din Piatra-Neamț. Din 1947, muzeul a trecut în proprietatea statului. Grație contribuției istoricului și muzeografului Iulian Antonescu, director al Muzeului Regional Bacău, instituția muzeală pietreană s-a mutat într-un nou sediu, în 1960, în edificiul construit de arhitectul Roger Bolomey în 1930, fosta reședință a Școlii nr. 1 de băieți „Lascăr Catargiu”.

De  45 ani muzeu

Astfel, după 1960, și-a schimbat denumirea, în Muzeul Arheologic Piatra-Neamț, ca mai apoi, din 1970, grație diversificării colecției, să se numească Muzeul Judeţean de Istorie Piatra-Neamţ iar din 1978 Muzeul de Istorie Piatra-Neamţ.

În contextul celebrării la nivel naţional a 2050 de ani de la constituirea statului dac condus de Burebista și organizarea Sărbătorii „Petrodava 2000”, s-a decis mutarea muzeului de istorie în clădirea ocupată de Primăria oraşului.

Astfel, la 26 septembrie 1980, s-a deschis o nouă expoziţie permanentă în sediul fostului Palat Administrativ, monument istoric reprezentativ pentru stilul neoromânesc, construit între 1910-1912, după planurile arhitectului Ștefan Burcuș.

Expus intervențiilor factorului politic, muzeul va fi reorganizat în 1990, ultima mare reamenajare, apreciată deopotrivă de public și specialiști, realizându-se în perioada 2007-2008.

La 45 de ani de la deschiderea expoziției permanente în clădirea fostului Palat Administrativ, muzeul își redeschide porțile pentru public.

Colecțiile Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț includ în momentul de față peste 88.000 de piese istorice și arheologice. Printre acestea se evidențiază artefactele neo-eneolitice, alături de colecția de numismatică care are în componență aproape 14.000 de monede, majoritatea aparținând perioadei daco-romane.

Comori ale istoriei unui popor

Reunind bunuri culturale de valoare ştiinţifică excepţională, noul concept expozițional pune accent pe rolul muzeului în modelarea viziunii publicului asupra trecutului.

Prin intermediul unui design expozițional atractiv, noua expoziție permanentă a Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț oferă un periplu prin mii de ani de istorie, punând în valoare artefacte lăsate în urmă de comunitățile umane care au locuit odinioară în zonă. Informația și materialele arheologice expuse evidențiază schimbările comportamentale care au avut loc de la apariția primilor vânători pe Valea Bistriței în Paleolitic până la începutul Evului mediu. Prin reconstituiri, ilustrație istorică și reenactment vizitatorul intră în contact cu civilizații apuse, ale căror istorii sunt mereu supuse reinterpretării.

Articole similare

spot_img
spot_img

CONDOLEANȚE

RECENTE

error: Content is protected !!