Ploaia de mai cădea cu intermitențe peste Roman, dar șirul de oameni din fața Bisericii Armenești nu s-a subțiat nicio clipă. Timp de trei zile — vineri, 29 mai, sâmbătă, 30 mai, și duminică, 31 mai — mii de credincioși au așteptat răbdători să poată pătrunde într-un lăcaș devenit neîncăpător. În fața lor, într-o raclă, se aflau moaștele Sfântului Vasile cel Mare — mandibula sfântului —, aduse spre închinare cu binecuvântarea ÎPS Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului.
Biserica cu hramul „Coborârea Sfântului Duh”, cunoscută de romașcani drept „Biserica Armenească”, a devenit epicentrul unui pelerinaj care a depășit cu mult granițele orașului. Au venit credincioși din cele 27 de comune ale Zonei Metropolitane Roman, dar și din localități apropiate din județele Bacău, Iași și Vaslui.
Cine a fost Sfântul Vasile cel Mare
Vasile cel Mare este considerat unul dintre cei mai mari teologi ai creștinismului, trăitor în secolul al IV-lea. Este supranumit „părintele asistenței sociale”, fiind cel din inițiativa căruia s-au înființat, în spațiul ortodox, primele complexe de spitale, azile și așezăminte pentru săraci, cunoscute sub numele de „Vasiliada”.
Tocmai această dimensiune — a sfântului ocrotitor al celor nevoiași — explică, în parte, afluența. Fiecare credincios a intrat în biserică pentru a se ruga pentru pace, sănătate și împlinirea unor dorințe personale.
Slujba din ajunul Rusaliilor
În seara zilei de 30 mai, un sobor de 17 preoți, în frunte cu PS Teofil Trotușanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a slujit vecernia din ajunul Rusaliilor. Slujitorilor li s-au alăturat cei doi preoți ai sfântului lăcaș, pr. Bogdan Palcău și pr. Alexandru Onofrei.
Drumul moaștelor Sfântului Vasile cel Mare: de la Vasile Lupu la Roman
Delegația care a adus la Roman o parte din sfintele moaște a fost condusă de starețul arhimandrit Elisei Nedescu, de la Mănăstirea „Trei Ierarhi” din Iași. Racla are în spate o istorie de aproape patru secole pe teritoriul Țărilor Române.
Potrivit tradiției, mandibula sfântului a fost dăruită domnitorului Vasile Lupu (1634–1653) de către Patriarhul Macarie al Antiohiei, în timpul vizitei sale în Țările Române. În anul 1765, racla a fost reînnoită de starețul Mănăstirii „Trei Ierarhi”, Neofit Ieromonahul.
Istoria recentă a moaștelor poartă și amprenta regimului comunist: confiscate în 1975, ele au fost redate Mănăstirii „Trei Ierarhi” abia în anul 2000, prin mijlocirea Patriarhiei Române.
Și lăcașul-gazdă are o vechime considerabilă. Biserica „Coborârea Sfântului Duh” a fost construită în 1609 de armenii din Roman și a fost cedată Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului în 1980, pe măsură ce comunitatea armeană a orașului s-a împuținat.
„Mângâietorul a fost trimis pentru a ne obloji rănile” — predica de Rusalii
Pelerinajul a coincis cu praznicul Rusaliilor, „Duminica Mare”, sărbătoarea întemeierii văzute a Bisericii. În predica sa, PS Teofil Trotușanul a vorbit despre persoana Duhului Sfânt:
„Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, ne-am adunat, la ceas de lumină lină, pentru a începe sărbătoarea Rusaliilor, o mare sărbătoare, numită și Duminica Mare, deoarece la Cincizecime s-a întemeiat, în chip văzut, Biserica. (…)
Să stăruim la Dumnezeu ca, așa cum Duhul Sfânt a transformat pescarii în pescari de oameni, înțelepțindu-i, să vă mântuie, să vă acopere și să plinească toate cererile bune. Iar dacă apar în viața noastră greutăți, să ne aducem aminte că Mângâietorul a fost trimis tocmai pentru a ne obloji rănile sufletești.”
— PS Teofil Trotușanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului

Declarațiile au fost consemnate de pr. dr. Ionuț Amărinei, directorul Seminarului Teologic „Melchisedec Ștefănescu” din Roman, aflat și el printre slujitori.
Ușile, deschise până la ultimul pelerin
Biserica va rămâne deschisă până duminică, 31 mai, seara târziu — până când și ultimul credincios va putea îngenunchea în fața raclei.
Afluența nu surprinde într-o țară care, potrivit statisticilor, se numără printre cele mai religioase din Europa, România fiind a patra țară din lume ca număr de credincioși ortodocși. La Roman, măsura acestei credințe a fost, trei zile la rând, lungimea unui șir de oameni care nu s-a oprit sub vreme.






