Bicaz Chei, 19 februarie 2025 – Prefectul județului Neamț a condus o întrevedere de lucru la Primăria comunei Bicaz Chei, urmată de o vizită în teren pe tronsonul DN 12C, km 27-32, pentru a analiza soluțiile privind relocarea construcțiilor comerciale din zonele periculoase. La discuții au participat primarul și viceprimarul comunei, reprezentanți ai Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, ai Secției Drumuri Naționale Piatra Neamț, ai Sistemului de Gospodărire a Apelor Neamț, ai Administrației Parcului Național Cheile Bicazului – Hășmaș, ai Inspectoratului de Poliție al Județului Neamț – Serviciul Rutier, ai Ocoalelor Silvice Bicaz și Tulgheș, precum și ai SC TOPOPREST SRL. De asemenea, la întrevedere au fost prezenți aproximativ 20 de comercianți care își desfășoară activitatea în Cheile Bicazului.
Tema principală a discuțiilor a fost relocarea construcțiilor comerciale amplasate în zone periculoase, o măsură esențială pentru siguranța turiștilor și a comercianților. În cadrul întrevederii, primarul comunei Bicaz Chei, Gheorghe Oniga, a anunțat că terenurile pentru relocare au fost stabilite, iar proiectul tehnic este finalizat. Totuși, implementarea acestuia este condiționată de obținerea unor avize suplimentare din partea Drumurilor Naționale, Direcției Silvice și Administrației Parcului Național.

Potrivit inginerului Mircea Afrăsinei, reprezentant al SC TOPOPREST SRL, au fost elaborate proiecte tip pentru noile construcții, astfel încât acestea să aibă un aspect unitar și să se integreze armonios în peisajul natural. Cu toate acestea, procesul de relocare va fi întârziat cu aproximativ o lună și jumătate din cauza unor suprapuneri în documentațiile cadastrale.
Comercianții prezenți la discuții au solicitat clarificări privind spațiile disponibile pentru desfășurarea activității lor. Conform autorităților locale, vor fi amenajate 24 de module comerciale, fiecare cu o suprafață de 25-30 mp, ceea ce ar trebui să acopere necesarul actual. O altă problemă ridicată a fost cea a costurilor de relocare, comercianții exprimându-și disponibilitatea de a contribui financiar. Primăria analizează două variante: fie suportarea costurilor din bugetul local în parteneriat cu Consiliul Județean, fie contribuția integrală a comercianților.
Un alt punct esențial abordat în cadrul discuțiilor a fost siguranța rutieră. Reprezentantul Secției Drumuri Naționale Piatra Neamț, inginerul Remus Luca, a subliniat necesitatea solicitării unui punct de vedere din partea Poliției Rutiere înainte de amenajarea noilor spații comerciale. De asemenea, comercianții au evidențiat importanța iluminatului public în zonă și stabilirea unui termen clar pentru relocare.
Prefectul a punctat faptul că actuala situație nu mai poate continua, deoarece amplasarea construcțiilor comerciale în zone periculoase reprezintă un risc major pentru comercianți și turiști. Ca măsură urgentă, s-a solicitat finalizarea documentației în cel mai scurt timp posibil, precum și raportări săptămânale cu privire la stadiul avizelor necesare.
Vizita în teren a permis evaluarea concretă a locurilor destinate relocării construcțiilor, amenajării parcărilor și instalării parapetelor de siguranță. Această inițiativă urmărește crearea unui mediu mai sigur și mai bine organizat pentru comercianți, dar și pentru turiștii care vizitează Cheile Bicazului, o zonă turistică de o importanță deosebită pentru județul Neamț