Masivul Ceahlău atrage în fiecare anotimp prin peisajele sale de poveste, legendele, obiectivele și atracțiile sale naturale. Adevărații iubitori ai zonelor montane știu că ”Muntele nu iartă!” , iar o drumeție pe Ceahlău nu este egală cu o plimbare pe faleza de la Constanța. O decizie greșită, lipsa educației montane, aroganța față de un sfat venit din partea autorităților și montaniarzilor, lipsa de informare și mai ales forțarea unor limite, te pot transforma în victimă sigură. Ba mai mult, incoștiența ta și chiar prostia pun în pericol și viața celor pe care nu i-ai asculat, i-ai tratat cu aroganță, ba chiar ți-ai bătut joc de ei, dar…țipi din toți rărunchii după ajutor, când te prinde noaptea pe traseu, fără îmbrăcăminte și încălțăminte de iarnă, ba chiar în adidași și cu glezna goală, pe un traseu închis iarna din cauza riscurilor de avalanșă și a zonelor cu gheață.
Vorbim de încă un episod în care inconștiența, lipsa de perspectivă și de educație montană le-ar fi putut fi fatale celor patru turiști care duminică, 9 martie, au abordat traseul închis Dochia – Duruitoarea- Durău.
Sursa: Salvamont Neamț
Șeful Serviciului Salvamont Neamț, Raul Papalicef a tras un alt semn de alarmă, unul din nenumăratele înregistrate în cei peste 30 de ani de activitate.
”Gradul din conștiență este la capitolul NO COMMENT. În momentul în care, s-au angajat pe zona versantului nordic, spre Cascada Duruitoarea, au fost rugați, practic, de un om al muntelui, un medic de la Cluj, să nu se ducă. I-au răspuns simplu că se descurcă ei. Au continuat să coboare. Au intrat în zona de risc maxim. Au trecut de zona unde se puteau produce avalanșe, unde sunt acum acumulări mari de zăpadă. Au cedat telefoanele, a venit noaptea și norocul lor a fost că ultimul telefon, care n-a mai avut lumina, i-a făcut să se oprească la patru metri de Trecătoarea Ursului, la acea vestită șufă care iarna este acoperită de un strat gros de zăpadă. Sub acest strat de zăpadă este gheață, practic, este o capcană. N-aveau nici o șansă să traverseze acea vâlcea fără să se întâmple un eveniment deosebit de tragic. Așa cum erau echipați cu adidași, unii din ei fără șosete, cu glezna goală, dacă nu cădeau în gol, cu siguranță hipotermia și-ar fi spus cuvântul în câteva ore. Cu ultima resursă au sunat la 112 și s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Echipajul Salvamont de la Dochia și-a asumat riscul de a intra în zonă și a făcut acea extrație”.
Educația montană – pentru mulți o necunoscută
Lipsa educației montane reprezintă o mare problemă, iar de zmei nu ducem lipsă. Și sunt mulți care se întrebă de ce nu se plătesc aceste intervenții, iar cei care își riscă viața, și pe a salvatorilor, fiind atenționați, existând avertizări, nu scot bani frumoși din buzunar, că ”distracția costă”. În alte țări din Europa, aventura lor ar fi avut o factură pe măsură.
Raul Papalicef: ”Este greu să califici, să te gândești că noua generație are un nivel foarte scăzut de conservare sau nu o are deloc. Așa cum sistemul medical este gratuit în România, așa și operațiunile de salvare Salvamont sunt subvenționate de stat. Sunt țări în care intervențiile echipelor de salvare, inclusiv cele cu elicopter, dacă sunt pe zone de interdicții, trasee închise, zone închise, la un moment dat se plătesc, dar oamenii sunt asigurați și totul se închide de asigurare. Și vă dau un exemplu.
Eram într-o zonă schiabilă din Elveția, coboram. Acolo pe pârtiile deschise sunt indicatoare, indicator cu CEDEAZĂ TRECEREA, indicator de PRIORITATE, indicator de SLOW (n.n. – încetinește). A fost un accident, în fața mea, la câteva sute de metri, au venit salvatorii, a venit elicopterul, au preluat victima, care era într-o stare foarte gravă, a plecat la spital și a venit un fel de poliție montană, iar respectivul care n-a dat prioritate și care a făcut accidentul, efectiv era în văzul tuturor, era legat cu o cătușă de o bară de la snowmobil. Și atunci, tradiția și respectarea legislației montane se mai și formează. Cine vede așa ceva, vă spun eu, nu-i mai arde de teribilism sau de mai știu eu ce. Sunt țări în care operațiunile de salvare se derulează exact ca la noi, dar dacă ai intrat pe o pârție de schi care este închisă, ai intrat într-o zonă cu pericol anunțat, că există puncte de informare la cabane, există la baze Salvamont, este anunțat în presă, peste tot se spune că traseul x este închis sau pericol mare de avalanșă, plătești. Ești salvat, dar nota de plată, dacă ești asigurat o suportă asiguratorul, dacă nu ești asigurat, te ustură. Astea sunt reglementările din Europa, în zonele civilizate”.
Absența ghizilor montani autorizați, un minus
Raul Papalicef: ”În zonele civilizate din Europa, dacă un grup de turiști vrea să meargă pe munte există ghizi montani. Da, există ghizi montani, dar nu ghizi montani cum am văzut eu pe aici, de cântă la chitară. Ghizi montani care sunt foști alpiniști, foști schiori, există un club al ghizilor montani în majoritatea stațiunilor. După ce îți închiriezi un ghid, el te duce exact în zonele pe care le știe, ține legătura cu salvamontul local, cu institutul ANEVA, care îți dă un grad de alertă a avalanșelor, dar la un mod mult, mult mai mare și mai elevat, sunt stații autonome de monitorizare a versanților. Cam așa e pe acolo. La noi nu există așa ceva. Nici nu există ghizi montani sau dacă există, nu cred că au foarte mult de lucru”
Acum: zone roșii în masivul Ceahlău
Pe munte trebuie să fii atent, dar timpul de reacție este mai important.
Raul Papalicef:” Pe Ceahlău sunt zone în care zăpadă este mai mare decât în Carpații Meridionali. A nins mai mult la noi anul acesta și temperaturile au alternat destul de des. Este foarte mult gheață. Sub un strat de zăpadă este o placă mare de gheață, ceea ce poate favoriza ruperea, la un moment dat. Dacă în primăvară mai vin niște ninsori, niște ninsori grele, ninsoarea aia groasă de primăvară, va fi greu. Traseul Cascadei Duruitoarea, clar, este exclus până în data de 10 mai, nu cred că pericolele de acolo pot fi evitate la cum se prezintă acum. Iar traseul care iarăși poate avea anumite probleme este Poiana Maicilor – Ocolașul Mic, traseul care vine de pe Sub Brână. Acolo au mai plecat avalanșe și pe la Ursărie mai pleacă stratul de zăpadă. În Poiana Maicilor, în condițiile în care mai vin niște ninsori umede și însemnate cantitativ în primăvară, riscul este mare. Nu trebuie să neglijăm faptul că acel traseu este permanent expus căderiilor de pietre. Partea estică a Ocolașului este destul de fiabilă. Iar în primăvară, din cauza acțiunii de îngheț – dezgheț cad permanent bolovani. E bine de evitat, că nu se mută Ceahlăul.
Celălalte trasee sunt practicabile. Lutul Roșu este cel mai sigur, mai ales că noi am montat și o plasă de avertizare și avem niște semnalizări luminoase noaptea. Care îți indică faptul că trebuie să o iei peste Gura Plânsă sau Gura Dracului și să mergi la cabana Dochia. Practic, ocolești 250-300 metri, nu mai mult! Jgheabul cu Hotar este foarte sigur, indiferent cât ar ninge. Nu am văzut în 30-40 de ani vreo avalanșă, deoarece jneapănul este o frână naturală împotriva producerii avalanșelor. Asta nu înseamnă că, dacă ninge vreo 6 metri nu o să plece, dar nu a nins de mult așa.”
Au mai fost zmei pe Ceahlău
Raul Papalicef : ”În acest sezon a mai fost un caz, tot așa, cu niște turiști. Acela a fost mai la limită, fiind că era viscol, nu erau departe de cabana Dochia, erau undeva tot pe fața vestică, deasupra vârfului, au urcat pe Jgheabul cu Hotar, s-au dezorientat sus, aveau echipamentul necesar, dar nu au făcut față condițiilor meteo. Și aici e o problemă! Când vezi că este cod ROȘU sus, noi anunțăm, că era anunțată situația de sus cu temperaturi scăzute, cu un vânt undeva la minus 50 de grade Celsius, practic în două ore, două ore și jumătate te congelezi. S-au dezorientat și au intrat în partea cealaltă, tot spre Abisul Duruitorii și au fost evacuați. Exact acum un an, am avut o situație similară, de data asta au urcat pe Cascada Duruitoarea, doi tineri au rămas fără lumină, au deviat de la traseu și i-au scos noaptea dintr-un abrupt stâncos undeva în partea mediană, între Polița Scăiuș și Polița cu Arini. Acolo unde spunem noi că e Amfiteatru Mare. Deci au fost, sunt destule cazuri în care sunt nevoit să autorizez acțiuni de salvare și oamenii mei să-și asume, voluntar, o asemenea incursiune, unde riscurile sunt majore.”
Salvamont, cea mai dură meserie și cea mai dură formă de pregătire profesională
Conform legislației, ciclul oficial de pregătire al unui salvator montan se desfășoară pe durata a minimum doi ani, perioadă în care acesta participă la 400 de ore de pregătire în centrul de pregătire județean al structurii salvamont din care face parte și încă 360 de ore, în patru sesiuni de evaluare, două sesiuni de vară și două de iarnă, pe nivelurile “începător”, “debutant” și “avansat”. După parcurgerea și absolvirea acestor etape, cursantul susține un examen de atestare, în urma căruia primește certificarea legală că poate profesa ca salvator montan, anual finalizând etapele de școlarizare și atestare un număr de 30-35 de salvatori montani. Și totul, în această perioadă, fără să primească un leu salariu.
Conform cadrului legislativ național, salvatorii montani, sunt singurele persoane abilitate legal și deținătoare ale competențele profesionale necesare să intervină pentru salvarea persoanelor accidentate și a celor dispărute în zona montană.
