1.3 C
Neamţ
luni, 8 decembrie, 2025

Marius Vasile Apopei, ales viceprimar al municipiului Piatra-Neamț, în mijlocul jocurilor politice

ULTIMA ORĂ

În cadrul ședinței de Consiliu Local desfășurată astăzi, Marius Vasile Apopei a fost ales cel de-al doilea viceprimar al municipiului Piatra-Neamț. Cu un total de 13 voturi favorabile din partea consilierilor locali și două voturi împotrivă, Apopei își începe oficial mandatul în această funcție administrativă, însă nu se știe pentru cât timp.

Primarul Adrian Niță a anunțat posibile rotative în funcțiile de viceprimari ai municipiului, sugerând că actuala formulă nu este neapărat una definitivă. Modelul a fost deja aplicat la Consiliul Județean Neamț în mandatul 2020-2024, când Mădălina Ciubotaru a făcut loc lui Ion Asaftei la mijlocul mandatului. Acum, aceeași strategie ar putea fi eventual aplicată și în administrația locală a municipiului Piatra-Neamț.

Așa cum spuneam încă din perioada campaniei electorale, îmi doresc ca al doilea viceprimar să fie din partea unei formațiuni politice care nu a mai fost până acum la conducerea primăriei. În același timp, fac mențiunea că atmosfera de lucru și felul în care s-a desfășurat colaborarea până acum în Consiliul Local mă face să îmi pară rău că nu am și a treia funcție de viceprimar la dispoziție. Dar asta nu înseamnă că, pe viitor, dacă lucrurile se vor desfășura la fel, cu coeziune, cu discuții constructive care nu decurg în cheie politică și cu o echipă care se gândește doar la binele orașului, nu putem să nu facem și rotiri în ceea ce privește aceste funcții de viceprimari”, a declarat primarul Adrian-Vasile Niță.

Astfel, AUR a intrat oficial la guvernare locală, alături de PSD și PUSL, formând majoritatea în Consiliul Local. Din postura de partid „anti-sistem”, formațiunea își va putea asuma acum și partea de responsabilitate, dar și avantajele puterii, inclusiv accesul la consiliile de administrație ale societăților Publiserv, Salubritas și Parking.

De notat că demiterea unui viceprimar se poate face cu votul a două treimi dintre consilierii locali prezenți la ședință, în timp ce alegerea se face cu majoritate simplă (50%+1). Așadar, noii viceprimari ai municipiului Piatra-Neamț trebuie să fie pregătiți pentru eventuale schimbări, în funcție de cum evoluează alianțele politice locale.

Municipiul Piatra-Neamț își continuă astfel activitatea administrativă, dar într-un context politic dinamic, după cum se vede chiar de la intrarea în funcție.

Articole similare

spot_img
spot_img

CONDOLEANȚE

RECENTE