În blocul 10 de pe strada Mihai Eminescu din Roman, amplasat în fața Școlii „Mihai Eminescu”, se desfășoară lucrările de amenajare a unui balcon exterior cu rampă de acces, în spatele imobilului. Beneficiara este o familie care are în îngrijire o persoană cu handicap locomotor sever, imobilizată într-un scaun cu rotile. Lucrarea, autorizată de Primăria Roman, este pusă în discuție de o vecină de la etajul I și de fiii acesteia, unul arhitect și celălalt inginer constructor, care nu se opun rampei în sine, ci soluției tehnice alese, propunând în schimb variante pe care le consideră mai sigure pentru întregul imobil, respectiv ramforsarea unei ferestre de acces în imobil, cu bare metalice, care să preia mișcările tectonice în cazul unui eventual cutremur.
Problema reală, în această situație, devine una financiară, de unde întrebarea: cine suportă costurile suplimentare ale unei eventuale reproiectări?
Situația familiei Vămanu și umilințele la care e supusă persoana cu dizabilități
Familia Vămanu — mamă în vârstă de 80 de ani și fiică de 42 de ani, absolventă de facultate, diagnosticată cu pareză spastică și luxație congenitală de șold — s-a mutat în 2024 la parterul blocului din str. Mihai Eminescu, tocmai pentru a facilita accesul persoanei cu dizabilități. Anterior, familia locuia la etaj, într-un alt bloc, iar coborârea scărilor devenise, în timp, imposibilă, ceea ce a determinat-o să se mute la parterul blocului din str. Mihai Eminescu.
Solicitarea inițială adresată Primăriei a fost amenajarea unei rampe la intrarea principală a blocului. După evaluarea în teren, varianta a fost respinsă de municipalitate, din cauza spațiului insuficient și a pantei prea abrupte. Ca alternativă, autoritățile au propus construirea unui balcon cu rampă în spatele blocului, pe cheltuiala familiei, pentru că, susțin autoritățile, Primăria nu poate investi în lucrări într-un bloc cu locuințe proprietate personală. Mama, în vârstă de 80 de ani, recent operată, a explicat pentru Roman TV ce a presupus acest demers:
„Pentru a obține aprobare de construire a acestui balcon, am făcut toate demersurile la Primărie, de unde am fost îndrumate să apelăm la serviciile unui proiectant. Am împrumutat bani din bancă și am plătit tot felul de expertize, cerute de doamna directoare de la Arhitectură. Avem în regulă toată documentația cerută. Eu am 80 de ani și sunt operată și de șase luni nu o mai pot scoate din casă pe fată, să ia și ea o gură de aer, să meargă la un medic, la o farmacie, la un magazin. Am cerut Primăriei să se facă o rampă de acces la ușa de la intrare, dar ni s-a spus, după ce au studiat problema în teren, că nu se poate realiza montarea unei scări de acces a căruțului, pentru că s-a constatat că spațiul e prea îngust, iar panta de coborâre de pe scări e prea mare. Până acum, biata fată se așeza în fund pentru a coborî cele câteva trepte, apoi trebuia să apelez la un vecin să o așezăm în cărucior și s-o scoatem în fața blocului. Atunci ni s-a propus, de la Primărie, soluția de a construi un balcon, cu rampă pentru cărucioare, în spatele blocului. Am împrumutat din bancă o căruță de bani și plătim împrumutul «cu sânge».
Nu cred că vecina de la etajul I, care a refuzat să-și dea acordul pentru construirea balconului, are dreptate când spune că se slăbește structura de rezistență a blocului. S-au tot făcut lucrări în apartamente, s-a adus gaz metan și s-a lucrat destul de fin, pentru a nu strica pereții. La dosarul de la Primărie există semnături ale vecinilor de pe scară, există și acordul Comitetului Asociației de proprietari. Este nedrept ceea ce ni se întâmplă acum, când doamna ne-a reclamat.”
Familia susține, cu acte, că la dosar există toate documentele necesare, inclusiv o hotărâre a Consiliului Local care aprobă lucrarea.
Poziția Primăriei
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Roman, Dragoș Panait, a confirmat legalitatea lucrării:
„Referitor la sesizarea formulată de doamna Angelica Tăbăcaru privind lucrările executate în apartamentul situat în bl. 10, sc. B, ap. 24, de pe strada Mihai Eminescu, vă comunicăm că proprietarii apartamentului au obținut documentația necesară pentru efectuarea lucrărilor de modificare interioară, respectiv autorizația legală, certificatul de urbanism, precum și expertiza tehnică și avizele aferente, întocmite conform prevederilor legale în vigoare. Conform concluziilor expertizei tehnice și avizelor emise, lucrările propuse nu afectează structura de rezistență a imobilului”, precizează Dragoș Panait.
Conform datelor furnizate, în anul 2025 Primăria Roman a eliberat 468 de certificate de urbanism și 194 de autorizații de construire, a efectuat 40 de verificări în teren și a aplicat 8 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 14.500 lei.
O contradicție-cheie: în ce an a fost construit blocul?
Un detaliu aparent tehnic devine, în această dispută, un punct nevralgic: anul construcției imobilului. Din materialele consultate de redacție rezultă date diferite, susținute de surse distincte:
- 1980 — anul care figurează în expertiza tehnică oficială depusă la Primărie pentru obținerea autorizației de construire a balconului;
- 1976 — anul susținut și de arhitectul Daniel Tăbăcaru, fiul vecinei, conform actelor de proprietate ale familiei sale.
Diferențele nu sunt neînsemnate. Între 1976 și 1980 se află schimbări fundamentale ale normativelor de proiectare seismică din România, în special după marele cutremur din 4 martie 1977. Un bloc construit înainte de 1977 a fost proiectat după norme considerate astăzi insuficiente, în timp ce o construcție din 1980 ar fi trebuit să respecte deja standarde mult mai riguroase. Practic, fiecare an dintre cei la care se face referire impune o altă metodologie de calcul al rezistenței la cutremur — și, implicit, o altă concluzie privind impactul lucrărilor propuse asupra structurii.
Care este anul real, redacția nu a putut stabili din materialele disponibile. Clarificarea ar putea veni doar dintr-o verificare a documentelor oficiale ale imobilului — actul de recepție, cartea tehnică a construcției sau înscrierile cadastrale. Se pare că, așa cum s-a întâmplat și cu modul de calcul al impozitelor din cartierul Anton Pann, când o parte din romașcanii din acel cartier, construit în anii 1958-1959, au contestat baza de date a Primăriei, preluată de la fostul EGCL Roman, în vederea calculării impozitelor și taxelor locale, se dovedește a fi o bază de date cu mari erori.
Vecina nu contestă rampa, ci soluția tehnică
Educatoarea pensionară Angelica Tăbăcaru, care locuiește la etajul I, exact deasupra apartamentului în cauză, a sesizat redacția cu privire la lucrare. În declarația sa integrală, aceasta ține să precizeze că nu este împotriva persoanei cu dizabilități și nici împotriva amenajării unei căi de acces, ci a modului în care se face intervenția:
„În urmă cu ceva timp s-a mutat în blocul nostru, la parter, o familie care are în îngrijire o persoană cu handicap locomotor. Încă de la început am încercat, așa cum îmi este firea, să fiu o persoană deschisă și politicoasă. Apartamentul doamnei este situat chiar sub al meu. De câteva zile au început lucrările de construire a unui balcon exterior, prin care să se poată pătrunde și ieși din apartament. Eu am purtat o discuție cu proprietara apartamentului, prin care i-am atras atenția că nu sunt de acord cu lucrări care vor afecta structura de rezistență a blocului. Băiatul meu, Daniel Tăbăcaru, care este și el coproprietar al apartamentului, lucrează ca arhitect în Norvegia.
El și celălalt fiu, inginer în domeniu, la București, au făcut o sesizare la Primăria Roman. Fiul meu din Norvegia a încercat să discute personal cu arhitecta-șefă a municipiului, care, spre surprinderea noastră, la argumentele profesionale pe care i le-a adus băiatul meu, i-a replicat că «la Roman nu e ca în Norvegia, la Oslo».
Așa cum se vede și din fotografii, lucrările au început din plin, dar nu există nicăieri un panou, așa cum cere legea, care să avertizeze despre faptul că acolo e un șantier în lucru.
Tot la solicitarea băieților mei, la fața locului a venit și Poliția Locală. Eu am încercat să-i argumentez și domnului primar Leoreanu, pe care-l cunosc ca pe un om corect, onest și obiectiv, despre nemulțumirile și îngrijorările mele legitime. După ce s-a informat, probabil, de la funcționarii Primăriei, mi-a comunicat că actele persoanei care face aceste lucrări sunt în regulă. Nemulțumirile mele sunt legate și de faptul că eu, ca vecin direct afectat, nu mi-am dat acordul scris, din cauza faptului că în apropiere se află conducta de gaz metan, iar pereții din spatele blocului, unde se va amplasa acel balcon atașat cu rampă de acces, sunt pereți de rezistență.
Cei care mă cunosc pe mine, de o viață de om, știu că sunt o persoană empatică și departe de mine gândul de a stigmatiza o persoană suferindă. Spun asta mai ales pentru că, așa cum știți, eu am lucrat în viața mea și cu foarte mulți copii cu dizabilități. Ceea ce mă nemulțumește pe mine este faptul că la noi nu se mai respectă disciplina în construcții.
Să ne ferească Dumnezeu de un cutremur! M-a frapat și poziția altui vecin, care mi-a spus că tot orașul e spart, așa că nu-i nimic dacă se sparge și la noi. La o asemenea replică rămâi fără cuvinte și nu te poți gândi decât că ne merităm soarta!”
Vecina invocă, suplimentar, proximitatea conductei de gaz metan și absența unor sisteme moderne de detecție a gazelor în centralele termice de apartamente.
Soluțiile alternative propuse de arhitect
Fiul vecinei, arhitectul Daniel Tăbăcaru, stabilit de 20 de ani în Norvegia și coproprietar al apartamentului de la etajul I, a precizat că familia sa nu se opune dreptului de acces al persoanei cu dizabilități, ci propune soluții tehnice considerate mai sigure pentru întregul imobil. El a contestat o serie de aspecte din expertiza oficială, inclusiv anul construcției:
„La solicitarea mea scrisă, am primit, de la Primăria Roman, o copie a expertizei tehnice, unde se precizează că nu s-a făcut nicio expertizare a structurii blocului. Absolut toată aplicația de construcție este focusată pe balcon, pe structura de rezistență a acestuia, pe studiu geotehnic și analiza la limita de îngheț.
În fapt, cea mai mare problemă e aceea că nu poți atașa un balcon fără să analizezi impactul acestuia asupra clădirii existente, când pot fi afectate, în caz de cutremur cu mare magnitudine, toate cele 60 de apartamente ale blocului. În studiul pe care l-am primit există o eroare care schimbă absolut toate datele soluției tehnice folosite.
Nu știu de către cine a fost întocmit acest studiu, dar în documente blocul apare a fi construit în anul 1980, când în realitate, conform actelor de proprietate, clădirea a fost construită în anul 1966. Asta înseamnă diferențe, de la cer la pământ, ale standardelor de construcție. În anul 1980, blocurile erau deja construite cu norme de rezistență la seism.
România se afla la câțiva ani după marele cutremur din 1977, ori blocurile, în anul 1980, se construiau deja cu norme de rezistență la seism de câteva ori mai puternice, adică de aproximativ 2,5 ori. Acest lucru înseamnă o clasificare a construcției după alte acte normative.”
Ce propune arhitectul?
Arhitectul Daniel Tăbăcaru a propus două soluții alternative pentru a satisface, în egală măsură, nevoia de accesibilitate și siguranța structurală a blocului:
„Sunt chestiuni tehnice pe care nespecialiștii nu le cunosc și, după cum am văzut pe rețelele de socializare din Roman, mulți își dau cu părerea fără să aibă în vedere pericolul real. Cred că situația o impune — și e de așa natură — încât domnul primar Leoreanu și echipa din Primărie, de la Urbanism, să reanalizeze situația, pentru că soluții tehnice există. T
rebuie făcută o ramforsare a structurii, ceea ce înseamnă construirea unei rame din grinzi metalice puternice, care să înlocuiască pervazul acelei ferestre unde se vrea a fi atașat balconul.
Aceste grinzi metalice vor trebui să facă față mișcărilor seismice pe orizontală. Desenul tehnic spune că, la un cutremur major, două structuri paralele trebuie să aibă o structură de rezistență care să permită mișcarea independentă.”
A doua variantă, considerată de arhitect mai economică și mai eficientă, ar fi fost achiziționarea unui lift exterior — soluție pe care, în opinia sa, Primăria ar fi trebuit să o sugereze familiei Vămanu de la început.
Problema reală: cine plătește o eventuală schimbare?
Disputa, dincolo de aspectele tehnice, ajunge inevitabil într-un punct financiar. Atât ramforsarea structurii cu grinzi metalice, cât și instalarea unui lift exterior presupun costuri suplimentare, peste cele deja contractate de familia Vămanu prin împrumutul bancar.
Familia plătește, în prezent, ratele lunare ale unui credit pe care îl susține din pensia mamei și indemnizația pentru handicap a fiicei. Reproiectarea lucrării ar însemna noi expertize, noi proiecte. Un lift exterior, în varianta sugerată de arhitect, ar însemna încă un împrumut, peste cel deja împovărător.
Întrebarea care nu a primit, până acum, răspuns oficial este cine ar trebui să suporte aceste costuri suplimentare: familia Vămanu, deja împrumutată „cu sânge”, Primăria Roman, care a aprobat soluția actuală, cei care sugerează modificarea sau Asociația de proprietari, în condițiile în care lucrarea ar deveni una de interes comun? În absența unui mecanism public de finanțare a accesibilității persoanelor cu dizabilități locomotorii, povara cade, în continuare, pe familia care a inițiat demersul.
Solicitat de „Monitorul de Roman” să răspundă punctual obiecțiilor formulate de arhitectul Daniel Tăbăcaru, purtătorul de cuvânt al Primăriei a comunicat că sesizarea a fost transmisă Serviciului Urbanism, urmând ca administrația locală să revină cu un punct de vedere oficial în următoarele zile. Până la o eventuală reevaluare, autorizația emisă rămâne valabilă, iar lucrările continuă.
Disputa, în forma sa actuală, nu mai este una între o familie care vrea acces și vecini care i-l refuză, ci între soluții tehnice diferite — toate presupunând costuri uriașe, pe care cineva trebuie să le suporte. Iar în lipsa unui sprijin financiar din partea autorităților, alegerea variantei „mai sigure” devine, pentru o pensionară de 80 de ani și fiica ei suferindă, un lux pe care nu și-l poate permite.
Flora ORDEAN
Camelia VARVARA
