Șase angajați absenți nejustificat la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț. Informația a fost dată de președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Vasilică Harpa. Situația nu este singulară. Și un aspect foarte important, spitalul se află sub pălăria Consiliului Județean.
”În urma controalelor interne desfășurate la nivelul spitalului au fost constatate nereguli privind nerespectarea programului de muncă, inclusiv absențe nejustificate ale unor angajați din Secția de Psihiatrie. Astfel de situații sunt inacceptabile. Susțin aceste acțiuni de control și îl susțin pe domnul manager, conf. dr. Alexandru Patrașcu, în demersurile de a pune ordine acolo unde este nevoie. Respectarea programului și a responsabilităților nu este opțională! Respectul față de pacient trebuie să fie pe primul loc. Fiecare om care ajunge în spital are nevoie de îngrijire, atenție și siguranță, iar acest lucru începe cu prezența și responsabilitatea celor care lucrează acolo”, a spus șeful C.J. Neamț.
Faptul că șeful județului a arătat cu degetul spre spital nu mai miră pe nimeni. Bani au fost! Nimeni nu contestă faptul că de la bugetul județului au fost direcționați bani pentru spital, proiecte, modernizări, aparatură și multe altele, dar când personalul, și așa acuzat de multe nereguli, nici măcar nu vine la serviciu…parcă e prea mult!
Dar, nu e singur caz!
Pe 4 februarie, în urma sesizărilor primite de la pacienți și aparținători cu privire la nerespectarea programului de lucru la Cabinetul de Medicină Dentară de Urgență din cadrul UPU-SMURD al Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț, conducerea spitalului a dispus efectuarea unor verificări interne.

