Pe 27 martie 2025 se împlinesc doi ani de când Ionel Arsene, fost președinte al Consiliului Județean Neamț, a fost dat în urmărire generală, după ce a fugit în Italia pentru a scăpa de o pedeapsă de 6 ani și 8 luni de închisoare. De doi ani, fiecare ministru al Justiției promite că îl va aduce în țară, dar Arsene rămâne liber, beneficiind de tergiversările din justiția italiană. În acest context, statul român ia măsuri drastice: pe 15 martie 2025, președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat „Legea fugarilor”, o lege care înăsprește pedepsele pentru cei care încearcă să scape de justiție.
România și problema fugarilor condamnați definitiv
De ani de zile, România se confruntă cu o problemă gravă: imposibilitatea aducerii în țară a condamnaților definitiv care au fugit înainte de a fi încarcerați. Conform datelor Ministerului Justiției, în urmă cu doi ani existau peste 10.000 de măsuri de control judiciar la nivel național, iar mai mult de jumătate dintre acestea includeau interdicția de a părăsi țara.
În ciuda acestor măsuri, numeroase persoane condamnate continuă să scape de justiție, stabilindu-se în țări care extrădează mai greu, cum ar fi Italia și Grecia. Pe lista fugarilor celebri se află nume precum Ionel Arsene, Daniel Dragomir, Sorin Oprescu, Dragoș Săvulescu, Mario Iorgulescu, Alina Bica, Cornel Bogdan Popa și Romeo Albu.
Legea fugarilor: pedepse mai aspre pentru cei care se sustrag de la executarea pedepselor
Pe 15 martie 2025, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a promulgat „Legea fugarilor”, un act normativ care înăsprește pedepsele pentru cei care încearcă să scape de justiție.
Proiectul de lege fusese adoptat de Camera Deputaților încă din 2023, dar a fost contestat la Curtea Constituțională, care, în octombrie 2024, a decis că legea este conformă cu Constituția.
Conform noilor prevederi, persoanele condamnate definitiv care nu se predau în termen de 7 zile de la pronunțarea sentinței riscă o pedeapsă suplimentară de până la 3 ani de închisoare.
În plus, evadarea este sancționată astfel: între 6 luni și 3 ani de închisoare în cazul fugii simple, între 1 și 5 ani de închisoare dacă evadarea implică violență sau utilizarea armelor, interzicerea unor drepturi în funcție de gravitatea faptei.
Sunt considerate forme de evadare: neprezentarea la locul de detenție după expirarea termenului legal de libertate, părăsirea neautorizată a locului de muncă din afara penitenciarului, încălcarea condițiilor impuse în arestul la domiciliu. Pedeapsa pentru evadare se adaugă la cea deja existentă, ceea ce înseamnă că fugarii riscă ani grei de detenție în plus.
Ionel Arsene, exemplul unei justiții lente
Un caz emblematic pentru problema fugarilor este cel al lui Ionel Arsene, fost președinte al Consiliului Județean Neamț, condamnat la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență.
În martie 2023, Arsene a fost dat în urmărire generală, dar autoritățile române nu au reușit încă să-l aducă în țară. Fostul lider PSD s-a refugiat în Italia, mai exact în orașul Bari, unde procedurile de extrădare trenează de aproape doi ani.
În octombrie 2023, fostul ministru al Justiției, Alina Gorghiu, anunța triumfător că instanța din Bari a decis predarea lui Arsene către România. Cu toate acestea, hotărârea nu era definitivă, iar procesul s-a prelungit, ilustrând dificultățile întâmpinate de statul român în astfel de cazuri.
Dosarul lui Ionel Arsene este un exemplu clar al modului în care fuga poate bloca executarea unei pedepse. Procurorii DNA l-au trimis în judecată în 2018, pentru fapte comise în 2013, când era deputat PSD. Acesta ar fi primit 100.000 de euro mită de la Gheorghe Ștefan (alias Pinalti), pentru a influența Agenția Națională de Integritate în vederea eliminării unui adversar politic.
Ce urmează?
Adoptarea și promulgarea „Legii fugarilor” reprezintă un pas important pentru întărirea justiției în România. Cu pedepse mai dure și termene clare pentru predare, autoritățile au acum un instrument mai puternic pentru a combate fenomenul fugii de răspundere penală.
La Neamț, cazul Ionel Arsene rămâne un exemplu de eșec al statului în gestionarea extrădărilor. Rămâne de văzut dacă această lege va reuși să reducă numărul fugarilor și să determine o aplicare mai eficientă a mandatelor de extrădare.
Cert este că, odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, cei care încearcă să scape de închisoare nu vor mai avea atât de multe portițe de scăpare.
