Intervenție dificilă a salvamontiștilor pe traseul Cascadei Duruitoarea

401
În urma unui apel la 112, un grup de tinere din Republica Moldova, care se afla în partea superioară a Masivului Ceahlău, în zona Polița Scăiuș – Cascada Duruitoarea, a cerut ajutor, deoarece una dintre tinere suferise un traumatism sever de membru inferior. Preluarea din zona de abrupt și predarea în siguranță către un echipaj de ambulanță, a fost o intervenție cu factor de risc mare.

Sursa: Salvamont Neamț
Sursa: Salvamont Neamț
Zona de deasupra cascadei este abruptă și accidentată, iar pentru traversarea în siguranță a victimei, în porțiunea de lângă cascadă, s-au făcut mai multe lansări în coardă. Au intervenit 6 salvamontiști, inclusiv cei care asigură permanența în Baza Salvamont Durău. Ne bucurăm că a fost o intervenție finalizată cu bine. Asta e cea mai mare răsplată pentru noi! “, a transmis Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.
Operațiunea de salvare a durat 6 ore. Tinerele sunt acum în siguranță.