15.1 C
Neamţ
joi, 15 mai, 2025

Începe testarea PISA 2025

ULTIMA ORĂ

Și elevii din România vor participa prin Ministerul Educației și Cercetării(MEC), alături de alte 90 de țări,  la implementarea studiului internațional PISA 2025.

În conformitate cu un comunicat de presă al MEC testarea se desfășoară în întreaga țară și în județul Neamț în perioada 12 mai – 9 iunie 2025.

Testarea se va realize prin Institutul de Ștințe ale Educației, în calitate de Centru Național, care administrează faza principală a studiului de anul acesta.

Așa cum se știe PISA, denumit și Programme for International Student Assessment reprezintă Programul pentru Evaluarea Internațională a Elevilor, inițiat de OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică).

Studiul PISA evaluează din trei în trei ani capacitatea tinerilor de 15 ani de a rezolva probleme și de a identifica soluții pentru situații similare celor din viața reală, în cadrul a trei domenii:lectură, matematică și științe.

Conform comunicatului de presă elaborat de MEC pentru ediția 2025 a testării se adaugă și o evaluare în domeniul însușirii unei limbi străine, dar și în domeniul ”Învățare în lumea digitală- Learning in Digital World(LDW).

Pentru a avea o imagine relevantă a rezultatelor învățării, în cadrul PISA sunt aplicate și o serie de chestionare de context (Chestionarul școlii și Chestionarul elevului), obligatorii pentru toate țările participante, susțin reprezentanții MEC.

La studiul PISA 2025 participă:

  • 362 de elevi de 15 ani din 321 de unități de învățământ (școli gimnaziale, licee sau școli profesionale), din mediul urban și rural, selectați aleator, printr-o procedură standardizată, unică la nivel internațional (eşantion reprezentativ). Dintre aceștia, 1.477 de elevi(din 66 de unități de învățământ) învață în limba maghiară (eșantion reprezentativ la nivel național pentru această categorie de populație);
  • 2015 profesori dintre care:
    • 430 de profesori care predau Științe (Fizică, Chimie, Biologie și Geografie), din cele 321 de școli;
    • 585 de profesori care predau Limba Engleză, din școlile participante;
  • părinții celor 10.362 de elevi participanți.

Pentru prima oară în România, în cadrul PISA 2025 se evaluează și competențele elevilor la limba engleză în cadrul studiului Foreign Language Assessment (FLA), la care participă 2.149 de elevi.

Tot pentru prima oară în România se administrează o serie de chestionare suplimentare: Chestionarul profesorului de științe, Chestionarul profesorului de limba engleză și Chestionarul părintelui.

Cum se desfășoară evaluarea PISA 2025?

Sesiunile de evaluare destinate elevilor durează aproximativ 4 ore, dintre care:

  • 15 minute pentru introducerea generală;
  • 120 – 130 de minute sunt alocate administrării testului cognitiv, organizat în 2 sesiuni a câte 60 – 65 de minute fiecare, cu o pauză scurtă între acestea;
  • 15 minute pauză;
  • 45 – 50 de minute pentru completarea chestionarului elevului (elevii își exprimă opiniile despre activități desfășurate la școală și în afara școlii, precum și despre unele aspecte ale calității vieții lor) și a chestionarului TIC.

Toate instrumentele de evaluare se aplică în format digital, cu excepția chestionarului administrat părinților care va fi aplicat în format hârtie.

La nivelul fiecărei unități școlare, administrarea se realizează într-o singură zi (în sesiuni paralele și/sau succesive) sau în zile consecutive, la date stabilite de comun acord cu școlile.

Întregul proces se desfășoară standardizat, conform metodologiei internaționale, având la bază  manuale pentru administrare.

Datele colectate – răspunsurile elevilor la testele cognitive și la chestionare, precum și cele ale profesorilor vizați – sunt încărcate direct în platforma studiului PISA 2025. Răspunsurile părinților la chestionare sunt încărcate de către personalul Centrului Național, într-o bază de date dedicată, furnizată de Consorțiul PISA 2025.

Rezultatele obținute sunt strict confidențiale. Niciun elev și nicio școală nu sunt identificate în rapoartele internaționale sau naționale, acest studiu nefiind conceput pentru a furniza scoruri individuale la teste sau chestionare.

Fiecare elev participant la PISA 2025 primește o diplomă personalizată

 Prin participarea României la studiul PISA 2025, inclusiv la opțiunile internaționale, se urmăreşte atât obținerea unei imagini detaliate cu privire la nivelul unor achiziții fundamentale ale elevilor în materie de competențe, cât și creşterea capacității autorităților de decizie din România de a adopta și implementa politici educaționale bazate pe dovezi. Rezultatele obținute de către elevii români stau la baza proiectării unor intervenții adecvate, având în vedere că acestea se referă nu numai la nivelul achizițiilor elevilor, ci și la contextele învățării.

Participarea la studiul PISA 2025 contribuie la corelarea învățământului românesc cu evoluțiile sistemelor de educație performante la nivel international.

Datele colectate vor sta la baza analizelor care permit înțelegerea măsurii în care elevii români sunt pregătiți pentru continuarea studiilor și integrarea pe piața muncii.

Pentru elevii din România, studiul PISA 2025 reprezintă o provocare, o ocazie de a participa la o evaluare internațională standardizată, alături de elevi de 15 ani din întreaga lume, pentru a rezolva diverse probleme și situații din viața reală.

Cei interesați au acces la și se pot antrena cu exemple de itemi publicați de Consorțiul PISA, după cum urmează:

Itemi publici la: matematică (varianta interactivă);

Itemi publici: FLA (evaluarea în limbă străină – engleză);

  • Itemi publici: gândire creativă (varianta interactivă);
  • Itemi publici: în variantă interactivă – lectură, matematică, științe, educație financiară, gândire creativă, competența globală (în engleză, franceză, italiană, germană, spaniolă, maghiară, cehă, poloneză, rusă, sârbă, slovacă, turcă, urcraineană etc.); rezolvarea colaborativă a problemelor (în engleză, franceză).
  • Itemi publici: lectură, respectiv științe, în limba română
  • Stabilirea școlilor care vor participa la testare se va face de către Inspectoratele Școlare Județene.

Articole similare

spot_img

RECENTE

error: Content is protected !!