15.1 C
Neamţ
joi, 15 mai, 2025

Începe reevaluarea șoferilor cu certificat de încadrare în grad de handicap

ULTIMA ORĂ

82 de persoane din județul Neamț care dețin permis de conducere și sunt încadrate în grad de handicap, pentru cel puțin una dintre afecțiunile prevăzute în ordinul ministrului sănătății, emis în temeiul art.22, al.2, din OUG nr.195/2002, vor fi chemate la reevaluare în următoarea perioadă.

Lista persoanelor convocate pentru reevaluare a fost stabilită de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială care a notificat D.G.A.S.P.C. Neamț pentru declanșarea procedurii de reevaluare.

Primele decizii în acest sens au fost emise începând cu data de 5 mai 2025.

Persoanele vizate vor primi, odată cu decizia de reevaluare, și adresa de convocare, prin care li se aduce la cunoștință obligația de a prezenta documente medicale, conforme cu afecțiunea de care suferă, la data programării.

Pe durata procesului de reevaluare, prestațiile sociale de care beneficiază persoana cu dizabilități vor fi suspendate.

,,În baza deciziei de reevaluare, serviciul de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap planifică persoana cu handicap în vederea reevaluării și convoacă persoana, informând-o cu privire la obligativitatea prezentării în vederea reevaluării, data și locul la care aceasta urmează să fie reevaluată, documentația pe care urmează să o prezinte, precum și consecințele neprezentării la sediul serviciului de evaluare complexă a persoanelor adulte cu handicap la termenul stabilit”, se arată la art.3, al (1) din Ordinul privind aprobarea procedurii de reevaluare a persoanelor cu handicap prevăzute la art 58 din Legea 448/2006.

După reevaluare, comisia poate decide menținerea gradului și tipului de handicap sau modificarea acestora, în funcție de concluziile raportului de evaluare complexă. urmând ca ulterior să emită un nou certificat.

Neprezentarea la reevaluare fără motiv justificat poate duce la neîncadrarea persoanei într-un grad de handicap, ceea ce implică pierderea drepturilor aferente.

Reevaluarea NU vizează toate persoanele cu dizabilități care dețin permis de conducere. Procedura se aplică exclusiv celor ale căror afecțiuni sunt incluse în criteriile stabilite de Ministerul Sănătății, conform art. 22, alin. (2) din OUG nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Articole similare

spot_img

RECENTE

error: Content is protected !!