Pompierii nemțeni, în alertă

Incendiu la Răucești și focuri de vegetație în Neamț – bilanț ISU

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Vegetație uscată mistuită de flăcări și o anexă gospodărească distrusă la Răucești

În ultimele zile, pompierii nemțeni au avut parte de mai multe intervenții solicitante, după ce vegetația uscată și anexe gospodărești au fost cuprinse de flăcări.

Potrivit ISU Neamț, în perioada 29–31 august 2025, echipajele de intervenție au acționat în mai multe comune din județ și în municipiul Piatra-Neamț.

 Pe 29 august, s-au înregistrat trei incendii:

  • În comuna Timișești, un incendiu a cuprins trei copaci. Cauza: scurtcircuit electric.
  • În comuna Doljești, flăcările au mistuit 30 mp de vegetație uscată și 200 kg de deșeuri menajere, focul pornind de la un incendiu deschis în spațiu neamenajat.
  • În comuna Bârgăuani, 2.000 mp de vegetație au fost afectați, cauza fiind tot un scurtcircuit electric.

Pe 30 august, în comuna Poienari, pompierii au stins un incendiu ce a cuprins 500 mp de vegetație, din cauza focului deschis în spațiu liber.

Pe 31 august, în municipiul Piatra-Neamț (cartier Văleni, str. Pârâul), flăcările au cuprins 50 mp de vegetație uscată, incendiul fiind provocat de fumatul în locuri nepermise.

 Incendiu grav la Răucești

Pe lângă aceste intervenții, în data de 30 august, la ora 13:25, pompierii au fost chemați în comuna Răucești, unde un incendiu a izbucnit la o anexă gospodărească de pe strada Fundătura Coturi.

La sosirea echipajelor SVSU Răucești și Detașamentul de Pompieri Târgu-Neamț, flăcările se manifestau generalizat, cu risc de propagare la alte clădiri din gospodărie.

În urma incendiului, au ars:

  • o anexă din lemn (20 mp),
  • aproximativ 6 tone de lemne de foc,
  • 20 de metri liniari de gard din lemn.

Cauza probabilă a incendiului: foc deschis în spațiu deschis.

 

Articole similare

spot_img

RECENTE