Astăzi, pe platoul Detașamentului de Pompieri Piatra-Neamț a avut loc ceremonialul militar dedicat Zilei Protecției Civile în România.
În semn de apreciere, pentru modul exemplar în care şi-au îndeplinit atribuţiile de serviciu, au fost înaintaţi în grad înaintea expirării stagiului minim patru ofițeri și un subofiţer, astfel: în grad de colonel – locotenentul colonel Ionuț Bordianu (Serviciul Resurse Umane), în grad de locotenent colonel – maiorul Gheorghiță Matei (Centrul Operațional), în grad de căpitan – locotenentul Alin Cepariu (Detașamentul Piatra-Neamț), în grad de căpitan – locotenentul Andrei Nastasă (Inspecția de Prevenire) și în grad de plutonier major – plutonierul Alexandru Azamfirei (Detașamentul Târgu-Neamț).
”Astăzi, marcăm Ziua Protecției Civile, un moment deosebit în care aducem recunoaștere tuturor celor care își dedică viața protejării comunității și gestionării situațiilor de urgență. Protecția Civilă nu este reprezentată doar de o instituție, ci reprezintă un simbol al solidarității, al responsabilității și al angajamentului față de siguranța oamenilor. Această zi ne reamintește și de importanța prevenirii și pregătirii. Fiecare dintre noi joacă un rol esențial în siguranța comunității, prin respectarea regulilor de protecție și prin implicarea activă în acțiunile de educare și conștientizare”, a precizat col. Mihai Bogdan Burdulea, prim-adjunct al inspectorului șef I.S.U. Neamț.
Avansarea în gradul următor presupune parcurgerea succesivă a stagiilor în grad și funcție, un sistem care conferă tuturor posibilitatea atingerii celor mai înalte trepte ale ierarhiei militare. Avansarea în gradul următor reprezintă un moment unic în cariera unui militar, însoțit de un sentiment de mândrie și realizare personală și profesională, dar care vine la pachet și cu responsabilități suplimentare în ceea ce privește performanța și angajamentul față de misiunile încredințate.

”O zi de neuitat a fost și pentru noii colegi care au depus jurământul militar: sergentul major Borșa Sorina de la Serviciul Comunicații și sergentul major Maxim Ionuț de la Inspecția de Prevenire. Aceștia au fost încadrați în funcții după ce au promovat examenele de încadrare directă pentru ocuparea unor funcții vacante desfășurate în anul 2024. Juramantul militar este un angajament solemn pe care fiecare militar il depune la inceputul carierei, simbolizand loialitatea, devotamentul si responsabilitatea fata de țară”, a mai precizat reprezentantul.
Ziua Porților Deschise
Săptămâna Protecției Civile continua în Neamț cu „Zilele Porților Deschise”, în toate subunitățile I.S.U. Neamț, prilej cu care este prezentată tehnica de intervenție în caz de dezastre și modul de folosire a acesteia precum și modul de comportare în cazul producerii acestora.
Duminică, 02.03.2025, între orele 12:00 – 18:00, în incinta Centrului Comercial Shopping City Piatra-Neamț, vor fi desfășurate activități de informare preventivă unde vor fi prezentate măsuri de comportare în cazul producerii unei situații de urgență, demonstrații privind acordarea primului ajutor medical de urgență și oferta educațională a instituțiilor de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile I.G.S.U. Și la Roman și Târgu Neamț, între orele 12:00 – 18:00, vor fi desfășurate activități de informare preventivă unde vor fi prezentate măsuri de comportare în cazul producerii unei situații de urgență, demonstrații privind acordarea primului ajutor medical de urgență și oferta educațională a instituțiilor de învățământ care pregătesc personal pentru nevoile I.G.S.U.
„Nu tremur la cutremur”, exercițiu în școli
Marți, 04.03.2025 la ora 09:45, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Neamț, se va organiza și desfășura, în toate unitățile de învățământ din județ, un exercițiu de evacuare în caz de cutremur, în cadrul campaniei naționale „Nu tremur la cutremur”. Exercițiul are ca temă „Activitatea personalului didactic și a elevilor din județul Neamț pe timpul și imediat după producerea unui cutremur”. Această activitate, care are ca scop conștientizarea riscului dar și formarea deprinderilor pentru a putea acționa corespunzător în cazul producerii unui astfel de eveniment și va urmări:
- anunțarea producerii situației de urgență la ora 09:50 la nivelul fiecărei unități de învățământ;
- comportamentul adecvat ce trebuie adoptat în cazul producerii unui cutremur;
- adăpostirea copiilor sub bancă, masă, grindă sau tocul de la ușă. În cazul în care sunt persoane ce au fost surprinse pe hol, se recomandă ca acestea să se așeze în poziția ghemuit cu mâinile deasupra capului lângă peretele interior, îndepărtându-se de ferestre;
- deschiderea ușii de la clasă de către cadrul didactic (aflat la ora de curs) și poziționarea acestuia sub tocul de la ușă;
- evacuarea copiilor din clase (cu recomandarea de a-și acoperi capul cu o carte sau ghiozdanul) după ce cadrul didactic s-a asigurat că se poate efectua în condiții de siguranță;
- efectuarea prezenței elevilor, pe clase, la locul de evacuare (stabilit) și înștiințarea conducerii unității de învățământ.




