Ministerul Educației anunță că în perioada 12-28 mai ”vor fi administrate testele pentru evaluările naționale II, IV, VI (EN II, IV, VI)”. Aceste teste vizează evaluarea cunoştințelor și a deprinderilor dobândite în școală și includ itemi ce vizează evaluarea nivelului de alfabetizare funcțională al elevilor.
Rezultatele obținute la aceste testări nu se afişează și nu se comunică public, nu se înregistrează în catalogul clasei decât dacă părintele solicită, în scris, consemnarea lor. În acest caz, punctajele sunt echivalate în calificative sau note.
Rezultatele sunt valorificate prin informarea elevilor şi a părinţilor sau reprezentanților legali ai elevului asupra stadiului formării şi dezvoltării competențelor evaluate și prin elaborarea planurilor individualizate de învățare.
Durata alocată rezolvării testelor de evaluare:
– 45 de minute pentru fiecare test administrat la EN II;
– 60 de minute pentru fiecare test administrat la EN IV și la EN VI.
Sălile în care se susține EN-II-IV-VI sunt, de regulă, sălile în care elevii îşi desfăşoară activitatea în mod obişnuit.
Testele de la EN-II-IV-VI se evaluează în cadrul unităţii de învățământ de către cadrele didactice din respectiva unitate.





