În construcții, legislația muncii pare a fi necunoscută

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Controale  ITM Neamţ  la angajatori din domeniul construcţiilor s-au finalizat cu 13 sancţiuni contravenţionale din care 13 amenzi în cuantum de 205.300 lei. Au fost dispuse 21 de măsuri de remediere a neconformităţilor constatate, iar activitatea unei societăți a fost sistată.

În  perioada 12-18 august 2025 s-a desfăşurat Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea și sănătatea în muncă de către angajatorii care desfășoară activități din domeniile: „construcții clădiri”, „lucrări de geniu civil”, „lucrări speciale de construcții”, acţiune care face parte din Programul Cadru de Acţiuni al Inspecţiei Muncii pentru anul 2025 şi din  programul Propriu de Acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamţ pentru anul 2025.

”La 5 angajatori au fost identificate 10 persoane care prestau muncă nedeclarată, din care 7 persoane prestau activitate fără a avea încheiate contracte individuale de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii şi 3 persoane prestau activitate în perioada în care acesta avea contractul individual de muncă suspendat. Inspectorii de muncă au dispus sistarea activității la un loc de muncă”, a declarat Elvis Sîsînă, ITM Neamț.

Printre deficienţele constatate la angajatori s-au numărat:

  • – primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua  anterioară începerii activităţii sau în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat;
  • – nerespectarea obligaţiei de a ţine la locul de muncã evidenţa orelor de muncã prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru;
  • – nerespectarea obligaţiei de a lua măsuri pentru purtarea echipamentului individual de protecţie de cãtre lucrători;
  • – nerespectarea obligaţiei  de a asigura echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor (schele neconforme, echipamente de ridicat neconforme);
  • – nerespectarea obligaţiei de a asigura o instruire corespunzătoare în domeniul SSM pentru lucrători;
  • – nerespectarea obligaţiei de a asigura  semnalizarea și îngrădirea corespunzătoare a zonelor cu pericol de cădere în gol a lucrătorilor;

Articole similare

spot_img
spot_img

RECENTE