0.1 C
Neamţ
miercuri, 19 noiembrie, 2025

Țeapă imobiliară la Roman: doi romașcani au pierdut 100.000 de euro

ULTIMA ORĂ

Atenție și la unii agenți imobiliari!

Doi romașcani au plătit avansuri pentru cumpărarea/vânzarea a trei apartamente și au pierdut 100.000 euro. Un bărbat a fost reținut de polițiști, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventive.

Polițiștii din cadrul Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Neamț au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară și un mandat de aducere, în cadrul unui dosar care sunt efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

”În urma probatoriului administrat în cauză, s-a stabilit faptul că ”un bărbat în vârstă de 44 de ani, administrator al unei societăți comerciale, cu obiect principal de activitate agenții imobiliare, pe parcursul anului 2024, ar fi indus în eroare două persoane fizice din municipiul Roman, cu ocazia promisiunii intermedierii vânzării a unui număr de 3 apartamente, determinându-le pe acestea să plătească sume considerabile de bani ca avans pentru achiziționarea apartamentelor, sume de bani, ce ulterior au fost însușite de către persoana în cauză.

Totodată, bărbatul ar fi încheiat promisiuni bilaterale de vânzare /cumpărare, documente ce conțineau date nereale cu privire la proprietarii acelor apartamente, cauzând un prejudiciu de 100.000 Euro”, a precizat Andreea Atomei, I.P.J. Neamț.

În urma perchezițiilor au fost identificate și ridicate un telefon mobil, o unitate de stocare date și mai multe înscrisuri cu valoare probatorie în cauză, precum și suma de 3.850 euro.

E mai bine să verifici!

Și tot la Roman, polițiștii au fost sesizați direct de către o femeie în vârstă de 31 de ani despre faptul că a fost victima unei infracțiuni de înșelăciune. În urma verificărilor  a rezultat faptul că, ”data de 11 martie a.c., aceasta ar fi primit un mesaj pe telefonul mobil, de la un vecin de scară, prin care acesta îi solicita un împrumut. Persoana vătămată i-ar fi trimis suma de 3.255 lei.

La aproximativ 10 minute de la transferul acelei sume, femeia ar fi primit o nouă solicitare de împrumut tot de la respectivul vecin, aceasta transferându-i o nouă sumă de ani, respectiv 2.100 lei. La data de 13 martie a.c., când persoana vătămată i-ar fi solicitat vecinului să-i înapoieze suma de bani împrumutată a constat faptul că a fost victima unei înșelăciuni”, a mai precizat reprezentantul I.P.J. Neamț.

Articole similare

spot_img
spot_img

CONDOLEANȚE

RECENTE