Autoritățile nemțene au emis o atenționare privind riscul de căderi de pietre în zona Cheile Bicazului.  Instituția Prefectului – Județul Neamț a transmis  cetățenilor și turiștilor că, în cursul nopții trecute, în zona Cheile Bicazului, la poziția de unde încep chioșcurile, s-au înregistrat căderi de pietre de pe versant.

”Intervenție a lucrătorilor Secției Drumuri Naționale Piatra Neamț pentru îndepărtarea bucăților de rocă desprinse de pe versant pe DN 12C, Cheile Bicazului, județul Neamț. Circulați cu atenție!”, au transmis și reprezentanții DRDP Iași.

Personalul Districtului Bicaz a intervenit în regim operativ pentru îndepărtarea materialului căzut, intervențiile continuând și în această dimineață.

”În prezent, un echipaj al Inspectoratului de Poliție Județean Neamț se află în zonă pentru monitorizarea situației și prevenirea producerii unor incidente. Există în continuare risc pentru persoanele care se apropie de versant, în special pentru cele care staționează sau se deplasează pietonal în apropierea stâncilor. Recomandăm manifestarea unei prudențe sporite și respectarea indicațiilor autorităților aflate în teren”, a transmis prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu.