Înscrierea copiilor la grădiniță și creșă pentru anul școlar 2025-2026 se apropie, iar părinții trebuie să fie pregătiți. Ministerul Educației a publicat calendarul oficial de înscriere, actele necesare și criteriile de departajare care vor fi aplicate în cazul în care numărul de cereri depășește locurile disponibile. Procesul nu este complicat, dar presupune atenție și respectarea pașilor și termenelor stabilite.
Când începe înscrierea la grădiniță și creșă în 2025
Potrivit calendarului oficial, reînscrierea copiilor care frecventează deja o creșă sau o grădiniță va avea loc între 19 și 23 mai 2025. Această etapă este rezervată părinților care doresc să confirme locul copilului în aceeași unitate și în anul școlar următor.
Înscrierea copiilor noi are loc în perioada 26 mai – 13 iunie 2025. În acest interval, părinții vor putea depune cererea de înscriere la unitățile de învățământ care au locuri libere după etapa de reînscrieri.
Este esențial de știut că ordineadepunerii cererilor nu influențează admiterea. Nu contează cine ajunge primul cu dosarul. Distribuirea locurilor se face conform unor criterii de selecție, astfel încât procesul să fie echitabil pentru toți.
Cine poate fi înscris la creșă și grădiniță
La creșă pot fi înscriși copiii cu vârsta între 3 luni și 3 ani, în limita locurilor disponibile stabilite prin planul de școlarizare.
La grădiniță pot fi înscriși copiii între 3 și 6 ani. Prioritate au copiii de 4 ani, care intră în grupa mijlocie, și cei de 5 ani, care intră în grupa mare — ambele fiind grupe obligatorii în sistemul educațional românesc. Conform legii, începând cu anul școlar 2030-2031, grupa mică va deveni, la rândul ei, obligatorie.
Unde îți poți înscrie copilul
Părinții pot alege să depună dosarul la:
- unități de învățământ apropiate de domiciliu sau de reședință
- unități din apropierea locului de muncă
- orice altă unitate de învățământ preșcolar, în limita locurilor disponibile după etapa reînscrierilor
Acte necesare pentru înscrierea la grădiniță și creșă
Pentru completarea dosarului de înscriere la grădiniță și creșă 2025, părinții trebuie să pregătească următoarele documente:
- cererea-tip de înscriere, în care pot fi trecute trei opțiuni de unități de învățământ;
- copie după certificatul de naștere al copilului;
- copii după actele de identitate ale părinților sau ale reprezentantului legal;
- adeverințe de angajare pentru fiecare părinte sau documente care dovedesc activitatea profesională (inclusiv PFA/SRL), ori adeverință privind perioada concediului de creștere și îngrijire a copilului;
- documente care atestă situații speciale: familie numeroasă (trei sau mai mulți copii), familie monoparentală, existența unui frate/soră deja înscris/ă în unitatea respectivă, certificat de handicap sau documente privind măsuri de protecție specială;
- în cazul părinților divorțați, hotărârea judecătorească definitivă privind custodia și domiciliul minorului.
Chiar dacă cererea-tip de înscriere poate fi transmisă prin e-mail, validarea finală se face la sediul unității de învățământ, în prezența părintelui sau a reprezentantului legal, care trebuie să prezinte actele în original.
Cum are loc selecția copiilor, dacă sunt mai multe cereri decât locuri
În cazul în care cererile depășesc numărul de locuri disponibile, fiecare unitate de învățământ aplică criterii generale de departajare. Acestea sunt:
- vârsta copilului, prioritate având copiii de 4 și 5 ani;
- apropierea domiciliului/reședinței sau locului de muncă al părintelui față de unitatea de învățământ;
- angajarea ambilor părinți sau a părintelui unic;
- statutul de familie monoparentală sau familie numeroasă;
- existența unui frate sau a unei surori înscriși în acea unitate;
- situații speciale: certificat de handicap, șomaj, pensie sau măsură de protecție socială.
În plus, fiecare grădiniță sau creșă poate stabili criterii specifice, care se aplică după cele generale și care vor fi afișate public împreună cu lista documentelor justificative.
Care sunt pașii înscrierii și cum se procesează cererile
Odată ce părintele completează cererea și depune dosarul, comisia de înscriere analizează documentele. În prima fază, se iau în calcul cererile pentru prima opțiune exprimată. Dacă numărul de locuri este insuficient, dosarul este redirecționat automat către a doua și, ulterior, către a treia opțiune.
Pe data de 13 iunie 2025 vor fi afișate rezultatele primei etape de înscrieri. Părinții ai căror copii nu au fost admiși pot participa la a doua etapă, destinată ocupării locurilor rămase disponibile.
În cazul în care mai rămân situații nerezolvate, inspectoratele școlare organizează o etapă de ajustări, în care se acordă prioritate copiilor de 4 și 5 ani neînscriși și cazurilor speciale, conform reglementărilor în vigoare.
Informații importante pentru părinți
- Grupa mijlocie și grupa mare sunt obligatorii.
- Începând cu anul școlar 2030-2031, și grupa mică va fi obligatorie.
- Părinții pot decide retragerea copilului în situații de oboseală accentuată sau dificultăți de adaptare, pe baza recomandării educatoarei și a consultării cu unitatea de învățământ.
De unde pot obține părinții informații suplimentare
Părinții care au nevoie de clarificări sau ajutor pot obține informații:
-
- direct de la unitățile de învățământ preșcolar;
- de pe site-urile inspectoratelor școlare județene;
- prin apel la telverde, un număr de telefon gratuit care va fi anunțat public în perioada înscrierilor.
Date suplimentare – pe site-ul Ministerului Educației și Cercetării.