În jurul orei 19.00, pompierii din Roman au intervenit la Spitalul Municipal Roman după ce a fost semnalat miros de fum provenit din subsol.
La solicitare au fost trimise trei autospeciale de stingere, o autospecială complexă, una pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, sprijinite de SVSU Roman și IPJ. Echipele au verificat subsolul și au identificat zona afectată.

Ce au constatat pompierii
Fumul provenea de la un incendiu care a ars deșeuri și materiale textile depozitate în subsol. Focarul a fost stins rapid, iar spațiul a fost ventilat. ISU Neamț precizează că nu a fost necesară evacuarea pacienților sau a personalului.
Incendiul ar fi fost generat de folosirea unui aparat de sudură fără respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
***
În jurul orei 19.00, pompierii de la Detașamentul Roman au intervenit la Spitalul Municipal Roman după ce la subsol a fost semnalat fum. ISU Neamț a anunțat că pacienții și personalul nu au fost evacuați.
Intervenția este încă în desfășurare, iar pompierii verifică spațiile afectate.

„Nu a fost necesară evacuarea persoanelor aflate în clădire”, a precizat instituția în comunicatul emis în această seară. ISU anunță că va reveni cu informații detaliate după finalizarea intervenției.
Activitatea spitalului continuă
Personalul medical confirmă că fumul nu a afectat zonele cu pacienți, iar serviciile medicale se desfășoară normal. Subsolul, unde e o zonă de vestiare, rămâne izolat până la eliminarea completă a fumului.
Pompierii rămân la fața locului pentru ventilare și verificări.
