Una dintre problemele cele mai presante, în toate timpurile, rămâne aceea a secetei, generatoare de foamete.
România a fost atinsă de-a lungul istoriei sale de secete pârjolitoare, care au distrus tot ce se putea distruge, aducând lumea la disperare.
Preotul dr. Florin Țuscanu a fost și el preocupat de subiect și a consemnat o serie de observații legate de secetă, în cunoscuta sa rubrică diurnă: „Dreptul la neuitare”, citând o serie de însemnări pe care le-a găsit pe vechile cărți de cult, pe care le consideră a fi deosebit de prețioase pentru istoria locală.
„Pe o veche carte bisericească provenind de la Parohia Gherăiești, județul Neamț (Apostolul, tipărit la Iași, în 1756), carte ce se păstrează și în prezent în Biblioteca Eparhială de la Roman, slujitorii bisericii au consemnat mai multe evenimente, unele dintre ele cu caracter personal”, spune părintele Florin Țuscanu. Acesta exemplifică conceptul de secetă, reproducând câteva citate din această carte: „Să se știe di când am citit eu, Vasile Leon… velet 7285, ianuarie 8” = (8 ianuarie 1777); „Să se știe de cându am vinit la Gherăiești, eu, Sp(i)ridon Vârlan… în iunie 17, let 7298” = (17 iunie 1790); „Să se știe de cându au răposat sora no(a)st(ră), Marii di la Brănișteni, 1869 aprilie 6”.
Valoarea mărturiei scrise: „Să se știe”
Este interesant — și profund revelator — felul în care preoții notează evenimentele cu formularea „Să se știe”. Această expresie nu este doar o formulă de început; ea exprimă o conștiință vie a datoriei de a păstra memoria comunității, ca pe o moștenire de transmis mai departe.
Acești slujitori ai bisericii nu erau doar martori ai vieții spirituale, ci și croniciari neoficiali ai satului, ai vremii și vremurilor. Într-un timp în care instituțiile publice nu aveau un rol activ în documentarea vieții cotidiene a oamenilor simpli, preoții au fost adesea singurii care scriau despre realitățile locale: secetă, foamete, epidemii, războaie, dar și nașteri, decese, sosiri și plecări.
Formularea „să se știe” poartă și o greutate morală: ceea ce urmează nu este un simplu fapt, ci ceva demn de ținut minte, de recunoscut ca parte a unei istorii comune.
E o mărturie lăsată cu intenția clară ca alții, peste generații, să citească și să înțeleagă ce s-a trăit.
Însemnări despre marea secetă din Ținutul Romanului
Părintele Florin Țuscanu, cunoscut ca un împătimit cercetător de arhive, apreciază că însemnările găsite sunt deosebit de interesante, pentru că prezintă o serie de evenimente, fenomene meteo, situații critice, prin care trecea Moldova în perioada istorică la care face referire.
Interesantă i se pare și însemnarea făcută de un slujitor al bisericii din Gherăiești, exact acum 159 de ani în urmă, ce amintește de o foamete mare în Moldova și în Ținutul Romanului:
„Să se știe de când au fost fo(a)mete mare de s-au vândut popușoii câte o sută dooze(ci) de lei merța de popușoi. 1866 iulie 23”; aceeași mână consemna mai jos: „Să știi, au fost popușoi(i) o sută de lei merța” (1867 luna aprilie 20).
Părintele Țuscanu explică apoi valoarea acestei unități de măsură și faptul că „merța” era pe atunci o unitate de capacitate pentru cereale (folosită mai ales în Moldova și Transilvania), care varia după regiune, având aproximativ 20-25 de litri. Măsura se folosea și la moară pentru cântărirea și turnarea boabelor în coș.
Despre perioadele secetoase de după anul 1900
Continuând documentarea despre cele mai secetoase perioade, aflăm despre faptul că România a fost atinsă de secete grave în mai multe rânduri.
Astfel, o secetă de proporții este consemnată și în 1917, an de război, dar și în 1946, după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. În 1946 au fost numeroase recorduri de temperatură vara, iar în septembrie au fost și +43°C în țară.
Cel mai afectată de secetă în Europa a fost ținutul Basarabiei, care a avut mult de suferit din cauza lipsei precipitațiilor, ce au dus implicit și la foametea cumplită din acel an.
Probleme majore au existat cu alimentele și în România.
Revenind la perioade mai recente, între anii 1961 și 1980 nu au mai fost perioade lungi de secetă, pentru că verile au fost răcoroase și ploioase, în preajma anilor 1970.
După 1980, însă, secetele s-au întețit, dar cele mai secetoase perioade au apărut după anul 2000, când a fost definit și conceptul de „schimbare climatică”. În ultimii 13 ani au fost aproape în fiecare an perioade cu intervale de peste 50 de zile fără precipitații.
Cea mai secetoasă lună din ultimii 60 de ani în România a fost noiembrie 2011, cu o medie de precipitații de numai 1 mm, ceea ce înseamnă că peste tot în țară ploile au lipsit aproape în totalitate. Pentru comparație, cea mai ploioasă lună a adus o medie de 166 mm, în luna iunie 1969.
Definiție plastică a secetei
Seceta era definită într-un dicționar din prima parte a secolului XX ca fiind „lipsă mare de ploaie trebuincioasă bucatelor câmpului”.
Seceta meteorologică se instalează după zece zile consecutive fără precipitații.
O perioadă cu secetă prelungită poate duce la scăderea calității apei, la deșertificare și la creșterea riscului de apariție a incendiilor de vegetație, atât de dese în ultima vreme. Pe timp de secetă, umiditatea solului scade semnificativ, ceea ce afectează mai întâi plantele cu rădăcini superficiale, dar și culturile de porumb și grâu, spre disperarea agricultorilor.
