În fiecare primăvară, cu o săptămână înainte de Paște, românii sărbătoresc Floriile – o zi încărcată de lumină, credință și obiceiuri străvechi.
Este momentul în care natura și sufletul înfloresc împreună.
Floriile nu sunt doar o sărbătoare religioasă importantă, ci și una dintre cele mai frumoase zile din calendarul popular românesc.
În această duminică specială, credincioșii își amintesc de intrarea triumfală a lui Iisus în Ierusalim, în timp ce natura parcă renaște odată cu sufletul omului.
Se sfințesc ramuri de salcie, se rostește o rugăciune de speranță, iar tradițiile din diferite zone ale țării adaugă culoare și farmec acestei zile. E ziua celor care poartă nume de flori, dar și ziua în care casele se umplu de mireasmă și liniște. De Florii este dezlegare la peste.
Conform acestor tradiții, ramura de salcie simbolizează înnoirea, primăvara, renașterea naturii. Se plantează răsaduri, iar mănunchiul de matisori înfipt in pământ este menit sa aducă ocrotirea plantelor. In unele regiuni din sudul tarii, femeile colinda aproape ca la sărbătorile de iarna.
Ramurile de salcie sfințită se pun la tocurile ușilor si ferestrelor, la streașină, la intrarea in grajd, la icoane, ori chiar pe morminte. Se crede ca, după sfințire, salcia aduce liniște si prosperitate in cămine.
Apicultorii bucovineni își „binecuvântează” stupii cu ramuri de salcie. In alte zone, salcia are rolul de a împrăștia norii de grindina sau de a tămădui boli precum durerea de spate.
Credința populară spune ca vremea va fi la fel de Florii și de Paște.
Primul praznic Împărătesc cu dată schimbătoare din cursul anului bisericesc este Intrarea Mântuitorului în Ierusalim sau Floriile, sărbătorit cu o săptămână înainte de Sfintele Paşti.
Această zi amintește de intrarea triumfală a Domnului în Ierusalim, înainte de Pătimirile Sale.
De cele mai multe ori, termenul Florii este legat de mitologia romană, crezându-se că ar proveni de la Flora, zeița florilor, dar și a rodirii cerealelor, pomilor fructiferi și a plantelor din grădini. În cinstea ei erau organizate serbările de primăvară numite Floralia, care se desfășurau în luna aprilie.
Pentru că popoarele păgâne au fost convertite la noua religie, se presupune că Biserica ar fi dat un alt conținut acestei sărbători, un conținut legat de Intrarea Mântuitorului în Ierusalim și de înnoire a lumii prin Jertfa și Învierea Lui din morți.
Însă există specialiști printre care se numără și părintele Ioan-Florin Florescu, co-autor al volumului al IX-lea din ediţia critică a Bibliei de la 1688, care susțin că, din punct de vedere etimologic, numele de Florii nu are de-a face cu sărbătoarea păgână (redescoperită abia în jurul secolulul al XIV-lea), ci este simplul plural al substantivului floare, afirmație susținută și de vechile noastre cărți de cult, precum Cazania lui Varlaam din anul 1643 sau Liturghierul de la București, din 1680. Acestea au tradus din limba slavonă veche pericopa evanghelică numită „Nedĕlia țvĕtnaia”, care se citea de praznicul Intrării Mântuitorului în Ierusalim, prin „Duminica Florilor”.
Ne întrebăm, apoi, ce legătură are această sărbătoare cu florile, având în vedere că Sfânta Scriptură nu ne vorbește decât despre haine și ramuri în pericopa referitoare la Intrarea Domnului în Ierusalim (Matei 21, 8).
Explicația are legătură cu un obicei desfășurat în Constantinopol și atestat documentar prin secolul al X-lea, în cadrul căruia participau aproape toți demnitarii orașului.
Astfel, împăratul Constantin al VII-lea Porfirogenetul (913-959), în lucrarea sa De cerimoniis, consemnează faptul că, la acest praznic, împăratul le oferea demnitarilor lumânări, cruci din argint și încă un dar: „Membrii senatului intră unul după altul în Biserica «Sfântul Dimitrie» (n. r. din Constantinopol) şi fiecare dintre ei primeşte, din mâinile împăratului, câte o ramură de palmier, de marghilan sau de alte flori frumos mirositoare, după sezon”.
Evident, rânduiala acestei ceremonii nu a rămas doar între zidurile capitalei Bizanțului, ci s-a transmis mai întâi în Apus, apoi în Răsărit, fapt confirmat și de Stihira glasului al VI-lea din cadrul Vecerniei Floriilor:
„Astăzi, harul Sfântului Duh pe noi ne-a adunat și toți, luând Crucea Ta, zicem: Bine ești cuvântat, Cel ce vii întru numele Domnului; Osana, Celui dintru înălțime”.
În cea de-a doua jumătate a secolulul al XIX-lea, substantivul la plural – „Florii” – a fost din ce în ce mai des utilizat, la început în textele literare, iar mai apoi în cărțile de cult, intrând în vocabularul uzual al vorbitorilor și în numeroase locuțiuni și expresii.(Doxologia.ro)
