Elevii Colegiului Național „Roman-Vodă” au încheiat anul școlar cu emoție și sărbătoare, atât la nivel liceal, cât și gimnazial. Promoția 2025 de liceu a trăit clipe de neuitat în cadrul Festivității de Absolvire, organizată joi, 29 mai, în Sala Casei de Cultură a Sindicatelor din Roman.
Directoarea instituției, Roxana Iorga, a transmis un mesaj emoționant către elevi, părinți și profesori: „I-am admirat pe cei mai frumoşi, mai curajoşi şi mai entuziaşti, pe tinerii minunați care au onorat tradiția, istoria, valoarea şi care au înscris o nouă filă a devenirii lor. Absolvenților noștri le-au fost alături profesorii și părinții, într-o atmosferă festivă în care și-au făcut loc nostalgia, dar și încrederea în viitor.”
În cadrul evenimentului, au fost premiați șefii de promoție, tineri care s-au remarcat prin excelență academică: Broască Maria Elisa – clasa a XII-a H și Crețu Sebastian Ilie – clasa a XII-a A.
„Dragi absolvenți, vă felicităm pentru rezultatele remarcabile obținute în anii de liceu și vă dorim să continuați pe drumul succesului!”, a adăugat Roxana Iorga.
La festivitate a participat și primarul municipiului Roman, Dan Laurențiu Leoreanu, profesor de matematică, care are rezervată o catedră la prestigiosul colegiu.
Absolvenții de gimnaziu, sărbătoriți în Aula „Garabet Ibrăileanu”
Vineri, 30 aprilie 2025, a venit rândul claselor a VIII-a să trăiască emoțiile festivității de absolvire. Evenimentul a avut loc în Aula „Garabet Ibrăileanu” a colegiului, în prezența profesorilor și părinților.
„A fost un moment special, în care ne-am bucurat împreună de tot ceea ce a însemnat parcursul educativ și evolutiv al elevilor, realizat sub îndrumarea atentă a profesorilor instituției noastre și prin susținerea mereu ocrotitoare a părinților.”
Trei elevi ai clasei a VIII-a B au fost desemnați șefi de promoție, pentru rezultate deosebite și conduită exemplară: Popa Maria, Irimia Denis și Marin Victor.
„Vă felicităm, dragi absolvenți și vă dorim să obțineți rezultatele așteptate la Evaluarea Națională, un examen la care vă vor ajuta cunoașterea, perseverența și încrederea dobândite în băncile Colegiului nostru!”, a transmis conducerea CNRV.
CNRV – o comunitate a performanței și valorilor
Atmosfera festivă a celebrat nu doar sfârșitul unui ciclu educațional, ci și spiritul de comunitate, tradiția și performanța care definesc Colegiul Național „Roman-Vodă”. Atât liceenii, cât și gimnaziștii au fost felicitați și încurajați să își urmeze visurile, cu încredere în forțele proprii.



