Județul Neamț găzduiește în aceste zile un eveniment cu tradiție tot mai solidă: Festivalul Urșilor. Programul e generos și, spre deosebire de alte festivaluri, nu necesită bilete, afișe sau finanțare de la Consiliul Județean. Artiștii principali se autoinvită, publicul se baricadează în case, iar organizatorii — adică nimeni, oficial — se ocupă post-factum, prin comunicate și SMS-uri RO-ALERT. Statul român nu poate ține ursul departe de tine, dar te anunță prompt că vine. E ceva.
Vineri dimineață, capul de afiș a urcat pe scena din strada Țărnii, cartierul Sărata, Piatra Neamț. Ora 08:30, fix la cafea. Telefon la 112, RO-ALERT pe ecrane, jandarmi la fața locului. Ursul a intrat într-o curte după ce s-a speriat de un autoturism — adică de tablă și far, nu de jandarm. Pe jandarm îl știe deja. Procedura e bine pusă la punct și ursul a memorat-o de câțiva ani: vine echipajul, se aud „mijloace specifice de prevenire și alungare” (în românește: zgomote), ursul se uită lung, mai gustă din aer, apoi pleacă atunci când vrea el. Fiindcă a înțeles, înaintea statului român, că după zgomote nu urmează nimic. Se întoarce mâine. Sau poimâine. Pe el procedura nu-l costă nimic. Pe noi — un SMS în plus.
Tot vineri, o reprezentație paralelă a avut loc la cascada Duruitoarea, pe Ceahlău — locație premium, cu peisaj inclus, gratuit pentru artist. RO-ALERT, evident. Cu două zile înainte, alt urs, altă localitate, același scenariu, același SMS. Sâmbătă, 2 mai, festivalul s-a mutat la Borlești, satul Măstăcan, zona bisericii. Telefoanele au sunat din nou, sincronizat, ca un cor de biserică ortodoxă: „Atenție! Urs semnalat în zonă”. Mesajul ajunge instant. Soluția — când o fi.
Logistica unui festival bine organizat
Aici intervine partea cea mai frumoasă a procedurii. Pe zona de munte, echipajele ajung la fața locului în cam o oră. Două, dacă e drum mai prost. În acest interval, ursul are timp să-și termine programul artistic, să mai treacă prin două curți, să guste dintr-un coteț și să se retragă demn în pădure, dacă are chef. Când ajunge echipajul, ursul deja e amintire.
Dacă ursul e încă pe loc, urmează apelul la medicul veterinar. Care, după statistici neoficiale dar consecvente, nu e niciodată fericit de telefon. La 03:00 noaptea, cu atât mai puțin. Apoi se pune problema, delicată, cine să împuște ursul. Răspunsul scurt: nu prea are cine. Răspunsul lung: e o întreagă filieră de avize, de comisii, de încadrări, de hârtii — fiindcă ursul e specie strict protejată, iar intervenția letală e ultima soluție dintr-o listă în care primele soluții sunt, în ordine: zgomote, sperietori, mai multe zgomote, monitorizare, raport.
Iar dacă ursul intră în localitate, urmează cireașa de pe tort: Guvernul vrea să știe dacă e femelă. Genial. Omul stă cu poarta deschisă, ursul stă în grădină, jandarmul stă cu pistolul cu cartușe de cauciuc, iar la București cineva completează un formular în care întreabă dacă exemplarul e femelă și are urmași. Pentru că, vedeți dumneavoastră, dacă e mamă, povestea se complică. Dacă e tată, povestea nu se complică, fiindcă tații, în natură ca și în statistică, sunt mai greu de identificat.
Diferența dintre o ediție reușită și un mort
Pentru că Neamțul știe deja că „semnalare” nu e un cuvânt neutru. Au fost cazuri în care apariția ursului s-a încheiat cu un mort. Nu cu o sperietură, nu cu o pagubă materială bifată politicos într-un comunicat — cu un om. Diferența dintre ediția de azi a ”festivalului” și cea care face victime nu ține de procedură, fiindcă procedura e mereu aceeași: 112, RO-ALERT, jandarmi la o oră distanță, veterinar sunat din somn, comisie pentru împușcare, întrebare de la Guvern despre statutul familial al ursoaicei, comunicat. Ține de noroc. Iar norocul, folosit pe post de politică publică, e mai ieftin decât orice altă soluție — până în ziua în care nu mai e.
Recomandările oficiale rămân aceleași, ca un refren bine repetat: nu vă apropiați pentru selfie-uri, nu hrăniți ursul, nu încercați să-l îmblânziți cu mămăligă. Sunați la 112. Așteptați RO-ALERT-ul. Așteptați echipajul. Așteptați veterinarul. Așteptați avizul. Așteptați răspunsul de la Guvern.
Cetățenii, în schimb, ar avea și ei o recomandare pentru autorități, dar n-o mai spun, fiindcă au obosit. Și fiindcă au observat că recomandările lor nu intră în comunicate, ci doar în comentarii pe Facebook, sub știrile despre RO-ALERT.
Între timp, ursul rămâne specie strict protejată, gospodăria rămâne strict expusă, iar omul rămâne strict pe cont propriu, înarmat cu un telefon și cu un SMS de la RO-ALERT. La Bruxelles se discută despre conservare. În țările UE nu vrea nimeni vreun urs dar sunt experți în dat sfaturi inutile. La București se discută despre cifre și despre sexul ursului, la Piatra Neamț se discută în șoaptă, ca să nu trezească ursul. Sezonul e abia la început.
Ne vedem la următoarea ediție — probabil mâine, probabil în curtea cuiva. Telefoanele vor suna la timp. Restul, ca de obicei, va întârzia.
