Bate gongul la Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț. În cinci zile, cel mai vechi festival dedicat tinerilor creatori și tinerilor din România deschide ediția a XXXVII-a. Tema: Teatrul – un dincolo prezent”.

23 de spectacole. 8 zile. 3 orașe din județ. Detaliile au fost prezentate astăzi, la Sala Rotondă, de Andrei Merchea – managerul Teatrului Tineretului și de conf. univ. dr. Paul Chiribuță, curatorul și directorul festivalului.

În acest an, pe scena Teatrului Tineretului vor fi prezente mai multe trupe ale unor teatre cunoscute din țară, precum: Nottara, ACT, Naționalul Târgu-Mureș, Teatrul Maghiar de Stat Cluj, Comedia, Unteatru, Excelsior – Constanța, „Marin Sorescu” – Craiova, „Ion D. Sîrbu” – Petroșani, Naționalul Timișoara, „Matei Vișniec” Suceava, Dramaturgilor Români, „Regina Maria” Oradea, „Maria Filotti” Brăila. În plus, echipa de actori a Teatrului de Stat Bursa, Turcia va prezenta ”Vicleniile lui Scapin”, în regia românului Vlad Trifaș.

La Piatra Neamț vor ajunge și mai mulți regizori cunoscuți, printre care: Andrei Șerban, Alexandru Dabija, Radu Afrim, Gábor Tompa, Matei Vișniec, Gigi Căciuleanu, Vlad Massaci, Alexandru Mâzgăreanu, Vlad Cristache, Bobi Pricop, Andrei Huțuleac, Vlad Trifaș, Vlad Bălan, Radu Iacoban, Andreea Vulpe, Daniel Iordan, Teodora Petre, dar și Dumitru Acriș, din Republica Moldova.

„Theatros, în greacă, înseamnă locul vederii. Dar teatrul nu e doar un loc — e o altă vedere. Forța de a privi lumea cum n-ai mai privit-o niciodată, și de a o rescrie. Aici, ochiul nu privește o scenă. Privește o altă lume. Iar când spectatorul iese din sală, o duce cu el. Asta facem noi, la Teatrul Tineretului, de cincizeci și șapte de ani”, a declarat Andrei Merchea, manager al Teatrului Tineretului

Nemțeni au posibilitatea să vadă spectacole precum: Doctorul (regia Andrei Șerban), O scrisoare pierdută (regia Alexandru Dabija), Ierbar (un spectacol de Radu Afrim), I Am the Wind (regia Gábor Tompa), Rinocerii (regia Vlad Massaci),  Eine Kleine Nachtmusik (un spectacol de Gigi Căciuleanu), Punk Rock (regia Vlad Cristache),  Incendii (regia Alexandru Mâzgăreanu), Lecția (regia Bobi Pricop, dar și două producții ale Teatrului Tineretului Albastru (regia Andreea Vulpe) și Ghimpl-Netotul (regia Daniel Iordan).

„Malraux declara că arta și cultura sunt cuceriri înverșunate ale omului pentru a înălța, în fața realității, o lume care nu-i aparține decât lui. Dintre toate aceste forme, teatrul a contribuit covârșitor la impunerea acelei alte lumi. Iar astăzi e chemat nu doar să reflecte realitatea — ci să-și pună amprenta asupra ei, ca un sigiliu ars”, a spus Paul Chiribuță, curator și director al festivalului.

Întâlniri speciale cu publicul

„Cuvinte despre scenă și creație” — șase medalioane la Sala Rotondă, moderate de Tamara Constantinescu:

  • 10 mai, 11.00— Matei Vișniec
  • 11 mai, 16.00— Radu Afrim
  • 12 mai, 17.00— Gábor Tompa
  • 13 mai, 18.30— Andrei Șerban (imediat după dezvelirea stelei)
  • 14 mai, 16.30— Ilinca Stihi
  • 15 mai, 16.30— Radu Dinulescu

Bugetul festivalului este de 1,1 milioane lei

”Mulțumim Consiliului Județean Neamț, finanțatorul principal al Teatrului Tineretului și al festivalului, pentru susținerea constantă și pentru încrederea acordată acestui demers cultural, care ne permite să reașezăm Festivalul de la Piatra Neamț în circuitul național și să-i redeschidem perspectiva internațională, acolo unde a fost, de altfel, recunoscut ca reper. Mulțumim Primăriei Municipiului Piatra Neamț și domnului primar Vasile-Adrian Niță pentru inițierea și modul în care proiectul „Piatra-Neamț: Recunoștință și omagiu personalităților care au dus și duc mai departe numele orașului” a prins formă și vizibilitate în spațiul public.

Aleea Personalităților este rezultatul unei inițiative asumate de administrație, care a știut să înțeleagă necesitatea unui astfel de demers, dezvoltându-l și ducându-l mai departe într-o formă coerentă, care rezonează cu viziunea artistică a Teatrului Tineretului. În același spirit, mulțumim pentru susținerea constantă a festivalului, inclusiv prin punerea la dispoziție a Sălii Polivalente pentru spectacolele dedicate copiilor și trupelor de liceeni”, a mai precizat managerul Andrei Merchea.

Dramaturgia. Patru autoare. Patru texte.

Laureații concursului de Dramaturgie „Eduard Covali”, desfășurat în 9 februarie – 5 aprilie 2026 sunt:

  • Cătălina BălălăuUrși
  • Ioana DajbogFă rai din ce n-ai
  • Livia Maria StoicaCopilul nenăscut

Mențiune: Corina Grigoraș — Așază-te lângă mine. Pescăruși.

Cele patru texte intră în atelierele festivalului, iar autoarele lucrează deja cu actorii Teatrului Tineretului.

Deschiderea — 10 mai, simultan în trei orașe

Pentru prima dată în istoria festivalului, evenimentul se va desfășura simultan în trei orașe. Pe 10 mai vor fi spectacole la Piatra-Neamț: Frumoasa și Bestia (Luceafărul Iași) la Sala Polivalentă, Richard al III-lea (Naționalul Timișoara) la Teatrul Tineretului și Cabaretul cuvintelor (Suceava) la Casa de Cultură a Sindicatelor, în Sala de Festivități a Primăriei municipiului Roman: Albastru (Teatrul Tineretului) și Casa Culturii Târgu Neamț: Ghimpl-Netotul — după Isaac Bashevis Singer.

Secțiune pentru copii la Sala Polivalentă

Organizatorii au pregătit un program special dedicat celor mici, dar și celor mari cu suflet de copil. Trei spectacole ale Teatrului Luceafărul – Iași; Tăndărică – București și Teatrul Gong -Sibiu, dar și două producții ale unor trupe locale de tineret: Zeul măcelului după Yasmina Reza, regia Vlad Bourceanu — Trupa TeenAct de la Colegiul „Petru Rareș” programat pe 12 mai și Lumina dintre noi de Mona Agache, Trupa ArtSim, Clubul Artis pe 14 mai.

Despre festival

Cel mai vechi festival dedicat tinerilor creatori și tinerilor din România. Prima ediție: iunie 1969. Marele premiu — Andrei Șerban, student în anul IV, cu Omul cel bun din Sîciuan. De atunci, aici și-au început drumul Silviu Purcărete, Florin Piersic, Mitică Popescu, Oana Pellea, Maia Morgenstern, dar și mulți alții. Ediția a XXXVII-a este curatoriată de conf. univ. dr. Paul Chiribuță și se desfășoară în perioada 10–17 mai 2026.

Programul complet al ediției:

FESTIVALUL_DE_TEATRU_PIATRA_NEAMT_PROGRAM_SI_EVENIMENTE-rev-1-1