15.1 C
Neamţ
marți, 13 mai, 2025

Exercițiul multinațional SEA SHIELD 25, cel mai complex eveniment de instrucție organizat de Forțele Navale Române

ULTIMA ORĂ

Forțele Navale Române desfășoară până pe 11 aprilie, în zona de responsabilitate, Exercițiul multinațional SEA SHIELD 25, cel mai mare exercițiu organizat în acest an de instrucție. SEA SHIELD este planificat anual de Comandamentul Componentei Navale „Viceamiral Ioan Georgescu” și are ca scop principal creșterea nivelului de interoperabilitate dintre forțele navale ale statelor aliate și partenere, precum și optimizarea efortului instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

Pe durata celor două săptămâni de instruire, prima organizată la nivel național, interinstituțional, iar cea de-a doua la nivel internațional, sunt desfășurate secvențe de luptă în toate mediile de acțiune, maritim, fluvial, lagunar, subacvatic, terestru și aerian. În acest sens, sunt testate și perfecționate capacitățile de coordonare și de răspuns ale forțelor participante în situațiile unor scenarii cu grad ridicat de complexitate, precum atacuri maritime și aeriene simultane, amenințări hibride și provocări asimetrice.

Peste 2.300 de militari și 150 mijloace de luptă

La SEA SHIELD 25, iau parte peste 2.300 de militari din țara noastră și din alte 11 state partenere: Albania, Bulgaria, Canada, Franța, Grecia, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia.

Forțele Navale Române  participă la exercițiu cu peste 1.600 de militari și cu 80 de mijloace tehnice, dintre care 28 de nave maritime și fluviale, două elicoptere și un detașament mobil de lansare.

Celelalte categorii de forțe din Armata României iau parte la secvențele de instruire în comun cu 200 de militari și peste 40 de mijloace tehnice: o navă, nouă aparate de zbor și peste 30 de autovehicule, iar partenerii străini cu aproximativ 500 de militari și 27 de mijloace tehnice – patru nave, trei avioane de patrulare maritimă și 20 de vehicule.

În total, în cadrul exercițiului, militarii din cele 12 state participante exploatează aproximativ 150 de mijloace tehnice – 33 de nave și nouă ambarcațiuni rapide, 14 aparate de zbor și 90 de vehicule.

 Consolidarea colaborării dintre forțele militare NATO

Un aspect esențial al Exercițiului multinațional SEA SHIELD 25 constă în consolidarea colaborării dintre forțele navale, aeriene și terestre, care va fi testată prin desfășurarea unei serii de activități de apărare a infrastructurii critice de pe litoral, de protecție a liniilor de comunicații maritime și de sprijinire a operațiunilor amfibii.

Antrenamentele desfășurate în raioane maritime din Marea Neagră, pe Fluviul Dunărea și în zona costieră vor crește capacitatea de reacție colectivă și vor contribui la promovarea angajamentului NATO față de securitatea regională.

Totodată, prin desfășurarea SEA SHIELD 25, forțele participante își vor perfecționa tehnicile de luptă și își vor consolida parteneriatele strategice pentru menținerea unui mediu sigur și stabil în zona de responsabilitate de pe flancul de sud-est al Alianței Nord-Atlantice, au transmis reprezentanții Forțelor Navale Române.

Articole similare

spot_img

RECENTE

error: Content is protected !!