Descoperă evenimentele istorice ale zilei de 21 august: nașteri, decese, bătălii și momente marcante din România și din lume.
1165 – S-a născut Philip II Augustus, rege al Franţei din 1180.
1331 – Regele sarbilor, Stefan Uroš al III- lea Dečanski a fost facut prizonier si otravit de fiului sau, Stefan Uroš IV Dušan.
1485 – În Anglia a luat sfârșit “războiului celor două roze”.
1690 – Bătălia de la Zărneşti-Tohani.
1698 – S-a născut unul dintre cei mai faimoşi meşteri de viori ai vremii, Giuseppe Guarneri.
1700 – Constantin Brâncoveanu, domnitor al Tarii Româneşti, a primit de la Tarul Petru I crucea de cavaler al ordinului Sf. Andrei.
1723 – A încetat din viaţă Dimitrie Cantemir, domn al Moldovei.
1765 – S-a născut Regele William al IV-lea al Angliei.
1770 – Navigatorul englez James Cook declara estul Australiei posesiune a Marii Britanii, numind-o New South Wales.
1798 – S-a născut Jules Michelet, istoric şi publicist francez, un mare prieten al Romaniei
1810 – Parlamentul suedez a ales ca prinț moștenitor pe mareșalul francez Jean-Baptiste Bernadotte.
1818 – A fost promulgat Codul de Legi al lui Caragea (”Legiuirea Caragea”), inspirat de Codul Civil austriac din 1811 şi de Codul lui Napoleon.
1856 – S-a născut Constantin C. Bacalbaşa, publicist.
1875 – S-a născut Gheorghe Fințescu, entomolog român.
1885 – A murit Mihail Gheorghiade Obedenaru, medic şi diplomat român de carieră.
1897 – Chimistul german Felix Hoffmann de la Bayer a sintetizat heroina prin metoda folosită de chimistul englez C.R. Wright în 1874.
1897 – A fost fondată prima fabrica de automobile, “Olds Motor Vehicle Company” – Oldsmobile.
1902 – S-a născut regizorul Paul Călinescu, pionier al cinematografiei româneşti instituţionalizate.
1904/5/6 – S-a născut Fritz Freleng, creator de desenea animate.
1911 – Pictura lui Leonardo da Vinci, Mona Lisa a fost furată din Muzeul Luvru din Paris, dar a fost recuperată după două zile.
1921 – S-a născut actorul de revistă Gioni Dimitriu.
1925 – S-a născut Toma Caragiu actor român de teatru și film.
1928 – S-a născut la Techirghiol, jud. Constanta, Jean Constatin, actor de comedie.
1938 – S-a născut Kenny Rogers, cântăreț american de muzică country.
1940 – A murit Leon Troțki, politician și terorist rus.
1941 – S-a născut Ilinca Tomoroveanu, actrita romanca de teatru si film, nepoata a poetului Octavian Goga.
1942 – Al Doilea Război Mondial – Drapelul nazist este instalat pe vârful muntelui Elbrus in Caucazul sovietic.
1942 – A apărut Bambi – celebrul personaj de desene animate.
1945 – Greva regală – Regele Mihai I a somat guvernul dr. Petru Groza să demisioneze. 1947 – Moare Ettore Bugatti – celebru constructor francez de automobile de lux.
1955 – La ora 20.00 a început prima emisiune experimentală de televiziune în România.
1959 – Hawaii a fost admis ca al cincizecilea stat al Statelor Unite ale Americii.
1961 – De la Galeria Națională din Londra a fost furat celebrul tablou al lui Goya, „Ducele de Wellington”. A fost recuperat în anul 1965.
1965 – A fost proclamată Republica Socialistă România, în urma adoptării de catre Marea Adunare Naţională a unei noi constituții.
1967 – La Madrid s-a reunit, sub conducerea lui Horia Sima, “Congresul Legionar”.
1968 – A luat sfarsit “Primăvara de la Praga”.
1972 – A decedat Nichifor Crainic (Ion Dobre), scriitor, ziarist şi politician român, membru al Academiei Române.
1973 – S-a născut Serghei Brin, cofondator al Google.
1978 – A avut loc inaugurarea oficială a Muzeului Colecţiilor de Artă din Bucureşti.
1980 – S-a nascut Razvan Florea, primul înotator din România care a urcat pe podiumul olimpic.
1986 – Eliberarea bruscă de dioxid de carbon de la Lacul Nyos din Camerun va costa mai mult de 1.700 de vieți omenești și mii de animale moarte.
1991 – Letonia îşi declară independenţa fata de Rusia.
1991 – A încetat din viaţă Eugen Jebeleanu, academician, poet, publicist şi traducător român.
2008 – A murit Iosif Constantin Drăgan, om de afaceri român stabilit în Italia.
2012 – După 23 de zile de la referendumul pentru demiterea președintelui României, Curtea Constituțională a constatat că acesta nu a întrunit cvorumul.
Ziua internaţională pentru comemorarea şi omagierea victimelor terorismului (ONU)

