Consiliul Județean Neamț s-a asociat cu Inspectoratul Școlar Județean și Colegiul Național de Informatică pentru organizarea etapei internaționale a Olimpiadei de Informatică pe Echipe, care va avea loc la Piatra-Neamț, în perioada 24–29 mai 2026, fiind un eveniment de anvergură care aduce în județul Neamț elevi de top din întreaga lume și confirmă statutul Neamțului ca spațiu al performanței educaționale.
„Neamțul devine, prin acest eveniment, un loc al excelenței, dar mai ales un loc al șanselor. Cred cu tărie în puterea educației de a construi viitorul și în responsabilitatea noastră de a crea contextul în care tinerii valoroși să se poată afirma. Susținem performanța nu doar prin cuvinte, ci prin implicare concretă, pentru că acești copii sunt viitorul nostru și merită tot sprijinul. Este o onoare să fim gazdă pentru o competiție internațională de asemenea nivel, dar și o oportunitate de a arăta lumii că Neamțul înseamnă inteligență, seriozitate și deschidere”, a declarat Daniel-Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.



