În ziua de marţi 1 septembrie, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române a organizat Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocși (ITO-2026) care s-a desfăşurat la Catedrala Naţională din Bucureşti.
Imensa Catedrală Ortodoxă a fost plină la refuz cu tineri ortodocși îmbrăcaţi în cămăşi albe cu însemne, afluiți din toate judeţele ţării, sub îndrumarea unor preoţi locali.
Până aici, nimic şocant. A dominat doar convingerea încurajatoare că tradiţia creştină la români este dusă mai departe de către tineri.
Şocant a fost însă faptul că la această întrunire a tinerilor ortodocși şi-a făcut apariţia şi președintele României, Nicușor Dan, care a ţinut să le vorbească acestora de la amvonul Catedralei.
Amvonul a fost amenajat în faţa altarului.
De la amvon, Nicușor Dan a glăsuit, având în spate iconostasul şi pe Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, care prezida evenimentul şezând în jilţul patriarhal.
În glăsuirea sa, Nicușor Dan nu a pomenit mai nimic despre religia românilor, ca ultima redută rămasă, ce trebuie păzită şi întărită.
Nu a pomenit nimic despre Catedrala Naţională, o realizare pe măsura păstrării tradiţiei religioase la români.
A adresat tinerilor un discurs preţios despre un „naționalism sănătos”. A acuzat apoi societatea română că este profund divizată, că îi lipseşte dialogul, empatia şi înţelegerea reciprocă.
Le-a cerut tinerilor să fie atenţi, pentru că discursul public este prea adesea dominat de către „farisei, defetişti şi demagogi”, în timp ce vocile „oneste şi echilibrate” ezită să se facă auzite.
I-a îndemnat pe tineri să se manifeste mai activ în spaţiul public, unde să-şi „mărturisească” ferm, dar şi decent, credinţa în valorile în care cred, această „mărturisire” să nu fie practicată numai în interiorul comunităţii bisericeşti, ci şi în afara ei.
Şi-a încheiat discursul, mărturisind la rândul său că are motive de speranţă şi optimism, văzând un număr atât de mare de tineri în Catedrală.
Pe parcursul discursului lui Nicușor Dan l-am urmărit pe Preafericitul Daniel, pentru a-i desluşi reacția. Mi-a făcut impresia că acesta se comportă de parcă ar asista la o parodie a întoarcerii fiului risipitor.
Ne aducem aminte că nu demult, Nicușor Dan, ca ONG-ist, a protestat zgomotos împotriva proiectului privind construirea Catedralei Naționale.
Se protesta atunci sub lozinca „Vrem spitale, nu Catedrale”.
Ceva mai târziu, ca Primar al Bucureştiului, Nicușor Dan a refuzat categoric ca municipalitatea să susţină financiar ridicarea Catedralei.
Marţi, 1 septembrie, Preşedintele României, Nicușor Dan şi-a ales momentul, locul şi discursul, pentru a fi inclus în primele pagini ale istoriei Catedralei Naţionale. Prezenţa sa în interiorul imensei Catedrale nu a reuşit să ne arate decât micimea personajului.
Întorcându-ne la discursul lui Nicușor Dan de la Catedrală, nu rămâne decât să încercăm a desluşi ce mesaje a vrut acesta să transmită, atât tinerilor, cât şi românilor, dar şi scopul acestor mesaje.
Revăzând temele discursului am avut senzaţia de „deja vu”. Mi-am amintit de existenţa „Epistolelor către Corinteni”, ale apostolului Pavel (Saul din Tars).
M-am oprit la „Epostola I către Corinteni” care a servit sigur ca model de plagiat pentru discursul lui Nicușor Dan, care a devenit astfel „Epistola către Tineretul Ortodox”.
Supusă unei analize critice, „Epistola” lui Nicușor Dan oferă suficiente semne de întrebare.
În primul rând, este pusă la îndoială onestitatea oratorului de la amvonul Catedralei
Similitudinea dintre mesajul celor două Epistole, ale apostolului Pavel şi a preşedintelui Nicușor Dan, ne oferă suficiente argumente să ne îndoim de originalitatea discursului celui de al doilea.
Paralele între „Epistola I către Corinteni” şi „Epistola către Tineretul Ortodox”
În „Epistola I către Corinteni”, apostolul Pavel formulează o critică la adresa problemelor comunităţii creştine din Corint.
În mod similar, Nicușor Dan, în „Epistola către Tineretul Ortodox” aduce o critică asupra societăţii româneşti pe ansamblu.
După convingerile personale, societatea româneasca nu este la înălţimea exigențelor sale.
Apostolul Pavel condamna dezbinarea şi formarea grupurilor de interese în jurul liderilor religioşi.
„Apostolul” Nicușor Dan condamnă şi el divizarea existentă în societate şi lipsa de dialog sau empatie. Această condamnare ar fi fost justificată dacă Nicușor Dan nu ar fi avut ca politică internă chiar dezbinarea, lipsa de dialog, de empatie şi de considerație faţă de anumite segmente ale societăţii româneşti. Dezbinarea practicată de Traian Băsescu şi de Klaus Iohannis a fost ridicată la cote superioare de către Nicușor Dan sub pretextul occidentalizării.
Prin aceste comportamente, Nicușor Dan a demonstrat, cu vârf şi îndesat, că nu are capacitatea de a fi preşedintele tuturor românilor.
Apostolul Pavel îi critica pe farisei, precum şi acţiunile acestora de a prigoni aprig pe primii creştini şi biserica lor. Dar apostolul Pavel a recunoscut deschis că a fost fariseu, din tinereţe până la convertirea sa la creştinism. „Apostolul” Nicușor Dan critică şi el „fariseismul”, „defetismul” şi „demagogia”, dar nu „mărturiseşte” că a fost şi este un fariseu, având preocupări şi comportamente care îi justifică astfel definirea.
În „Episola” sa, de la Catedrala Naţională, Nicușor Dan i-a numit „farisei” pe acei actori politici şi vocile din spațiul public, care se folosesc demagogic de valorile credinţei, ale identității naţionale şi ale patriotismului. Acesta a ţinut să precizeze faptul că spaţiul public este acaparat de „farisei, demagogi şi defetiști”, și că locul mărturisirilor ferme, sincere şi decente despre credinţă şi patriotism, a fost confiscat de către „farisei”, al căror scop principal este manipularea.
Le-a cerut tinerilor să nu lase concepte ca Dumnezeu, neam şi identitate la îndemâna oportuniştilor, ci să le promoveze personal, cu decenţă, fără agresivitate şi fără ura, în deplin respect faţă de semeni.
În concluzie, Nicușor Dan le-a cerut tinerilor să facă exact ceea ce el nu a făcut în tinereţea sa.
Indiferent din ce unghi am privi discursul lui Nicușor Dan şi oricât de curioşi am fi să aflăm care sunt acei „actori politici” incluşi în lunga sa listă de „farisei, defetiști şi demagogi”, se vede de la o poștă că lista este deschisă de unul Călin Georgescu. Un Călin Georgescu care bântuie coșmarurile lui Nicușor Dan, încă de pe vremea anulării alegerilor.
Cu această listă, Nicușor Dan crede că poate suplini lipsa „Raportului privind anularea alegerilor în 2024”.
„Naţionalismul sănătos”, bomboana de pe coliva discursului lui Nicușor Dan
„Epistola către Tineretul Ortodox” conţine şi o pledoarie a lui Nicușor Dan pentru un „naţionalism sănătos”, un nou concept căruia nici acesta nu i-a descoperit încă toate fațetele.
Conceptul „naţionalism sănătos”, este definit ca o ataşare firească, echilibrată şi constructivă faţă de propria comunitate națională, respingând orice formă de agresiune, dispreț sau ură faţă de alte grupuri sau naţiuni.
Principalele comportamente, care definesc un „naţionalism sănătos” ar fi:
- Preţuirea culturii, istoriei şi limbii proprii, dublată de respectarea în mod egal a dreptului altor persoane de a face exact acelaşi lucru.
- Iubirea de ţară. A-ți iubi țara exclude orice încercare de a nega greşelile istorice sau cele prezente.
- Asumarea, atât a momentelor de glorie, cât şi a momentelor întunecate din istorie, căutându-se astfel soluții de îndreptare a celor din urmă.
- Punerea accentului pe principiile democratice, pe respectul faţă de Constituţie, pe solidaritatea socială şi pe egalitatea în drepturi a cetăţenilor, indiferent de etnie, de convingerile religioase sau politice.
- Susţinerea dreptului unei comunităţi de a-şi decide propriul destin.
- Garantarea suveranităţii, care presupune că deciziile majore se iau de către cetăţenii României, prin reprezentanţii legal aleşi, nu de către entităţi externe nealese.
Din analiza critică a celor şase comportamente, care definesc un „naţionalism sănătos”, nu putem trage decât o singură concluzie. Că Preşedintele actual al României înregistrează grave corijențe, care justifică propunerea severă de a fi suspendat din funcție. Un astfel de preşedinte nu poate milita pentru promovarea unui „naţionalism sănătos” în România.
Ultima redută a „suveranităţii naţionale”, „dreptul de veto”, este pe cale să se predea fără luptă
„Naţionalismul sănătos” se bazează pe cadrul „suveranismului național”, pentru a-şi conserva domeniile de interes critic. O ţară este cu adevărat suverană, atunci când este puternică economic şi militar, care îi asigură dreptul de a-şi decide singură destinul.
Suveranitatea naţională nu înseamnă izolare, după cum bat câmpii propagandiştii care susţin federalizarea UE.
Esenţa suveranismului este dreptul de a avea ultimul cuvânt, ceea ce în cadrul UE o reprezintă „dreptul de veto”, pe care susţinătorii federalizării UE vor să-l desfiinţeze.
Pentru a federaliza UE, Bruxelles-ul urmăreşte să acapareze suveranitatea țărilor mici şi mijlocii, pentru ca acestea să devină colonii ale Franţei, Germaniei sau Marii Britanii, care vor decide soarta acestor țări. Pe lista ţărilor decidente este proiectat să fie inclusă şi Ucraina, după ce va bate Rusia.
Se ştie că pierderea „dreptului de veto” înseamnă că statul membru este obligat să aplice pe teritoriul său o lege sau o decizie cu care nu este de acord, fiind împotriva „interesului național”.
Un suveranist nu susţine cedarea „dreptului de veto”, care este unica pârghie de negociere. Liderii României, care ne reprezintă la Bruxelles, începând cu Klaus Iohannis şi terminând cu Nicușor Dan, au renunţat de a mai negocia ceva în interesul ţării, cedând astfel, de bună voie, „dreptul de veto”, şi aceasta fără a-i consulta pe români.
Cei doi preşedinţi, secondaţi de miniştrii lor de Externe, au hotărât să cedeze „suveranitatea naţională” în favoarea „suveranităţii europene”, accelerând astfel căderea României în irelevență.
Susţinătorii renunţării la suveranitate, justifică renunţarea la „dreptul de veto”, pentru ca UE să devină un actor global. Un actor global în care statele mici şi mijlocii trebuie să devină sateliţi ai statelor mari, transformând astfel Bruxelles-ul într-o nouă Moscovă.
Pierderea dreptului la veto, susţinută la Bruxelles de către Nicușor Dan şi Oana Țoiu, trebuie să facă obiectul unei consistente dezbateri publice, inclusiv în Parlamentul României, pentru ca românii, care vor afla ce pierd şi ce ar câştiga, să se pronunţe prin referendum, în cunoştinţă de cauză.
Aderarea la UE s-a realizat în urma unui referendum constituţional, care a avut loc în zilele de 18-19 octombrie 2003, unde 89,7% dintre români au supus „DA” şi 8,8% au spus „NU”.
Parlamentul a ratificat atunci „Tratatul de aderare” care conţinea şi domeniile necritice în care „dreptul de veto” nu era admis. Prin ratificarea acestui Tratat, România a pierdut o parte din suveranitate.
Astăzi, pierderea „dreptului de veto” de către România nu poate fi decisă de către preşedintele României şi ministrul de Externe, ci numai de către voinţa poporului, exprimată prin referendum.
Personal, nu cred că vreodată românii vor fi de acord să-şi piardă total „suveranitatea naţională”, iar Nicușor Dan trebuie să ştie că la Bruxelles nu are niciun drept să facă promisiuni că România este pregătită să cedeze „dreptul de veto”.
UE deţine doar acele competențe, pe care statele membre i le-au delegat temporar prin statutul UE, iar „dreptul de veto” rămâne singura garanţie că un stat membru nu poate fi obligat să aplice o decizie împotriva interesului naţional.
Cu ocazia lansării „Epistolei către Tinerii Ortodocși”, Nicușor Dan a lansat public conceptul „naționalismului sănătos”, dar nu a suflat o vorbă despre suveranism, ca principal garant al statului, că poate lua deciziile majore vizând interesul naţional.
Pe fond, Epistola lui Nicușor Dan nu a reuşit decât să excite mişcarea suveranistă care în Europa capătă proporţii, pe care contestatarii mişcării reclamă că le afectează interesele.
Ce nu a înţeles Nicușor Dan?
Acesta nu a înțeles că „naționalismul sănătos”, pe care îl lansează, nu poate anihila „suveranismul” care cântă prohodul la poarta Cotroceniului.
