Anul acesta, prima probă, cea de Limba și literatura română, din cadrul Evaluări Naționale a debutat, se pare, cu stângul, din cauza faptului că un elev a fost eliminate din examen fiind suspectat de tentativă de fraudă. Potrivit precizărilor președintei Comisiei Județene de Evaluare Națională, inspector general adjunct, Dana Păiuș, în afară de acest incident, restul probei scrise s-a desfășurat în condiții normale, în toate cele 104 centre de examen.

” Din 3586 de elevi înscriși la Evaluarea națională în aplicația națională, la prima probă de Limba și literature română au absentat 26 de elevi. Din nefericire la o școală un candidat a fost eliminate din examen din cauză că a încercat să folosească în mod fraudulos telefonul mobil. Un al doilea incident a fost cel legat de faptul că în cazul unui candidat, care făcea naveta la o școală din Piatra Neamț I s-a anulat cursa care-l aducea la examen. După ce s-au primit aprobările de la Comisia Centrală, elevul a intrat mai târziu în examen, în asemenea situație beneficiind de subiect de rezervă”, a precizat prof. Dana Păiuș, care a reamintit faptul că 96 de candidați cu diverse deficiențe fizice au beneficiat de condiții speciale de examen, specific fiecărei boli în parte.

Următoarea probă scrisă va fi susținută în ziua de miercuri, 24 iunie la Matematică.

Situația la nivel național

Conform Biroului de presă al MEC au fost înscriși pentru susținerea acestui examen, organizat în 2.956 de unități de învățământ/centre de examen, peste 148.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a, conform datelor communicate de  către inspectoratele școlare județene.

Accesul elevilor în unitățile de învățământ/centre de examen  a fost permis în intervalul orar 8:00 – 8:30. Candidații s-au legitimate cu un act de identitate valid și au intrat în sala de examen doar cu instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor au putut folosi și creion negru.

Probele au început la ora 9:00, când elevii au primit broșura de examen, cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne, iar acolo unde a fost cazul candidații au  putut solicita și pagini suplimentare.

Pentru fiecare probă scrisă, durata de rezolvare a subiectelor este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare (datele introduse de elevi vor fi verificate de asistenții din sălile de examen). Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, elevii pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană/a Municipiului București de organizare a examenului, în baza prevederilor procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2026.

Reguli specifice

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.

Totodată, în sălile de examen nu pot fi introduse obiecte precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, elevii având obligația de a lăsa aceste obiecte personale în sala de depozitare stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen. Cei care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop nu vor fi acceptați în examen. Probele sunt monitorizate/înregistrate audio-video.

Elevii care susțin acest examen vor afla rezultatele (afișate online și în școli/centre de examen) în data de 1 iulie, până la ora 12:00. Vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor au loc în zilele de 1 iulie, după prima afișare, în intervalul orar 14:00 – 18:00, respectiv în zilele de 2 și 3 iulie.

Elevii pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor, în conformitate cu prevederile procedurii stabilite de către Comisia Națională. La momentul vizualizării lucrării/lucrărilor, elevii trebuie să fie însoțiți obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. Depunerea contestațiilor nu este condiționată de vizualizarea lucrărilor. În egală măsură, vizualizarea lucrărilor nu obligă la depunerea unei/unor contestații.

77,12 % , rata de promovabilitate la Bacalaureat