Ca în fiecare an în preajama Zilei Internaționale a Femeilor ( 8 Martie), simțim, mai mult ca oricând, dorința de a cunoaște femei deosebite.
Una dintre acestea este Elena Sterpu, informatician la Direcția de Sănătate Publică Neamț(DSP). Are 46 de ani, este căsătorită și este mama unei fetițe, în vârstă de 10 ani, care reprezintă pentru ea cea mai mare bucurie și cea mai importantă motivație de a munci și trăi frumos.
”Experiența mea profesională s-a concentrat în special în sectorul sanitar, unde am lucrat în administrarea rețelelor, dezvoltarea de aplicații și gestionarea bazelor de date statistice. Imi place să cred să sunt o persoană dedicată, atentă la detalii și preocupată de echilibrul dintre viața profesională și cea personală. Încerc să mă bucur de fiecare moment petrecut alături de familie.
În timpul liber mă regăsesc în drumețiile montane, Ceahlăul fiind locul meu de suflet. Acolo, între crestele sale, găsesc liniștea, claritatea și energia de care am nevoie pentru a merge maideparte. Îmi place să citesc, alegând mai ales cărți care mă inspiră și îmi oferă perspective noi”, mărturisește Elena Sterpu, femeia informatician, care stă în spate tuturor satisticilor DSP.
Opinii despre îngrijorări legitime, calități, defecte și bucurii mărunte
Ca toată lumea, Elena Sterpu este extrem de îngrijorată din cauza vremurilor tulburi pe care le trăim, din cauza războiului de la granița României și a unei posibile crize economice, care ar putea arunca lumea într-o criză economică gravă.
Ce defecte și ce calități își recunoaște? ”Dacă am o slăbiciune, aceasta este ca sunt perfecționistă, în special cu mine însămi. Îmi setez standarde ridicate și sunt exigentă cu propriul meu parcurs, poate, uneori, mai mult decât ar trebui. Îmi place să duc lucrurile la bun sfârșit într-un mod care să mă mulțumească pe deplin, iar acest lucru poate fi o nouă provocare, pentru că întotdeauna descopăr un lucru care ar fi putut fi făcut mai bine”, mărturisește Elena Sterpu.
Dacă are puncte forte? Evident, ca orice om obișnuit. ”Cred că punctele mele forte sunt: reziliența(capacitate a ființei umane de a se adapta la situații nefavorabile n.r), spiritul de luptătoare și optimismul. Am învățat să trec peste provocări și să merg mai departe indiferent de dificultăți, găsind întotdeauna resurse interioare pentru a mă adapta și a depăși obstacolele. Încerc mereu să privesc lucrurile cu încredere, să văd soluțiile în locul problemelor și să nu mă las descurajată de greutăți”, este de părere Elena Sterpu.
Despre rolul femeii în societate și modelele fiecăreia în viață
Despre rolul femeii în societatea modernă, interlocutoarea noastră crede că ”trebuie să fie coechipiera bărbatului, parteneră în viață și nu în competiție cu acesta. Prin empatie, comunicare și gingășie, o femeie poate modela relațiile, poate netezi asperitățile și poate aduce armonie acolo unde există haos. Ea este liantul care aduce stabilitate, dar și cea care înțelege și sprijină…Ea trebuie să aibă tact, răbdare, înțelegere, înțelepciune, discreție, adevărata forță a acesteia venind din echilibrul dintre fermitate și blândețe, dintre rațiune și empatie, dintre susținere și independență”. Care este modelul de bărbat ideal? ”Nu am căutat niciodată un model anume de bărbat și nu cred într-un șablon prestabilit. Cred că fiecare om este unic și are propriul său parcurs în viață. Compatibilitatea dintre un bărbat și o femeie vine din valorile comune și din modul în care doi oameni rezonează unul cu celălalt. Apreciez, însă, anumite trăsături de caracter care, în orice context, sunt esențiale pentru mine: inteligența și educația, independența și responsabilitatea, simțul umorului, empatia și blândețea, respectul și integritatea, stabilitatea și centrarea”, a mai adăugat Elena Sterpu.
Modele în viață? ”Profesional m-a inspirat întotdeauna Winston Churchill(1874-1965, fost premier al Angliei în timpul celui de al Doilea Război Mondial n.r). I-am admirat curajul, viziunea strategică și forța interioară, însă modelul meu de femeie este Regina Maria a României(1875-1938, soție a regelui Ferdinand I al României n,r).
Admir la ea combinația rară dintre putere și eleganță, curaj și delicatețe, rațiune și inimă. A fost o femeie care a înțeles profund rolul său în istorie, care și-a folosit inteligența și farmecul pentru a aduce schimbări semnificative, dar mereu cu discreție și grație”, a mărturisit Elena Sterpu.