D.R.D.P. Iași: Pe 15 noiembrie se va circula normal pe podul de la Pângărați (VIDEO)

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Conducerea D.R.D.P. Iași a inspectat șantierul de la podul peste râul Bistrița de pe DN 15, km 300+981, din comuna Pângărați, unul dintre drumurile strategice ale județului și regiunii. Directorul general al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, ing. Ovidiu Mugurel Laicu a declarat la fața locului că această lucrare va fi finalizată înainte de termenul prevăzut în contract. Acum, traficul pe acest obiectiv se desfășoară semaforizat și dirijat de piloți (în weekend și în sărbătorile legale).

”Se lucrează intens pentru a finaliza și cel de-al doilea fir până în jurul datei de 31 octombrie – începutul lunii noiembrie. Sperăm să fie finalizat. Este o lucrare care inițial era pe investiție, dar am schimbat-o într-o lucrare pe întreținere, ceea ce a presupus niște lucrări suplimentare. Una dintre ele s-au făcut lucrările de decopertare. În acest moment, placa este turnată într-o proporție de 75%, mai sunt două tronsoane la care se lucrează, la consola de trotuar și la tirul din iglo pentru armare, de aceea pe ambele capete se armează cameretele de vizitare. În urma discuțiile avute cu constructorul, și-i mulțumesc pentru faptul că se mobilizează și respectă termenele pe care le-a angajat, termenul acestei lucrări este pe 15 iunie anul viitor. Deci, acesta e un avans considerabil și credem că până pe 15 noiembrie vom putea vorbi aici de circulația pe ambele sensuri, dinspre Piatra Neamț spre Bicaz și Bicaz – Piatra Neamț”, a precizat ing. Ovidiu Laicu, director general regisonal DRDP Iași.

Un istoric lung al lucrărilor  

Lucrările la podul de pe DN 15, km 300+981, peste râul Bistrita, din localitatea Pângărați, judeţul Neamț au început în 2021, fiind înregistrate mai multe pauze și abia în luna mai 2025 au fost reluate.

Contractul „Reparaţii curente pod pe DN 15, km 300+981, peste râul Bistrița la Pângărați, judeţul Neamţ” cu Asocierea S.C. C-ON Trust Engineering S.R.L. – S.C. TKT Tehnologii și Tensionări în Construcţii S.R.L. cu lider de asociere S.C. C-ON TRUST ENGINEERING S.R.L. este în derulare.

În octombrie 2021, lucrarea a fost scoasă la licitație, pentru suma de  6.945.987,37 lei. Atunci erau necesare „Reparații curente pod pe DN 15 km 300+981, peste pârâul Bistrița la Pângărați, în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire.

În timpul execuţiei lucrărilor au fost identificate condiţii care nu erau vizibile în timpul expertizării şi proiectării. Astfel, au fost descoperite degradări avansate în zona de rezemare, elemente poziţionate excentric, goluri tehnologice care au putut fi identificate doar după demolarea unor măşti de protecţie şi înlăturarea tencuielii. În urma celor constatate, prin dispoziţia de şantier a Proiectantului, s-a trecut la realizarea unor lucrări suplimentare la grinzi şi zona de rezemare. ”Din cauza valorii acestor lucrări a trebuit să fie obţinută finanţarea şi organizată o procedură de achiziţie în condiţiile legii. După încheiere procedurii, adjudecarea contractului şi executarea lucrărilor suplimentare a fost reluată execuţia lucrărilor de bază, lucrări care au fost sistate pe perioada de iarnă cu asigurarea continuităţii circulaţiei în condiţii de siguranţă pe întreaga perioadă”, a precizat ing. Ovidiu Mugurel Laicu, director D.R.D.P. Neamț.

Pe 10.04.2024  a fost lansată o nouă licitație pentru ”Lucrări suplimentare la contractul 30/02.03.2022 „Reparatii curente pod pe DN 15 km 300+981, peste râul Bistrita la Pângărați, județul Neamț”  Valoarea totală estimată: 2.969.898,61 lei. Caietul de sarcini avea prevăzută ca ”durată de execuție a lucrărilor: 6 luni de la data înscrisă de către Beneficiar în ordinul de începere”. Când au început lucrările s-a constatat că starea podului e mult mai gravă și că necesită și alte tipuri de lucrări necuprinse în caietul de sarcini inițial. În aceste condiții s-a modificat proiectul, s-a făcut un nou contract și se lucrează acum.

 

Articole similare

spot_img

RECENTE