Cum a ajuns un puști sclipitor dintr-un articol viral să fie arestat pentru trafic de droguri

A fost copilul preferat al educatoarei. Astăzi, numele lui apare într-un dosar de trafic și consum de droguri.

Zilele acestea, comunitatea romașcană a rămas stupefiată de arestarea a 15 persoane implicate într-o rețea de trafic și consum de droguri. Printre cei anchetați se numără și un tânăr profesor, fost copil-vedetă într-un articol publicat în Monitorul de Roman în urmă cu 25 de ani. Educatoarea care, la acea vreme, îi ghida pașii în grădiniță își amintește cu emoție despre istețimea și farmecul lui:

„De-a lungul carierei mele am avut zeci de serii de copii și de fiecare dată câte unul foarte, foarte isteț. Mi-a rămas în minte numele acelui copilaș, deosebit de inteligent. Era și frumușel nevoie mare, ca toți copiii la o vârstă așa fragedă. Foarte plăcut, extrem de inventiv, avea o imaginație debordantă. Se afla în perioada în care asemenea copii isteți fabulează în multe situații.

Felul în care acel copil se exprima, cu un vocabular foarte bogat pentru vârsta lui, arăta gradul de inventivitate și istețimea, peste medie, a micuțului. În procesul educativ aveam un sprijin deosebit din partea familiei. Se vedea, din toate cunoștințele însușite până la vârsta de 5 ani, că opera cu noțiuni și cunoștințe pe care alți copii și le însușesc mult, mult mai târziu, pe care le acumulează în timp. Din păcate, nu-i mai știu parcursul. La un moment dat, am aflat de la mama lui că a absolvit Liceul cu Program Sportiv, dar mai departe nu știu ce carieră a urmat. Am aflat și eu aseară (30 aprilie – n.r.), de la o colegă, faptul că e profesor și că, din păcate, e implicat în rețeaua destructurată de traficanți de droguri. Am rămas efectiv înmărmurită și nu cred că gestul său poate fi justificat de salariile mici din sistemul de educație”, a declarat educatoarea Roxana Garlaciov pentru Monitorul de Roman.

Copiii spun lucruri trăsnite. Adulții își nenorocesc viața

Memoria internetului rămâne mărturie peste ani despre ceea ce scrie un jurnalist în timpul carierei sale. Pe 31 mai 2001 apărea în Monitorul de Roman, la rubrica Și copiii spun lucruri trăsnite — inspirată de o emisiune cu rating uriaș de la TVR — un articol în care redactorul cotidianului, semnatarul articolului, aduna tot felul de „perle” izvorâte din imaginația, uneori debordantă, a celor mici.

Aveam să găsesc printre declarațiile obținute atunci și pe aceea a unui copilaș fermecător. La doar 5 ani și 4 luni, micuțul vorbea cu dezinvoltură în fața reportofonului, deși debita și tot felul de năzdrăvănii, din categoria celor „trăsnite”, pe care le spun copiii deștepți atunci când sunt băgați în seamă.

Despre familie, grădiniță și viitoarea profesie

Ca orice copil isteț, puștiul O.A.A.B. nu avea trac în fața reportofonului jurnalistului, ba dimpotrivă.
„Am 5 ani și 4 luni. E frumos să fii mic. Dacă eram puțin mai mare, nici nu mă mai gândeam la jucării, la nimic, fiindcă eram mare.”

Copilul de atunci a relatat, amestecând fantezia cu realitatea, și despre părinți:
„Tăticul meu este unul dintre țăranii de la Revoluția nr. 2.

Vreau să spun că s-au inventat alarmele aeriene. Eu știu despre tăticul meu că el caută butoiul și-l umple toată ziua cu apă. Nu-l bagă în cadă ca să se chinuie să ia apa. Stă și se uită în el.”

Era pe vremea în care, la Roman, ca în mai toată țara, apa la robinete se furniza cu program, doar câteva ore pe zi.

Copilul își mai amintea, de fapt, despre meseria părinților săi: „Tata lucrează doctor la Pîncești. Mama e doctoriță la Sagna. Un medic consultă oamenii, îi pansează. Pe ăia de la spital îi mai și operează. Tăticul e din țara Arabia Saudită. S-a dus cu avionul la București și apoi cu taxiul la Roman. El a ajuns să stea aici pentru că a vorbit cu toți milițienii, ca să-l lase să stea. El s-a căsătorit cu mămica mea. Adică a fi căsătorit înseamnă să-l rogi pe bărbat să se căsătorească cu tine. Dacă rogi frumos de două ori pe bărbat, el îți spune: «Dacă vrei să te căsătorești cu mine, hai să ne ducem la Casa Căsătoriilor!». S-au rugat frumos dacă vor să se căsătorească.”

Nu barza aduce copiii

Apoi „năzdrăvanul” ne-a spus și teoria despre venirea pe lume a copiilor, nu cea cu barza, ci o alta, inventată de el, din ceea ce a înțeles din explicațiile părinților:
„Am venit pe lume printr-un transplant de bebeluș. Adică, în loc să taie burta lui mama, m-au scos încet-încet, băgând mănușa nazală. Se cheamă aia care scoate bebele din burtă.”

Poznașul din fața mea avea și o părere foarte bună despre propria-i persoană:
„Sunt un copil cuminte. Doar nu vreți să răstorn toate borcanele?! La grădiniță îmi place mai mult să mă joc, să construiesc și să mă bat cu copiii. Nu-s cuminte atunci. Sunt un pic mai obraznicuț.”

Vorbe de duh despre grădiniță, școală și poznele copilăriei

Puștiul din anul 2001 a vorbit redactorului Monitorului și despre viitorul său în viață, dar și despre poznele însușite de la copii, inspirate din schița D-l Goe de I.L. Caragiale:
„O să merg atunci la școliță, să învăț cum să mă port, să scriu, să alerg și să respect regulile de circulație.”

Copilul avea părerile lui și despre doamna educatoare, Roxana Garlaciov:
„Doamna e și bună, și rea. O parte e rea și o parte bună. Când e rea, țipă. Când e bună, tace din gură. Ne învață lucruri trăsnite, adică să te duci, să iei bocancii, să-i umpli cu miere și să-i pui înapoi, iar când se încalță părinții, se lipesc și nu mai știu ce-i cu ei.”

Apoi continuă: „Doamna ne-a învățat și să nu periem pisica, că ne zgârie. Asta e un lucru bun. Ca să fii rău, trebuie să te faci ca Dracul!”

Despre frați, puștiul avea o opinie fermă:
„Sunt singur la părinți. Nu-s așa de alintat. Nu mă bate nici tata, nici mama. Ce, vreți să mă umple de frațiori și surioare? Una-i una și alta-i alta. Surioara-i mai bătătoare la cap, frățioru-i și el mai bătător la cap. Eu nu vreau să mă bată la cap nimeni! La fund nu m-a bătut niciodată, fiindcă am o antenuță, că pișcă, te curentează pe la funduleț, dacă mama dă cu pălmuța. Dacă dă cu pălmuța, o curentează și pe ea.”

Gânduri de viitor și o fantezie debordantă: centralist la Cernobîl 

Copilașul de atunci are, evident, și gânduri de viitor:
„Când o să fiu mare, mă fac din ăla – cărător de apă. Vreau să le întrerup vinul la oamenii mari. Vinul se face din apă. Eu vreau să mă fac și centralist la Centrala din Cernobîl. Fiindcă acolo nu-i apa poluată, adică să arunci hârtii în apă și după aia îți ies hârtiile pe la robinet. La noi nu ies hârtii, că n-avem lacul înfundat cu cianuri. Astea-s niște otrăvuri care omoară peștele. Am văzut pești morți pe malul Siretului, când mergeam cu elicopterul. Parcă ieri sau alaltăieri i-am văzut cu camera de filmat. Până la urmă, m-am hotărât să mă fac centralist la Cernobîl”, își încheie puștiul povestea plină de un amestec fermecător de lucruri învățate și imaginație debordantă.

Uneori, cele mai strălucitoare începuturi nu garantează un final fericit — iar viața ne arată, din nou, cât de fragil poate fi drumul de la inocență la încercări pe care nimeni nu le-ar fi bănuit.