Cultul Sfintei Parascheva la Roman – istorie, credință și biserici care îi poartă hramul

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Cultul Sfintei Parascheva la Roman și în zonă

Pr. dr. Florin Țuscanu face public, în rubrica sa diurnă, ”Dreptul la Neuitare” faptul că, cea mai veche predică românească despre Sf. Cuvioasa Parascheva, se regășește,  în ”Cazania lui Varlaam”, prima carte tipărită în Moldova, la Iași, în anul 1643.

”După aducerea moaștelor Sf. Cuvioasei Parascheva la biserica Trei Ierarhi din Iași, în iunie 1641, după doi ani mitropolitul Varlaam a scos de sub teascurile noii sale tiparnițe, prima carte românească din Moldova, numită <<Cartea românească de învățătură>> sau  <<Cazania>>, ce-i poartă astăzi numele <<Cazania lui Varlaam>>.

În Biblioteca Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului se păstrează astăzi cinci exemplare din această inestimabilă tipăritură de la noi, dintre care, două exemplare au aparținut bisericii <<Sf. Nicolae>>,  din satul meu natal, Hociungi( comuna Moldoveni n.r).

Pe filele învechite de vreme am descoperit însemnări legate de evenimente și oameni, despre slujitori ai bisericii satului, despre momente semnificative din viața comunității, cataclisme, războaie, s.a., satul fiind atestat în martie 1490.

Răsfoind aceste pagini încărcate de istorie, am avut sentimentul că mă întâlnesc cu strămoșii, cu cei care au scris istoria comunității răzășești de la Hociungi. Bucuria mea a fost mare când am descoperit câteva pagini dedicate Sfintei Parascheva, cea care cu numai doi ani înainte de tipărirea acestei cărți, venise într-un mod providențial la noi, devenind astfel OCROTITOARE a MOLDOVEI ”, afirmă pr. dr. Florin Țuscanu, lector universitar la Universitatea din Bălți, Republica Moldova.

Părintele Țuscanu reproduce, spre ilustrare,  un pasaj important din  din ”Cazania mitropolitului Varlaam”: „Pentru aceea și noi să ținem minte lucrurile (minunile) Sfintei acesteia. De aceea să luăm aminte și cinstea ce au luat de la Dumnezău!

Au doară n-au fost si aceasta femeie? Cum au umplut voia lui Dumnezeu? N-au iubit lumea ca noi în vremea de acum: ghiocurile, cântecele, petrecerile… Pentru aceea și Dumnezeu o au cinstit-o și în cer și pe pământ….”. De remarcat limbajul arhaic(vechi n.r) al documentului citat.

Biserici cu hramul Sfintei Parascheva

Pr. dr. Florin Țuscanu trece în revistă și bisericile care au hramul  Sfintei Cuvioase Parascheva în România și în zona Romanului, subliniind faptul că o statistică recentă ne arată că în țara noastră sunt peste 230 de biserici ce o au ca ocrotitoare spirituală pe Sf. Cuv. Parascheva.

Dintre acestea, spune pr. dr. Florin Țuscanu,  patru locașuri de cult se găsesc în zona Romanului. ”Surprinzător, aceste patru biserici romașcane sunt ctitorite de către un domnitor, un arhiereu, un boier moldovean și de obștea unui sat, arătându-ne că această Sfântă mult îndrăgită în toată lumea creștină, a găsit la noi o mare evlavie, începând cu familia domnitoare, apoi ierarhi, dregători și până la poporul evlavios și binecredincios, toată suflarea, <<de la vlădică până la opincă>>, înălțându-i încă de timpuriu altare.  Sfânta Parascheva a fost dintru început considerată protectoare a Episcopiei Romanului ( sec.XV).

Iată bisericile care își serbează hramul:

  1. Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Cuvioasă Parascheva” din Roman (475 de ani), ctitorie a familiei domnitorului Petru Rareș( domn al Moldovei între 1527-1538 și 15411546,fiu nelegitim al voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, care a domnit în Moldova între anii 1457-1504) și Sfânt. Catedrala Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului a fost sfințită de episcopul cronicar Macarie, în anul 1550, cu un secol înaintea aducerii raclei cu Sfintele moaște la Iași.
  2. Biserica de lemn „Sf. Cuv. Parascheva” din Crăiești, 1680, ctitorie a episcopului Ioan al Romanului, canonizat de Sf. Sinod al BOR în anul 2008, serbat pe 30 aug.- Sf. Ierarh Ioan de la Râșca și Secu.
  3. Biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din Secuieni, 1762, ctitorie a familiei marelui postelnic Neculai Vârnav, cu soția sa Despina (fostă Purice), care adăpostește și necropola familiei Vârnavilor (18 persoane fiind înmormântate aici).
  4. Biserica de lemn „Sf. Cuv. Parascheva” din satul Moreni(comuna Văleni), ctitorie de obște, ridicată la anul 1800 de localnici, care a fost mistuită recent de un incendiu. În prezent pe locul vechiului locaș de cult s-a ridicat o nouă biserică parohială, ce va purta același hram.

Pr. Florin Țuscanu prezintă și  o icoană praznicală din sec.al XIX-lea, aflată în colecția muzeului eparhial de la Roman, reprezentând-o pe Sf. Cuvioasa Parascheva, stând pe tron, flancată de îngeri, ca o adevărată protectoare a acestor locuri.

 

Articole similare

spot_img
spot_img

RECENTE