Cresc salariul mediu brut și ajutorul de înmormântare

Noutăți privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Casa Județeană de Pensii (CJP) Neamț a transmis informații importante referitoare la modificările legislative aduse de Legea nr. 10/2025 privind bugetul asigurărilor sociale de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119/10.02.2025. Această lege, aplicabilă de la 13 februarie 2025, este corelată cu prevederile Legii nr. 227/2015 (Codul fiscal) și cu alte acte normative relevante pentru anul 2025.

1. Câștigul salarial mediu brut

Potrivit noilor reglementări, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025 este de 8.620 lei.

Pentru perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2025, valoarea câștigului salarial mediu brut a fost de 7.567 lei, conform Legii nr. 422/2023, care a reglementat bugetul pentru anul 2024.
Astfel, pentru luna februarie 2025, câștigul salarial mediu brut aferent este de 8.199 lei.

2. Modificarea cuantumului ajutorului de deces

Conform prevederilor Legii nr. 10/2025, valoarea ajutorului de deces a fost actualizată după cum urmează:

  • În cazul decesului asiguratului sau al pensionarului: 8.620 lei
  • În cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului: 4.310 lei

Noile cuantumuri au intrat în vigoare începând cu data de 13 februarie 2025.

Pentru perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2025, cuantumurile ajutorului de deces rămân cele prevăzute de Legea nr. 422/2023, astfel:

  • În cazul decesului asiguratului sau pensionarului: 7.567 lei
  • În cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului: 3.784 lei

Articole similare

spot_img
spot_img

RECENTE