Așa cum s-a putut constata, anul acesta ”a plouat” în ceea ce privește contestarea modului în care au fost evaluate lucrările scrise în prima sesiune a examenului de BAC.
Membrii Comisiei județene a examenului național de BAC au realizat o analiză a rezultatelor finale, obținute de absolvenții claselor a XII-a și a XIII-a, care au susținut examenul în prima sesiune iunie/iulie. Conform sursei citate în județul Neamț au absolvit cursurile ultimei clase de liceu 3089 de candidați, din care 2.831 din seria curentă și 258 din seriile anterioare. 3008 candidați au terminat cursurile la zi, 52 la seral și 22 la frecvență redusă.
Conform analizei realizată de ISJ Neamț , după etapa de soluționare a contestațiilor , rezultatele au fost afișate pe site-ul examenului și în centrele de examen, prin anonimizarea numelui și prenumelui, conform Regulamentului UE 2016/649 privind protecția datelor având caracter personal.
La nivelul județului Neamț rata cumulată de promovare pentru toate promoțiile, după etapa de soluționare a contestațiilor, este de 76,71%, față de 74, 30% înainte de contestații.
Pentru promoția curentă rata de promovare după soluționarea contestațiilor este de 80,7%, față de 78% înainte de depunerea contestaților.
Situația pe discipline
La proba E(a) Limba și literatura română au fost depuse 537 contestații pentru 308 candidați, nota obținută după contestații fiind mai mare.
-pentru 21 de candidați nota a rămas nemodificată;
-pentru 208 candidați nota a fost modificată prin descreștere;
– cea mai mare creștere a fost de 2 puncte, iar cea mai mare descreștere a fost de 1,30 puncte;
La proba Ec-proba obligatorie a profilului au fost depuse 405 contestații;
- pentru 264 nota obținută, după contestații, a fost mai mare;
- pentru 14 candidați nota a rămas nemodificată;
- pentru 127 nota a fost modificată prin descreștere;
- cea mai mare creștere a fost de 1,50 puncte la disciplina Istorie;
- cea mai mare descreștere a fost de 1,40 puncte la disciplina Matematică:
La proba Ed-proba la alegerea profilului și specializării au fost depuse 442 contestații
- pentru 270 de candidați nota obținută după contestații a fost mai mare;
- pentru 31 de candidați nota a rămas nemodificată;
- pentru 141 nota a fost modificată prin descreștere;
- cea mai mare creștere a fost de 2,20 puncte la disciplina Logică, argumentare și comunicare;
- cea mai mare descreștere a fost de 1,35 puncte la disciplina Anatomia și fiziologie umană, genetică și ecologie umană;
După etapa de soluționare a contestațiilor un candidat de la Colegiul Național ”Roman-Vodă” (CNRV) a obținut media generală 10 ( Karina Hăisan din clasa a XII-a B n.r), iar CNRV a înregistrat o rată de promovare de 100%. Situația numerică a candidaților care au obținut nota 10 la fiecare dintre probe s-a îmbunătățit după soluționarea contestaților, după cum urmează:
- 17 candidați au obținut 10 la Limba și literatura română, tot atâția ca înainte de contestații.
- 108 candidați au obținut nota 10 la proba obligatorie a profilului și a specializării, față de 84 candidați înainte de contestații;
- -89 de candidați au obținut nota 10 la proba la alegere a profiluluii și a specializării, față de 84 candidați cu 10 înainte de contestații;
Clendarul examenului de BAC- sesiunea a II-a
- 10 august- probă scrisă la Limba și literatura română(Ea);
- 11 august- Proba obligatorie a profilului (Ec)
- 12 august-Proba la alegere a profilului și specializării;
- -13 august- Limba și literatura maternă(proba Eb).
- În data de 18 august până la ora 12 se vor afișa rezultatele preliminare ale probelor scrise. Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor se va face în aceeași zi, între orele 14 și 18,00 și va continua în zilele de 19 și 20 august. Rezultatele finale vor fi afișate în data de 24 august la centrele de examen și online.
Critici severe asupra modului de evaluare
Cunoscuta publicație Edu Pedu a ridicat problema consecvenței evaluării lucrărilor de Bacalaureat, care dezvăluie în opinia specialiștilor, carențele sistemului, ținînd cont că acestea se accentuează, de la an la an.
”Încă nu este explicat de către CNCE sau MEC modul în care același barem poate conduce la diferențe atât de mari între evaluatori. Un absolvent din județul Cluj spune că nota la proba de Istorie a crescut de la 7,00 la 8,30 după contestație.
<<Vi se pare normal ce se întâmplă în sistemul de învățământ? La Istorie am primit inițial nota 7, iar după contestație nota a devenit 8,30. O diferență de 1,30 puncte nu este o simplă eroare, ci ridică serioase semne de întrebare despre modul în care sunt corectate lucrările>>, a declarat candidatul..
MEC răspunde acestor critici anunțând că standardele naționale de evaluare pentru clasele V-VIII, care se vor aplica din anul școlar 2026-2027 și vor sta la baza viitoarei evaluări sunt puse în consultare publică și, pentru prima dată, profesorii evaluatori vor avea criterii naționale după care vor justifica notele. Se va vedea cum va fi regândit sistemul de evaluare și pentru examenul de bacalaureat.
