Mobilizare în rândul parlamentarilor pentru a modifica Codul Administrativ și pentru a rectifica situația a mii de consilieri locali și județeni din toată țara, care lucrează ca personal contractual în instituții publice și care de astăzi erau în stare de incompatibilitate. Comisiile de specialitate din Camera Deputaților au eliminat astăzi, la propunerea UDMR, articolul din Codul Administrativ care îi lăsa fără funcții pe aleșii angajați la stat. A fost procedură de urgenţă, Camera Deputaților fiind prima cameră sesizată.
În aceste condiții, unii consilieri locali care au ales să își dea demisia, dar s-au răzgândit.
”Urmare a modificării Codului administrativ (prin prevederile Legii nr. 165/2026), în cursul zilei de marți, 25 august, și-au depus demisia din Consiliul Local Piatra-Neamț domnii Grigoruță Oniciuc și Vlăduț Toma. Precizăm că, ulteror, atât domnul Toma (în aceeași zi, 25 august), cât și domnul Oniciuc (astăzi, 26 august) au revenit asupra deciziilor și și-au retras demisiile din calitatea de consilier local.
Tot marți, 25 august, patru consilieri locali au solicitat suspendarea contractelor de muncă de la cabinetul demnitarilor: domnul Liviu Vasile Lungu (cabinet primar), doamna Carmen Chihai (cabinet viceprimar Cristian Sauciuc), domnul Ștefan Vornicu și doamna Carmen Dolhescu (cabinet viceprimar Marius Vasile Apopei)”, se arată în comunicatul Primăriei Piatra-Neamț.
Cu siguranță și la Consiliul Județean Neamț vor fi astfel de situații.




