”Interzicerea organizării și desfășurării activităților de jocuri de noroc în locații fizice, pe raza U.A.T. Piatra-Neamț, reglementate conform prevederilor legale privind organizarea exploatarea jocurilor de noroc, cu excepția jocurilor loto tradiționale organizate de Compania Națională „Loteria Română” S.A., reglementată ca monopol de stat, precum a pariurilor sportive”, au hotărât în unanimitate consilierii locali pietreni, astăzi, în ședința extraordinară cu trei proiecte pe ordinea de zi și o suplimentare de alte 3.
La punctul 3 de pe ordinea de zi a fost proiectul privind jocurile de noroc, și după un amendament care a înregistrat 14 abțineri, detalii furnizate de reprezentanții Compartimentului Juridic al primăriei, votul final, pe proiect, a fost clar. Unanimitate, indiferent că reprezentanții Consiliului Local Piatra-Neamț au participat fizic sau online la această ședință.
Înainte de vot, primarul Adrian Niță a spus: ”În urma tuturor discuțiilor pe care le-am parcurs și întâlnirilor avute, atât cu reprezentanții operatorilor acestor jocuri de tip slot-mașină la care au participat și ei, și uneori și angajați, și întâlnirile avute cu consilierii locali. Datele colectate de la acești operatori de jocuri de noroc care, dacă ne referim strict la numărul locurilor de muncă afectate direct și vorbind de cetățeni domiciliați pe raza municipiului Piatra Neamț, ar fi, din ceea ce ne-au transmis ei, vorba de 82 de persoane. Restul celor care sunt afectați indirect nu pot fi cuantificați ca număr, pentru că din datele pe care le-am obținut cea mai mare majoritate a acestor operatori de săli de jocuri de tip slot, nu ne-au oferit concret, marea lor majoritate, aceste date, dar știm că direct 82 de persoane, 82 de pietreni vor fi afectați prin pierderea locului de muncă ca urmare a acestei măsurii care se va vota astăzi. E clar că dacă statul român și-ar fi dorit într-adevăr să protejeze cetățenii, ar fi intervenit pe limitarea mizelor care se joacă și atunci am fi putut discuta de niște jocuri recreative în varianta în care sunt acum fie fizice, fie că sunt în online, nici acolo nu e o fericire. Ele fac oamenii să piardă bani mulți, deci n-aduc nici un beneficiu comunităților. Vă spun că sunt deja câțiva agenții economici care și-au exprimat interesul pentru a reangaja parte dintre aceste persoane, care vor solicita acest lucru, și o să facem un anunț, ca să putem colecta într-un fel datele lor și să le putem pune la dispoziția firmelor pentru a reangaja. Au mai fost tot felul de supoziții de propuneri cu voturi secrete, care nu cred că ar face bine și nu sunt sănătoase. În rest, cred că dincolo de orice discuție, o să vă citesc din minte un mesaj pe care l-am primit de la o doamnă, care și-a asumat inclusiv identitatea și mi-a trimis mesajul chiar și cu o poză din buletin și care spune foarte clar <<Domnule primar, lucrez într-o astfel de sală de păcănele și nu e vorba doar despre minori ci și cei de 19-20-21 de ani. Sunt distruși. De aceea faceți tot posibilul, chiar dacă îmi pierd eu locul de muncă, să le închideți!>> Atât am avut de spus!”.
Conform hotărârii: ”Operatorii economici care dețin autorizație de exploatare a jocurilor de noroc de la Comitetul de Supraveghere al Oficiului Național al Jocurilor de Noroc, valabilă la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, își vor continua activitatea până la expirarea perioadei de autorizare”.
În România, autorizaţia de exploatare a jocurilor de noroc este valabilă un an de la data acordării, conform reglementărilor Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN). Aceasta este distinctă de licența de organizare, care are o valabilitate mai lungă, de 10 ani.




