Județul Neamț este sub cod galben de ninsoare viscolită în acest weekend. Consiliul Județean anunță că se circulă în condiții de iarnă pe toate drumurile județene, fără probleme deosebite până sâmbătă dimineață.
Se intervine cu 24 de utilaje pentru deszăpezire, fiind împrăștiat material antiderapant, mai ales în zona de munte. Carosabilul este umed, cu porțiuni acoperite de zăpadă tratată. Autoritățile recomandă prudență la volan.





