Cum era sărbătorit 1 Mai în comunism și cum îl văd azi romașcanii
Așa cum se știe în anul 1889, la Congresul Internaționalei Socialiste a fost pentru prima dată decretată ziua de 1 mai ca Ziua Internațională a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago(SUA), ziua fiind comemorată prin manifestații muncitorești.
Cu timpul, 1 mai a devenit sărbătoarea mișcărilor muncitorești în majoritatea țărilor lumii, diversele manifestări căpătând amploare pe măsură ce autoritățile au convenit cu sindicatele ca această zi să fie liberă.
După căderea comunismului, românii au renunțat la festivitățile propagandistice de 1 Mai.
Ziua a fost, însă, marcată prin organizarea de evenimente sociale, în aer liber. Astfel, în această perioadă a anului oamenii își organizează mini-vacanțe la mare sau la munte, sau merg la picnic pentru a face grătare în aer liber, alături de prieteni și familie.
Rețele de socializare sunt pline de tot felul de comentarii privitoare la modul în care se sărbătorea în România Ziua Internațională a Muncii.
La o postare a Andreei Vajda, care aprecia că în timpul regimului comunist ”1 Mai muncitoresc nu era, în România comunistă, doar o zi liberă. Nu era nici un pretext de vacanță. Și în niciun caz o simplă zi de făcut grătar cu mici și bere.
Cine a trăit în acele vremuri își aduce aminte că 1 Mai nu era o zi în care fiecare făcea ce voia. Era o zi în care făceai ce ți se spunea să faci.
Era o demonstrație. Un spectacol organizat cu precizie, în care oamenii nu participau neapărat pentru că voiau, ci pentru că trebuiau.
Totul începea cu zile înainte. Încă din a doua jumătate a lunii aprilie, fabricile, uzinele și instituțiile intrau într-un ritm diferit. Se făceau repetiții pentru defilări, se stabileau lozinci, se împărțeau pancarte. Fiecare colectiv avea un rol clar. Nimic nu era lăsat la întâmplare. Ordinea, disciplina și imaginea contau mai mult decât participarea în sine.
Pentru că 1 Mai era, înainte de toate, o demonstrație de forță a regimului.
În dimineața zilei de 1 Mai, orașele mari — în special Bucureștiul — se transformau complet. Bulevardele principale erau închise circulației, împodobite cu steaguri roșii, portrete uriașe ale lui Nicolae Ceaușescu și ale liderilor comuniști, dar și cu lozinci despre muncă, progres și unitate. Oamenii veneau organizați, în coloană.
Muncitorii de la fabrici, elevii, studenții, angajații din instituții — toți aveau trasee stabilite și ordine precise. Se mergea în ritm, se scandau sloganuri, se ridicau pancarte. În tribune, conducerea partidului urmărea totul atent. Imaginea trebuia să fie perfectă.
Zâmbetele — obligatorii.
Entuziasmul — regizat.
Pentru mulți, participarea nu era opțională. Absența putea însemna probleme la locul de muncă sau în școală. De aceea, 1 Mai era trăit în două planuri: cel oficial, vizibil, și cel personal, tăcut.
Pentru că, dincolo de parade, exista și o altă realitate.
După defilări, oamenii încercau să transforme ziua într-o pauză reală. Mergeau la iarbă verde, la marginea orașelor sau în locuri devenite tradiționale — păduri, lacuri, câmpuri. Grătarele improvizate deveneau un simbol al libertății mici, tolerate. Mici, bere, muzică dintr-un radio portabil — acestea erau momentele în care 1 Mai devenea, pentru câteva ore, o sărbătoare autentică”, există destule voci care confirmă atmosfera acelei epoci.
Într-o altă postare cineva spune că și atunci, de 1 Mai se ieșea la iarbă verde, cu prietenii, care apucau să cumpere ”bunătăți”, ce în prejma acestei zile se găseau la liber, fiind un bun prilej ca lumea să se aprovizione de la alimentara, de unde în ultimii ani ai regimului comunist totul era cartelat.
Alții vorbesc despre defilările organizate în fiecare centru urban, deci și la Roman, când manifestările se organizau tot în centru, în fața Casei de Cultură a Sindicatelor, în tribună alături de conducerea municipală a PCR, urcându-se și reprezentanți ai unor instituții din oraș.
Ziua liberă se încheia și atunci, la iarbă verde, cu mici şi bere. Această ultimă parte este singura care a supravieţuit şi după 1990.
Istoria Zilei Internaționale a Muncii în România
În țara noastră, 1 Mai, Ziua Muncii, a fost sărbătorită prima dată în 1890, în timpul domniei lui Carol I. Ziua a devenit sărbătoare națională în perioada comunismului.
În zilele noastre, numai în mediul bugetar lumea este liberă, în mediul privat 1 Mai este o zi obișnuită de muncă.
