Percheziții în Icușești: arme, carne de vânat și trofee descoperite la trei localnici
La data de 9 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț, împreună cu cei ai Biroului de Investigații Criminale Roman și Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, au desfășurat o amplă acțiune pe raza localității Icușești, într-un dosar ce vizează infracțiuni de braconaj cinegetic.
În urma activităților desfășurate, au fost puse în executare trei mandate de percheziție domiciliară, la locuințele a trei persoane cu vârste de 46, 59 și 63 de ani, bănuite că ar fi desfășurat activități ilegale de vânătoare.
În timpul descinderilor, polițiștii au descoperit și ridicat două arme letale deținute legal, dar și o arbaletă deținută fără drept, precum și 67 de cartușe de diferite calibre, trei plase monofilament pentru pescuit, aproximativ 10 kilograme de carne de vânat, trofee de animale sălbatice și alte bunuri relevante pentru anchetă.


De asemenea, anchetatorii au dispus indisponibilizarea unui autoturism de teren, folosit, potrivit anchetei, la transportul vânatului.
Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman, pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor trei persoane și pentru identificarea altor posibili participanți la faptele de braconaj.




