La data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 15:50, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat în vârstă de 35 de ani, din județul Iași, despre un incident grav petrecut la Podul de la Luțca. Potrivit apelantului, un muncitor care desfășura lucrări la pod ar fi devenit inconștient.
Echipajele de poliție și salvatorii SMURD TIM din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman s-au deplasat la fața locului. Acolo, a fost identificat un bărbat în vârstă de 54 de ani, tot din județul Iași, care efectua lucrări la o adâncime de aproximativ 80 cm de marginea superioară a pilonului al doilea al podului. Acesta ar fi acuzat o stare de rău și a solicitat ajutorul colegilor înainte de a deveni inconștient.
Salvatorii au depus eforturi susținute pentru resuscitarea bărbatului, însă, din păcate, acestea nu au avut succes. Medicul de pe ambulanța SMURD TIM a declarat decesul acestuia. Corpul bărbatului a fost transportat ulterior la Serviciul de Medicină Legală Neamț pentru efectuarea autopsiei.
Intervenția a fost dificilă, accesul în zona unde se afla victima necesitând utilizarea unor mijloace suplimentare, inclusiv o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și un camion echipat cu modulul MULTIRISC, pentru extragerea victimei din interiorul pilonului.
În urma incidentului, au fost informați reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM). Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând să fie stabilite toate împrejurările care au condus la acest tragic eveniment.
C.Varvara