”NU s-a modificat nimic în legislația din România cu privire la echiparea vehiculelor atunci când circulați pe un drum acoperit cu zăpadă, gheață sau polei, iar denumirea all season este una strict comercială. Pentru a fi considerate anvelope de iarnă, conform legii, cauciucurile trebuie să fie marcate cu literele M și S sub una dintre formele M+S, M.S. sau M&S”, transmit reprezentanții Registrului Auto Român după ce pe rețelele de socializare au apărut articolele fake-news sau clickbait, care apar în apropierea sezonului rece și induc în eroare șoferii.
Specialiștii de la RAR susțin într-o informare că legislația din România nu s-a modificat! TOATE anvelopele, indiferent de denumirea lor comercială, care sunt marcate cu literele M şi S – însemnând noroi <<mud>> și zăpadă <<snow>>, sub forma M+S, M.S. sau M&S, îndeplinesc cerințele de utilizare în condiţiile specifice de iarnă prevăzute în legislaţia națională. Totodată, nu există o perioadă stabilită în care trebuie utilizate anvelopele de iarnă, acestea fiind obligatorii atunci când autovehiculul circulă pe un drum public acoperit cu gheață, zăpadă sau polei.
Legea din România nu merge dincolo de marcajul format din literele M și S, respectiv dincolo de definiția anvelopelor de iarnă/zăpadă din legislația de omologare a anvelopelor. Textul OG nr. 5/2011, prin care se modifică OG nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, utilizează termenul „anvelope de iarnă”, care se identifică prin utilizarea literelor M şi S.
”Denumirea de anvelopă “all season” este o denumire comercială care nu defineşte cu exactitate tipul de anvelopă omologată pentru utilizarea pe timp de iarnă conform OG nr. 5/2011. Singurul criteriu care certifică faptul că anvelopa este omologată în acest sens este inscripţia literelor M şi S, sub una dintre formele menționate. Prin urmare, dacă posesorii de autovehicule respectă legislația în vigoare și folosesc pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, anvelopele marcate cu literele M și S nu se aplică sancțiuni! Registrul Auto Român vă recomandă să nu ignorați importanța anvelopelor de iarnă în sezonul rece, deoarece acestea sunt concepute ca la o temperatură de sub 7-8 grade Celsius să rămână moi, spre deosebire de cele de vară, pentru a păstra aderența la carosabil. Înainte de a monta anvelopele, vă recomandăm să verificați anul fabricației (DOT) și adâncimea profilului. Dacă anvelopele au o vechime de peste 4-5 ani, solicitați părerea unui specialist, care să observe dacă există urme specifice de uzură. Este important de știut că o anvelopă de iarnă, aflată în condiții optime, crește aderența pe carosabilul acoperit cu zăpadă și scade distanța de frânare”, au mai transmis reprezentanții RAR.
Conform legislației în vigoare, amenda pentru lipsa anvelopelor de iarnă, în condițiile specificate de lege, se încadrează în clasa a IV-a de sancţiuni, 9-20 puncte-amendă.
Și polițiștii recomandă prudență
Inspectoratul General al Poliţiei Române recomandă conducătorilor auto să aibă în atenție condiţiile meteorologice atunci când pornesc la drum și să reducă semnificativ viteza când sunt precipitații, iar carosabilul este umed sau acoperit de zăpadă, gheață sau polei.

În condiţiile producerii unor fenomene meteo ce pot afecta siguranţa circulaţiei rutiere, vă sfătuim să adoptați o manieră preventivă de conducere şi să evitați orice manevră riscantă, asigurându-vă constant, pe tot parcursul traseului.
- Înainte de a pleca la drum, informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo din zonele în care urmează să vă deplasaţi şi echipaţi-vă maşina corespunzător, cu anvelopele de iarnă, chiar lanțuri dacă situația o impune!
- Sporiţi atenţia la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare şi evitaţi oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, pe care vântul puternic îi poate rupe.
- În condiții de trafic intens, păstraţi-vă calmul, respectați toate regulile de circulație şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea coloanelor de autovehicule.
- În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza ploii/ceții/lapoviţei/ninsorii, folosirea luminilor de către toţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente rutiere.
- Curăţaţi farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie – climatizare!
- Conduceți în mod responsabil, cu multă atenție!



