Furie în Sănătate!

Asistenții medicali din Neamț protestează la Guvernul Bolojan

Publicat pe:

ULTIMA ORĂ

Sindicaliștii de la SANITAS, protează și ei la ”ușa” Guvernului Bolojan

Așa cum au anunțat majoritatea federațiilor sindicale, miercuri, 3 iunie, în Piața Victoriei, se vor strânge peste 20 de mii de sindicaliști, din diverse domenii, pentru a solicita retragerea noii legi a salarizării personalului din sistemul bugetar, care diminuează, semnificativ, spun sindicaliștii, veniturile nete ale angajaților din domenii cheie ale societății, învățământ, educație, sănătate, asistență social, sistem penitenciar, agricultură, etc.

Asta în timp ce, veniturile demnitarilor, în frunte cu președintele țării, Nicușor Dan și până la ultimul ales local, se majorează semnificativ. Așa încât ”paharul nemulțumirilor” s-a umplut și furia oamenilor este pe măsură.

Printre protestatarii zilei de astăzi, se numără și 32 de membri ai Sindicatului ”SANITAS”, din care fac parte majoritatea asistenților medicali din spitalele județului Neamț.

Încă de săptămâna trecută, președintele ”Camerei Federative a Medicilor”, dr. în medicină, Victor Eșanu, sublinia impasul în care se află sistemul medical românesc, în acest moment, în care personalului medical i se diminuează, drastic, veniturile reale.

” Asistenții medicali, care lucrează în ture, aveau o serie de sporuri, care sunt diferite, de la o specialitate medicală la alta, cuantumul lor fiind calculate și în funcție de tura de noapte sau de cea din zilele de sâmbătă și duminică.

Asta din dorința de a-și mai rotunji veniturile salariile, puternic afectate de inflație. Acum, prin proiectul noii legi a salarizării personalului bugetar, banii primiți pentru o tură de noapte a unui asistent medical sunt de doar 5 lei/oră pentru o tură de noapte sau de weekend.

O adevărată bătaie de joc, care-i va împinge și pe aceștia să plece la muncă în străinătate, unde atât medicii, cât și asistenții medicali români sunt foarte căutați, pentru pregătirea lor profesională temeinică. Vom vedea cât este dispus Guvernul acesta interimar să modifice draftul noii legi a salarizării”, a declarat pentru ”Monitorul de Roman”, dr. Victor Eșanu.

32 de asistenți medicali nemțeni, prezenți la mitingul de la București

Președinta Sindicatului ”SANITAS” Neamț, asistenta Eva Ungureanu, a confirmat participarea sindicaliștilor nemțeni la protestele de la București. ”Participăm la mitingul de la București cu o delegație de 32 de sindicaliști, din toate spitalele din județ. Nu trebuie să vă mai spun care sunt revendicările noastre, legitime, pentru că ele au fost mediatizate pe toate canalele posibile”, a declarat pentru ”Monitorul de Roman” Eva Ungureanu, asistent medical la Spitalul Orășenesc Târgu Neamț.

Reamintim faptul că sindicaliștii din Sănătate au atenționat Guvernul interimar, Blojan,  că nu vor fi de acord cu măsuri care conduc la scăderea veniturilor salariale ale angajaților din Sănătate și din Asistență socială, care protestează alături de mii de  sindicaliști din alte domenii bugetare cheie.

Se știe că Guvernul Bolojan, demis prin moțiune de cenzură, luna trecută,  a pregătit un proiect de ordonanță de urgență care ar trebui să conducă la economii bugetare de 1,34 miliarde de lei.

Prin acest proiect sunt plafonate sporurile pentru condiții de muncă periculoase sau vătămătoare, dar și zilele de concediu de odihnă acordate suplimentar angajaților din sectorul public și din companiile de stat, indemnizația de dirigenție în învățământ, sporurile pentru cei care prestează munci grele, periculoase sau vătămătoare, ori lucrează în locuri de muncă în care există astfel de condiții.

Prin stabilirea noului cuantum al sporului pentru condiții de muncă până la 300 de lei (de la 1500 de lei brut) și prin reducerea zilelor de concediu de odihnă suplimentar la 1-3 zile (de la max. 10 zile câte sunt prevăzute în prezent) vor fi afectate toate categoriile de angajați: personal medical, personal TESA, angajații din asistență socială, personalul administrativ și personalul muncitor, în special cei cu venituri mici.

Sindicaliștii din toate domeniile amintite cer ministrului interimar al Muncii, Dragoș Pâslaru(USR), retragerea, din motivele amintite, a proiectului noii legi a salarizării.

Principalele revendicări ale sindicaliștilor din Sănătate:

Reprezentanții Sanitas solicită:

  • respectarea drepturilor salariale;
    • deblocarea angajărilor;
    • eliminarea inechitătilor din sistem;
    • un dialog social „real” cu autoritătile.

Sanitas: ”Noua lege poate reduce veniturile angajaților”

Consiliul National SANITAS a respins proiectul noii legi a salarizării, pe care il consideră „inechitabil, incomplet si profund defavorabil” pentru angajații din sănătate și asistență socială.

Potrivit sindicaliștilor, prin prevederile acestui proiect de lege, aflat în transparență decizională, există riscul să  se reducă veniturile pentru mai mult de jumătate dintre salariații din Sănătate și Asistență Socială, în special prin diminuarea sporurilor acordate pentru condiții dificile, ture de noapte și continuitatea activității.

“Nu putem accepta ca veniturile oamenilor sa fie prezentate artificial ca fiind protejate, in timp ce realitatea din statele de plata va demonstra contrariul”, au scris sindicaliștii pe pagina oficială de facebook  a Sindicatului SANITAS.

Critici privind inechitățile proiectului

Sindicaliștii SANITAS susțin că proiectul creează noi diferențe între categoriile profesionale  și că anumite categorii de angajați au fost omise complet din forma actuală a legii. Aceștia afirmă că există diferențe majore între varianta negociată anterior cu Ministerul Sănătății și documentul actual..

Sanitas avertizează  Guvernul că nu se poate cere stabilitate și performanță din partea angajaților din sistemul public, in timp ce se  promovează un mecanism salarial care, potrivit sindicaliștilor, reduce veniturile și accentuează inechitățile.

Solicitarea SANITAS: retragerea proiectului si reluarea negocierilor

Federația  SANITAS cere retragerea proiectului în forma actual și  reluarea negocierilor cu sindicatele din sectorul public. Reprezentanții organizației avertizează că, în lipsa unor modificări conforme cu forma negociată anterior, protestele s-ar putea extinde și activitatea din sistemul sanitar ar putea fi blocată.

 

Articole similare

spot_img
spot_img

RECENTE