15.1 C
Neamţ
joi, 15 mai, 2025

ApaVital: când „comunicarea” înseamnă un telefon în perete

ULTIMA ORĂ

ApaVital are o politică de comunicare tipic corporatistă: nu răspund la telefon, nu oferă soluții rapide. Dacă vrei să le semnalezi o problemă, trebuie să le scrii un e-mail. Iar pentru cei care îndrăznesc să ceară o audiență, singura opțiune este să meargă personal la sediul central din Iași. Doar că nici acolo nu există o interacțiune reală cu un angajat. În loc să discuți față în față cu cineva, te trezești vorbind la un telefon montat în perete, ca într-un scenariu absurd. Este un sistem care mai degrabă amintește de o închisoare decât de un serviciu public esențial.

Această lipsă totală de transparență și disponibilitate este doar o parte a problemelor cu care se confruntă romașcanii. Oamenii primesc facturi umflate pe baza unor estimări care nu reflectă realitatea, fără ca cineva să se deranjeze să citească regulat contoarele. Nu sunt destui oameni a fost explicația.

Pe strada Bistriței, o familie de pensionari a fost nevoită să plătească 1600 de lei pentru un consum de apă ”estimat”, iar luna următoare li s-au mai cerut alți 800 de lei. Încercările de a clarifica aceste sume sunt aproape imposibile: cei mai mulți clienți nu primesc răspunsuri, iar atunci când insistă, sunt direcționați către Iași, unde plângerile lor se pierd într-un vid birocratic.

Nici persoanele în vârstă, nici familiile tinere și nici agenții economici nu sunt tratați diferit. Indiferent de statutul social sau de venituri, fiecare consumator are parte de același tratament: tarife mari, răspunsuri automate și o relație cu furnizorul care se rezumă la frustrări și lipsă de transparență.

Într-o societate normală, un serviciu public ar trebui să fie accesibil, corect și responsabil. La ApaVital, însă, relația cu cetățenii este redusă la un telefon în perete și la o serie de mesaje fără soluții concrete. În timp ce oamenii se chinuie să înțeleagă de unde apar facturile uriașe, operatorul continuă să funcționeze după propriile reguli, fără a oferi vreo explicație clară.

Apa nu este un lux, iar respectul față de consumatori nu ar trebui să fie opțional. Până când ApaVital va înțelege acest lucru, locuitorii din Roman rămân prizonieri ai unui sistem care nu îi ascultă, nu îi vede și nu le oferă soluții reale.

Articole similare

spot_img

RECENTE

error: Content is protected !!