Învățământul romașcan a mai pierdut o mare ”Doamnă”
Am aflat, cu surpindere, despre trecerea în neființă a colegei mele de liceu, Minea Anda, care a plecat dintre noi, la vârsta de 79 de ani, într-o zi frumoasă de toamnă. Vestea tristă mi-a fost confirmată de fostul ei soț, profesorul Dan Bliderișanu, care și-a exprimat regretul față de o asemenea pierdere.
Absolventă a Liceului ”Roman-Vodă”, promoția 1966, provenind dintr-o familie de intelectuali, Anda a urmat cursurile Facultății de Limba și Literatura Franceză, din cadrul Universității ”Alexandru Ioan Cuza” Iași, devenind ulterior profesoară la liceul în care s-a format și la Liceul ”Vasile Sav”.
Anda a fost răpusă de o boală nemiloasă, dar s-a bucurat, în ultimul an, de îngrijirea fiicei ei, medic Andreea Molodoi și a ginerelui său, dr. Cătălin Molodoi, medic chirurg.
Corpul neînsuflețit al Andei este depus la Capela Armenească, iar înmormântarea va avea loc joi, 1 octombrie, la ora 11.
Dovadă a prețuirii de care s-a bucurat în rândul colegilor de cancelarie sunt cuvintele de adio ale apreciatei profesoare Gabriela Romano, care îi face un portret fostei colege de cancelarie.
” Într-o zi de toamnă sadoveniană, doamna profesoară ANDA MANUELA MINEA a devenit amintire.
Viața și personalitatea doamnei profesoare au stat sub semnul celui mai generos simbol – familia. Familia de acasă, familia de la școală, chiar și prietenii care deveneau, cu timpul, familie.
Formată și educată în lumea valorilor umaniste, înconjurată de o bibliotecă impresionantă (o bună parte din cărți au fost donate bibliotecii Colegiului Național “Roman-Vodă” sub numele tatălui, inginerul Titus Minea), a ales o profesie care s-a dovedit a fi nu doar o carieră, ci o vocație.
coala a fost cupola sub care s-a desăvârșit ca om, ca profesor de neuitat, colegă de cancelarie și prietenă de neprețuit. Elevilor le-a transmis nu doar fluența limbii franceze, ci și convingerea că în fiecare pagină citită vor găsi răspunsuri pentru marile dileme ale vieții.
Era un foarte bun vorbitor, știa să dea farmec intelectual și rigoare didactică unei ore, transformând cele cincizeci de minute într-o lecție de viață. Mulți dintre elevii de la clasă i-au păstrat un atașament profund, recunoștință și bucuria revederii. Nu a fost profesoara de franceză, a fost omul care a știut să asculte, să îi înțeleagă, să îi încurajeze și să le transmită mesajul reușitei în viață.
Familia – părinții, fiica, nepoții, au motivat-o în permanență, au fost ancora ce nu a lăsat-o să deznădăjduiască la ceas de cumpănă, i-au dăruit bucurie și liniște, au fost zidul din fața singurătății.
Și-a iubit fiica, oferindu-i întotdeauna liniștea, încrederea și luciditatea de mamă.
A susținut-o și a fost mândră de alegerile, de viața, de familia ei. Cei doi nepoți nu au lăsat-o să-și uite deprinderile de profesor, legându-i anii de pensionară cu viața școlii, păstrând-o în familia romanvodistă, astfel încât nu a fost plecată niciodată de acolo.
Era o fire tonică, pozitivă, în ciuda încercărilor și a greutăților inerente unei vieți de om. Optimismul autoeducat o ajuta să meargă mai departe, să depășească obstacolele, știind că nu e niciodată singură, că are alături familia, prietenii, credința în ajutorul divin.
Îi plăcea să trăiască în preajma celor dragi, discret și eficient, de neprețuit în momente dificile, un bun companion, un sprijin de nădejde. Iubea cărți, muzica, florile, discuțiile cu miez, îi plăcea să râdă, îi plăcea să trăiască și să bucure de anii trăiți.
Într-o zi cu lumină blândă de toamnă, drumul pământesc al doamnei profesoare Anda Manuela Minea s-a încheiat, începând drumul regăsirii și reîntregirii familiei, al prietenilor plecați deja, al cancelariei din ceruri. Dumnezeu să o odihnească în pace!”
Și eu îmi exprim speranța, dragă Anda, că și acolo, în Ceruri, vei ști să predai îngerilor frumoasa limbă a lui Voltaire, de care ai fost îndrăgostită, toată viața. Dumnezeu să te aibă în pază!
