Autoritățile locale din Bicaz au emis o alertă de pestă porcină africană după ce în zona Străzii Muncii, care aparține de Fondul Cinegetic nr. 16 Neagra, aparținând Ocolului Silvic Bicaz, a fost identificat un cadavru de porc mistreț pozitiv la virusul Pestei Porcine Africane (PPA), rezultat în urma analizelor de laborator.  Autoritățile județe se întâlnesc joi, 25 iunie, pentru a lua decizii în acest caz. Nu trebuie uitat faptul că, zona Bicaz reprezintă unul dintre cele mai importante noduri rutiere din județ, făcând legătura cu mai multe zone are țării.

Conducerea Primăriei Orașului Bicaz a emis pe 23 iunie 2026 o informare către cetățeni,  conform procedurilor legale în vigoare, anunțând populația ca întreaga localitate Bicaz intră în zona de restricție.

”Pesta Porcină Africană NU se transmite la om nu prezintă nici un pericol pentru sănătatea populației. Totuși, este o boală extrem de contagioasă mortală pentru porcii domestici. O singură greșeală poate duce la pierderea tuturor animalelor din gospodărie”, au transmis autoritățile din Bicaz.

Pentru a vă proteja animalele, toți locuitorii au obligația legală să respecte cu strictete următoarele măsuri preventive:

  1. Izolarea strictă a porcilor

Toți porcii domestici trebuie ținuți închiși obligatoriu în adăposturi/cotețe. Este strict interzisă lăsarea lor liberă în curți, pe sau pe drumurile publice.

  1. Interzicerea mișcării animalelor și a cărnii

Este complet interzisă cumpărarea, vânzarea, donarea sau porcilor din gospodărie fără aprobarea prealabilă scrisă a medicului veterinar.

Nu cumpărați animale fără crotalii (cercei) și fără documente sanitare veterinare.

”Nu sacrificați animalele bolnave <<la negru>>, nu aruncați cadavrele în natură! Proprietarii care își declară animalele bolnave sau moarte beneficiază de despăgubiri financiare din partea statului, însă doar dacă au respectat regulile. În zilele următoare, echipe mixte ale Primăriei Bicaz (Compartimentul Registrul Agricol) medici veterinari vor efectua un recensământ obligatoriu al tuturor porcilor din localitate. Vă rugăm să le oferiți sprijinul, informații corecte privind numărul de animale deținute. Numere de contact urgente pentru raportare: medicul veterinar concesionar (Dr. Cojocaru Claudiu): 0741 226 554 / Primăria Orașului Bicaz : 0233 254 310. Vă mulțumim pentru responsabilitate cooperare în această situație de urgență”, a transmis primarul Iulian Traian Matasă.

Centrului Local de Combatere a Bolilor pe 25 iunie

În vederea adoptării și implementării măsurilor necesare pentru combaterea și limitarea răspândirii bolii, conducerea Prefecturii Neamț a convocat ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB), care va avea loc joi, 25.06.2026, la ora 12:00, Sala „Mihail Sadoveanu” a Palatului Administrativ.

În conformitate cu legislația sanitar-veterinară în vigoare, vor fi analizate și aprobate măsurile specifice pentru zonele aflate în aria de protecție și supraveghere, care includ următoarele unități administrativ-teritoriale:

* Bicaz;
* Comuna Bicazu Ardelean;
* Comuna Tarcău;
* Comuna Tașca;
* Comuna Pângărați;
* Comuna Hangu;
* Comuna Alexandru cel Bun.

După finalizarea ședinței CLCB, Instituția Prefectului – Județul Neamț va informa public cu privire la măsurile aprobate și obligațiile care revin autorităților locale, crescătorilor de porcine și operatorilor economici din zonele vizate. Facem apel la cetățeni să respecte cu strictețe măsurile sanitar-veterinare dispuse de autoritățile competente și să anunțe de îndată medicul veterinar în cazul apariției unor îmbolnăviri sau mortalități la porcine”, a precizat Maria Apostol, prefectul județului Neamț.

Caz de pestă porcină africană confirmat la Bacău, măsuri și în Neamț