Unul dintre cele mai fidele seismografe ale opiniei publice nu e vreun institut de sondare, ci șoferul de taxi. Omul stă pe volan, dar cu o ureche mereu pe stradă și una în conversațiile clienților. Ultimul cu care am vorbit a spus-o franc: „E simplu. Sunt două tabere — pro-Simion și anti-Simion. Problema e că ăia anti nu știu cu cine să voteze.”
Confuzia e generalizată, dar TikTok-ul clocotește. Cu 9 milioane de utilizatori români, platforma a devenit câmpul de luptă principal al prezidențialelor. Tinerii nu se mai uită la dezbateri televizate, nu mai citesc ziare — scroll-ul decide.
Iar în timp ce analiștii se întreabă cum a explodat Călin Georgescu în primul tur anulat din noiembrie, algoritmul are deja un nou favorit: George Simion.
Liderul AUR are peste 1,3 milioane de urmăritori și domină TikTok-ul politic. Clipurile lui alternează între mitinguri, apeluri emoționale și naționalism agresiv. A strâns peste 29 de milioane de aprecieri. Nu propune, ci performează. Nu convinge, ci declanșează. Pentru TikTok, e perfect calibrat.
Într-un videoclip recent, cu ochii injectați de patos, spune: „Națiunea noastră își va găsi din nou calea.” Aparent, 1,3 milioane de români simt la fel.
Pe urmă, vin ceilalți:
Victor Ponta, cu aproximativ 233.600 de urmăritori, a raportat un „atac cibernetic coordonat” care i-ar fi afectat contul. Asemenea lui Nicușor Dan, și Ponta a sesizat o explozie de conturi din afara României. Că e real sau convenabil, rămâne de văzut. Cert e că e în feed.
Elena Lasconi (USR), cu circa 158.000 de urmăritori și 3,4 milioane de like-uri, a reușit performanța negativă a campaniei: a postat poze cu Nicușor Dan și Ponta alături de Coldea, fără dovezi, fără context, fără metadate. Internetul a râs. TikTokul a demontat și a reacționat cu meme-uri. Și electoratul tânăr a taxat tentativa de manipulare mai rapid decât orice moderator.
Nicușor Dan a crescut brusc la 570.000 de urmăritori, dar și el a reclamat mii de conturi false venite mai ales din Vietnam, Myanmar și Irak. TikTok a confirmat și a șters câteva mii. Momentan, Dan rămâne candidatul care pare serios într-o lume care cere spectacol.
Tehnic și uscat, dar consecvent, se învârte în zona 80.000. Nu face virale, dar răspunde calm, și în contextul ultimului scandal, a câștigat puncte pentru claritate și răceală în fața ridicolului.
Crin Antonescu, cu doar 18.200 de urmăritori pe contul oficial, dar milioane de vizualizări generate de rețele suspecte. Analizele arată conținut inautentic, comentarii regizate și o promovare de laborator. Într-un peisaj fals, pare cel mai artificial.
Un raport al Expert Forum a identificat 180 de videoclipuri inautentice de promovare a lui Antonescu, plasându-l pe locul doi după George Simion în acest tip de conținut.
Restul? Nici algoritmul nu-i cunoaște.
Candidații centriști sunt complet debusolați. Postările lor sunt curate, decente, dar inofensive. Comunicate de presă mascate în clipuri. Fără emoție, fără virale, fără ecou. TikTok nu iartă indecizia și nu promovează moderația. Nu e loc pentru „pe de o parte” și „totuși, trebuie să analizăm…”.
Platforma rescrie regulile. Nu mai e vorba despre cine are programul cel mai coerent, ci despre cine are cel mai bun reach. Politica s-a mutat pe ecranul de 6 inch, într-o cursă a conținutului scurt și emoțional. Aici, algoritmul cere spectacol.
Iar cine nu e viral, nu există.
Pentru alegătorii tineri — 64% dintre utilizatorii TikTok în România au sub 25 de ani — politica devine storytelling vizual. Emoție, reacții, personaje. Nu idei. Și de aici vine riscul: confuzia între autentic și manipulat, între om și mascotă digitală.
Ce-ar însemna o campanie sănătoasă pe TikTok? Să joci după regulile platformei fără să sacrifici conținutul. Să oferi claritate în loc de strigăt. Să explici, nu doar să stârnești. Dar cine mai are timp pentru asta, când alegerile se dau pe „like”, nu pe idei?
Desigur, în timp ce TikTokul urlă și influencerii politici își dau replica în stories, adevărata întrebare rămâne: ce se întâmplă în viața reală?
Căci, dincolo de ecrane și emoție editată, România electorală rămâne o țară de primari. O țară în care rețelele de partid sunt mai importante decât cele sociale. În care butonul de „share” valorează mai puțin decât ușa de la biroul primarului.
PSD, PNL, UDMR, AUR — partidele mari știu bine asta. Și vor împinge în teren candidații lor, indiferent dacă au 1.000 de urmăritori sau un milion. Vor conta telefoanele directe, mobilizările din pix, autobuzele, prezențele „asistate”.
TikTokul inspiră, dar rețeaua de partid duce lumea la urne.
Întrebarea e: cât mai pot convinge? Căci dacă până acum știau exact pe cine pot scoate la vot și cu ce, tinerii din online s-ar putea să le strice socotelile. Nu răspund la apel nominal, nu primesc „pachet”, nu ascultă pe „dom’ primar”. Ei sunt ai nimănui — sau ai TikTokului.
Și atunci apare marea ruptură: o campanie se face pe asfalt, cealaltă pe feed. Prima are resurse, oameni, experiență. A doua are viteză, haos și viralitate. Și între ele, o Românie care nu mai știe pe cine să creadă: omul cu ștampilă din comună sau băiatul cu microfon din telefon.
Așa că, la final, alegerile din 2025 nu sunt despre cine convinge mai bine. Ci despre cine apasă primul: primarul, cu o listă de votanți bine cunoscuți și o rețea rodată, sau algoritmul, cu feed-ul său instabil și inexplicabil.
Candidatul? El zâmbește între două lumi. Una în care oamenii vin la vot pentru că „așa trebuie”, și alta în care dau scroll pentru că „așa simt”.
Și, cine știe, poate că nu va câștiga nici omul, nici ideea. Ci algoritmul — în alianță cu șeful de post și DJ-ul de la nuntă.
România, mereu între un share și un șef de scară.
