Comunitatea moto din județul Neamț, alături de instituțiile implicate în siguranța rutieră și intervenția în situații de urgență, au organizat astăzi o nouă ediție a campaniei „Alege Viața”, un eveniment care îmbină pasiunea pentru motociclism cu mesajul responsabilității în trafic. Aproximativ 400 de motocicliști au participat la acțiunea de educație rutieră și conștientizare în Piatra-Neamț.

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț și ai Biroului Rutier al Poliției Municipiului Piatra-Neamț au desfășurat o activitate preventiv-educativă dedicată motocicliștilor, în conformitate cu Concepția Poliției Române pentru Educație Rutieră aferentă anului 2026.

La eveniment au participat membrii cluburilor moto din județul Neamț, iar principalele teme abordate au vizat prevenirea accidentelor rutiere și creșterea gradului de siguranță în trafic pentru această categorie de participanți. În cadrul întâlnirii, polițiștii au prezentat statistici și exemple concrete privind accidentele rutiere în care au fost implicați motocicliști, fiind analizate cauzele care au condus la producerea acestora.

”Participanții au primit sfaturi practice pentru evitarea victimizării în trafic și au purtat discuții deschise privind măsurile care pot contribui la creșterea siguranței rutiere. Activitatea preventivă a fost urmată de o paradă moto desfășurată pe străzile municipiului Piatra-Neamț, având drept scop conștientizarea celorlalți participanți la trafic cu privire la prezența și vulnerabilitatea motocicliștilor. Programul a continuat cu concursuri și demonstrații de stunt moto, spre încântarea celor prezenți”, au transmis polițiștii nemțeni.

Mesajul transmis de organizatori a fost unul clar: siguranța rutieră este o responsabilitate comună, iar prevenția și educația rămân cele mai eficiente instrumente pentru reducerea numărului de accidente.

„Alege viața 2025”, un eveniment care trage un semnal de alarmă