Un accident rutier cu urmări serioase a avut loc în dimineața zilei de 4 iunie, pe Drumul Național 2, în localitatea Nisiporești. Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au intervenit rapid după ce au fost sesizați despre producerea evenimentului.
Din primele cercetări a reieșit că un bărbat de 54 de ani, din Bicaz, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul din față, pe care l-a izbit și l-a proiectat în afara părții carosabile, pe un teren din apropiere.
Impactul a fost puternic. În autoturism se aflau un bărbat de 70 de ani și o femeie de 66 de ani, ambii din București, care au suferit leziuni și au fost transportați de urgență la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate.
Atât șoferul ansamblului de vehicule, cât și conducătorul autoturismului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.


